România nu este obligată să consulte Uniunea Europeană atunci când decide să ofere cetăţenie română pentru cetăţenii moldoveni, a declarat la Chişinău ministrul italian de externe Massimo D’Alema, citat de AP FLUX.
În cadrul unei conferinţe de presă, organizată ieri, 9 ianuarie, cu ocazia unei vizite oficiale efectuată în Republica Moldova, şeful diplomaţiei italiene, Massimo D’Alema, a declarat că eliberarea cetăţeniei române nu priveşte ţările europene şi că această chestiune este o problemă internă a României.
Anterior însă, parlamentarul european Marianne Miko, şefa Delegaţiei Comitetului de cooperare parlamentara dintre Moldova şi UE, a declarat, citată de postul de televiziune PRO TV Chişinău, că România trebuie să consulte mai întâi membrii Uniunii Europene atunci când ia decizii de simplificare a procedurii de acordare a cetăţeniei, precizând că acest lucru este inclus în angajamentele pe care şi le-a asumat odată cu intrarea în Uniunea Europeană.
Amintim că, în cadrul unei vizite oficiale, efectuate la finele anului trecut la Bruxelles, preşedintele Vladimir Voronin a acuzat România de „agresiune permanentă” faţă de Republicii Moldova, menţionând că Bucureştiul „nu a recunoscut corespunzător statalitatea Republicii Moldova”. Liderul de la Chişinău s-a mai plâns şi de faptul că autorităţile române încearcă să submineze suveranitatea Republicii Moldova atrăgând studenţii în universităţile din România, preoţii spre bisericile sale şi oferind rapid paşapoarte româneşti cetăţenilor moldoveni.
Replica Chişinăului a venit după ce autorităţile române, inclusiv preşedintele Traian Băsescu, au declarat, în mai multe rânduri, că vor analiza împreună cu partenerii din cadrul Uniunii Europene posibilitatea de a oferi în regim prioritar cetăţenie română pentru solicitanţii moldoveni, întrucât numărul acestora este extrem de mare şi a crescut semnificativ odată cu integrarea României în UE.
Precizăm că, potrivit unui sondaj realizat în luna noiembrie a anului trecut de Institutul de Marketing si Sondaje (IMAS), aproape jumătate din cetăţenii Republicii Moldova (48 la sută) doresc să obţină cetăţenia română, în timp ce 46% susţin că nu-şi doresc cetăţenia statului vecin.
am depus toate actele pentru pasaportu rominesc in luna iulie 2008,cum pot gasi informatii cum decurge procedura?Cine are informatie va rog ajutatima.multumesc anticipat
ApreciazăApreciază
Si eu vreau sa depun actele necesare p/u a obtine cetatenie romina sa fiu la nivel cu fratii mei de peste Prut,dar cum sa o fac,unde sa ma adresez,de unde as putea acumula mai multa info despre aceasta??? spunetimi va rog cine stie. my skype: infinityplius ,multumim amticipat.
ApreciazăApreciază
nu se stie nimik konkret ma fratilor k peste tot se aude k fak dar unde sh kum nimik!asta e tara in kare traim si ata ne omoara tot timpu………..
ApreciazăApreciază
Vreau si eu sa depun actele pentru poasaport Romines dar nu stiu pre multe rog sa ma ajutati multumesc mult!!!!
ApreciazăApreciază
buna eu am multe oamini cari toresc pasaport rominesc din rabublica Mldova asdept raspus si cade cosd tote pacetu de docomede
ApreciazăApreciază
sper ca „ceilalte multe oamini” cunosc, cel putin elementar, limba romana, pentru ca, inainte sa primeasca cetatenie o sa fiu nevoit sa va blochez, din cauza ca poluati spatiul cu acest limbaj de grota.
ApreciazăApreciază
Am depus si eu cu 3ani in urma acte pentru pasaport rominesc impreuna cu prietena mea,ei deja ea venit raspunsul dar mie inca nu…as vrea si eu sa stiu unde as putea gasi informatii despre cum decurge tot procesul…si as vrea sa stiu daca mai pot face o cerere pentru a primi acest pasaport?!
