… sau misiunile studentului basarabean din România
Să ajungi la studii în România cu cincisprezece ani în urmă era simplu. Nu-ţi trebuia decât sa ai un pic de curaj, o medie de peste şase în diploma de la şcoală, o vagă idee despre metodele de admitere şi, cu puţin noroc, puteai ajunge student la una dintre universităţile din România.
Facultatea şi oraşul erau la alegerea candidatului, vârsta nu conta, bursa îţi era asigurată, iar drepturile îţi erau suficient de favorabile încât să nu te simţi presat de obligaţii. Foarte puţini se forţau să înţeleagă de ce şi pentru ce au atâtea facilităţi. Şi, de altfel, nici nu ţi se cerea asta. Erai primit cu braţele deschise, ţi se oferea pe loc cazare, profesorii te tratau cu indulgenţă, nu-ţi rămânea decât să depăşeşti perioada de acomodare şi să te apuci liniştit de treabă. Anii treceau, iar România începea să devină o oportunitate reală pentru tinerii basarabeni care nu reuşeau să-şi găsească un rost acasă, în Basarabia. Cererile creşteau de la an la an şi, în câţiva ani, centrele universitare România au fost invadate de români din afara graniţelor, în special, de cei din Republica Moldova.
Continuă să citești „Evoluţia – apropiere sau divorţ…”
Apreciază:
Apreciere Încarc...