ApreciazăApreciază
ma numesc alexandru eu sunt fics in situatiea ta, dar am luat o decizie, am gasit la niste prieteni cum poti trimite scrisuare la ei, ei miau spus ca are mare efect ,ue mine vin la chisinau daca doriti ne putem intilni si trimite inpreuna eu am si exepliar te pot ajuta acesta este telefonul meu ma poti contacta 068486815 ma numesc alexandru am scris pe data de18 august
ApreciazăApreciază
De ce acte este nevoie pentru depunere la cetatania romina
ApreciazăApreciază
vreau si eu sa stiu mai amanuntit in privinta cetateniei romine…ce trebuie de facut….cui sa ne ne adresam concret? eu sunt din rep moldova si vreau sami fac cetatenie romana…va rog mult sa ma ajutati…..multumesc
ApreciazăApreciază
Eu deasemenea sunt din Rep. Moldova si doresc sa primesc cetatenie romana. Spuneti-mi si mie va rog mult, ce acte sunt necesare pentru a primi cetatenie romina? si cit timp dureaza procesarea actelor? multumesc anticipat
ApreciazăApreciază
spunetimi ce acte trebuie pentru cetateniea romineasca varog frumos/
ApreciazăApreciază
cum se poate de capatat un pasaport rominesc si de ce acte am nevoie dati un raspuns va rog frumos,va multumim
ApreciazăApreciază
as vrea sa obtin pasaport rominesc.udne sa ma adresez?cit timp v-a avea nevoie?dati va rog frumos raspuns!multumim
ApreciazăApreciază
ASI VREA SI EU SAMI FAC PASAPORT ROMINESC DAR CUM SI UNDE POATE SAMI SPUE CINEVA MERSI ANTICIPAT
ApreciazăApreciază
as ruga pe cineva sa-mi spuie acuma se mai primesc documente pentru pasaport roman
ApreciazăApreciază
am depus documente pentru pasaport romin in2006
ApreciazăApreciază
ok
ApreciazăApreciază
vrea sami fac psport rominesc
ApreciazăApreciază
In anul 2006 am dat si eu cerere la Cetatenie si mi-a venit un cartonash roshu, ca sunt pe locul 45125,dar pina acum nu mi-a venit nici un raspuns.
daca stie cineva despre chestia asta,scrietimi varog.
ApreciazăApreciază
doresc sa-mi fac cetatenie romina,dar nustiu cum, as dori cit mai repede poate cineva sa ma ajute?
ApreciazăApreciază
Am scris cerere la depunerea actelor pentr-u obtinerea pasaportului Roman in 2006 ca raspuns am primit numai fisa rosie cu aprobarea cererii…ce pot face in asa caz?
ApreciazăApreciază
am depus si eu o cerere cu trei ani in urma unde se poate de aflat mai multa informatie????/
ApreciazăApreciază
Cum as putea si eu sa capat acest pasaprt romanesc ?
ApreciazăApreciază
am depus cerere ptr pasaportul romanesc in luna iulie 2009 am primit foaea rosie A.R.de atunci nimic niciun rezultat,ce sa fac?
ApreciazăApreciază
nu mai astepta nimic ca mio venit si mie asa foaie rosie asta insiamna ca o ajuns cerirea trebuie sati trimata ce acte sa stingi. nu astepta strige singura documentele necesare si depunele la romania.
ApreciazăApreciază
Ce acte trebue de depus pentru a obtine cetatenie romyna?
ApreciazăApreciază
bună!mă numesc Natalia.am depus dosarul pentru obţinerea cetăţeniei pe 4 decembrie 2009.cum pot afla ceva informaţii la ce etapă este dosarul meu.mulţumesc!
ApreciazăApreciază
buna spunemi si mie te rog daca ai aflat cum? multumesc.
ApreciazăApreciază
salut, sunt moldoveanca, locuiesc in Moldova si vreau sami fac pasaport rominesc. VA rog mult sa ma ajutati de ce acte am nevoie pt a obtine acest pasaport. Si unde ma adresez pt prima data?
ApreciazăApreciază
salut ma numesc olesea sunt din republica moldova si am o intrebare bunelul meu este romin am dreptul sami fac pasaportul rominesc
ApreciazăApreciază
CE ACTE NE TREBUIE PENTRU A OBTZINE PASAPORT ROMANESC??????????VA ROG
ApreciazăApreciază
Poţi folosi aceste etichete
ApreciazăApreciază
Cineva poate sa-mi ajute ,ce acte trebuie pentru a obtine pasaport rominesc??? Va rog mult ajutati
ApreciazăApreciază
um sa aflu cum se fac eficient pasapoartele rominesti
ApreciazăApreciază
Am nevoie de o persoana competenta care ar putea sa ma ajute sa obtin pasaport Romîn!
ApreciazăApreciază
am depus actele in 2006 pentru pasaport rominesc si de atunci nimic,,,,nustiu ce sa fac unde sa ma adresez pentru ca sa aflu rezultatul de actele care le am depus
ApreciazăApreciază
am depus actle necesare la bucuresti au trecut 5 luni ei miau spus ca peste 6 lui voi primi raspuns e asa? si mia spus ca pste 5 luni sa caut pe internet daca sunt pe lista dar nustiu unde sa caut daca stiti scrietimi si mieunde sa caut va rog multumim.
ApreciazăApreciază
salut,am depus actele pentru pasaport romanesc in luna februarie 2010,as vrea sa ma conving daca documentele sunt in lucru ……………..va rog frumos
ApreciazăApreciază
VREAU SA DEPUN ACTE PENTRU PASAPORT ROMAN, CE ACTE TREBUESC SI UNDE TREBUE SA LE DEPUN SI IN CIT TIMP POT SA DEVIN CETATEANCA A ROMANIEI?
ApreciazăApreciază
BUNA ZIUA..
DOM,DOAMNELOR…
EU SUNT UN CETATEAN,MOLDOVEAN DAR MA AFLU IN ITALIA SI VREAU SA FAC PASSAPORT ROMIN NU MA PUTETI AJUTA ZICINDUMI CE PROCEDURA TREBUIE SA FAC IN ACEST CAZ?
MULTUMEST TUTUTOR ANTICIPAT.
ALEX
ApreciazăApreciază
IN QUESTO CASO DEVI FARE LA DOMANDA,SI CI LAI DOC..VAI ACASA IO TI DAU UM OMO PER AIUTARTI,SI VOI?O FORSE GEA AI TROVATO.
ApreciazăApreciază
veronica invata mai inti sa scrii in limba italiana,ceia ce hai scris nu a inteles nimeni,uite ca a scris un moldovean si nu un italian……..mi fa ridere
ApreciazăApreciază
VREAU SA STIU CIND O SAMI VINA RASPUNSUL LA PASAPORTUL ROMINESC.
ApreciazăApreciază
RASPUNSUL LA PASAPORT ROMINESC
ApreciazăApreciază
as vrea sa stiu si eu cum aflu daca sunt pe lista celor care au depus actele pentru cetatenie p romine va rog daca stiti lasati un mesaj
ApreciazăApreciază
http://www.basarabeni.net/cetatenia-romana-obtinerea-cetateniei-romane/acte-cetatenie/
ApreciazăApreciază
salutare!!!!! eu sint cetateanca moldaveanca,dar ma aflu la Italia si vreau sa-mi fac pasaport roman,spunati-mi va rog care-i procedura? Multumesc anticipat
ApreciazăApreciază
Trebuie sa aveti actele necesare (despre ele cititi pe http://www.devinroman.info) si sa depuneti la consulatul Romaniei la dumneavoastra in oras.
ApreciazăApreciază
Salut la toti! eu sint cetateanca de Moldova,dar ma aflu la Italia si vreau sa-mi fac pasaport roman, am nevoie di depunerea actelor ? Multumesc anticipat
mail margo888queen@mail.ru
ApreciazăApreciază
Salut la toti! eu sint cetateanca de Moldova,dar ma aflu la Italia si vreau sa-mi fac pasaport roman, am nevoie di depunerea actelor ,as dori cit mai repede poate cineva sa ma ajute? Multumesc anticipat
mail margo888queen@mail.ru
ApreciazăApreciază
De ce acte este nevoie pentru depunere la cetatania romina
ApreciazăApreciază
va rog ajutatima
ApreciazăApreciază
buna,sint moldoveanca si ma aflu in italia as vrea sa-mi fac pasaport romin,imi puteti spune de ce acte am nevoie? multumesc
ApreciazăApreciază
Vreau sa stiu cind imi va veni raspunsul la pasaport rominesc depus pe 25.03.2015
ApreciazăApreciază
Vreau sa stiu cind imi va veni raspunsul la pasaport rominesc depus pe 25.03.2015 a lui Arnaut Dumitru
ApreciazăApreciază
Just want to say your article is as surprising.
The clarity in your post is simply great and i can assume you are an expert on this subject.
Fine with your permission allow me to grab your feed to keep updated with forthcoming post.
Thanks a million and please keep up the gratifying work.
ApreciazăApreciază
You should be a part of a contest for one of the highest quality websites on the internet.
I am going to highly recommend this web site!
ApreciazăApreciază