Evoluţia – apropiere sau divorţ…

 

… sau misiunile studentului basarabean din România

Să ajungi la studii în România cu cincisprezece ani în urmă era simplu. Nu-ţi trebuia decât sa ai un pic de curaj, o medie de peste şase în diploma de la şcoală, o vagă idee despre metodele de admitere şi, cu puţin noroc, puteai ajunge student la una dintre universităţile din România.

Facultatea şi oraşul erau la alegerea candidatului, vârsta nu conta, bursa îţi era asigurată, iar drepturile îţi erau suficient de favorabile încât să nu te simţi presat de obligaţii. Foarte puţini se forţau să înţeleagă de ce şi pentru ce au atâtea facilităţi. Şi, de altfel, nici nu ţi se cerea asta. Erai primit cu braţele deschise, ţi se oferea pe loc cazare, profesorii te tratau cu indulgenţă, nu-ţi rămânea decât să depăşeşti perioada de acomodare şi să te apuci liniştit de treabă. Anii treceau, iar România începea să devină o oportunitate reală pentru tinerii basarabeni care nu reuşeau să-şi găsească un rost acasă, în Basarabia. Cererile creşteau de la an la an şi, în câţiva ani, centrele universitare România au fost invadate de români din afara graniţelor, în special, de cei din Republica Moldova.

Dar… Basarabia începea să devină un subiect tot mai învechit, podurile de flori se transfor­mau în istorie, iar românii începeau să privească tot mai suspicios la marea masă de basarabeni, care nu-şi argumentau prezenţa, iar facilităţile care li se ofereau, în raport cu cele ale studenţilor români, deveneau din ce în ce mai „nejustificate”. Treptat, basarabenilor au început să le fie contorizate toate greşelile, fiind tot mai dur penalizate de către opinia publică din România. Studenţii basarabeni începeau să fie percepuţi ca un virus periculos care se răspândeşte în România şi care trebuia neapărat exterminat. Cuvântul basarabean era din start asociat cu racket, alcoolic sau curvă. Procesul admiterii devenea din ce în ce mai complicat, legislaţia reducea din ce în ce mai mult facilităţile, bursa începea să-şi piardă din valoare, iar în ceea ce priveşte cazarea, locurile mai proaste erau destinate basarabenilor. Să fii basarabean însemna, din ce în ce mai mult, o povară tot mai greu de suportat, iar crucea pe care trebuia să o porţi devenea din ce în ce mai apăsătoare, fiind „împodobită” cu faptele moştenite de la predecesori, care se înmulţeau odată cu trecerea timpului. Nu mai conta cum înveţi, ce intenţii ai, dacă ştii sau nu să gândeşti ştampila neagră ţi se punea în momentul în care te dădea de gol accentul.

Lovitura „de graţie” a venit însă în momentul în care la alegerile parlamentare din 2001, din Republica Moldova câştigă comuniştii. Posibilităţile politicienilor proromâni sunt limitate la maxim, iar studenţii care studiază în România devin ţinta atacurilor guvernanţilor de la Chişinău, care îi văd ca pe nişte „intoxicaţi cu idei naţionaliste” şi care reprezintă un real pericol pentru politica antiromânească pe care o promovează. Protocolul de Colaborare dintre Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România şi Ministerul Învăţământului din Republica Moldova este anulat, iar studenţii basarabeni sunt transferaţi pe listele studenţilor străini care îşi fac studiile în România. Scutirile de taxe nu mai sunt valabile, vizele de şedere nu mai costă 3 lei ci 60 de dolari. Cetăţenia română se obţine cu condiţia de a certifica 48 de luni de şedere legală pe teritoriul Româ­niei, iar procesarea dosarelor nu se mai face în şase luni ci poate dura mai mult de patru ani. Dreptul la muncă este condiţionat la greu, iar penalităţile ating cota maximă. Studiile devin foarte costisitoare, bursa de 120 lei (în cazul elevilor 90 lei) abia acoperă cheltuielile de masă pentru 10 zile. Să muncească nu reuşesc decât la negru.

Acasă nu sunt bineveniţi, iar în Ţară noţiunea de străin îi copleşeşte din ce în ce mai mult.

Uniunea Europeană devine scopul existenţei românului din România, pe când românul basarabean stă cu sufletul la gură şi nu ştie să se bucure de succesele Ţării – Mamă sau să se roage la Dumnezeu ca aderarea să nu-i fure ultimele posibilităţi pe care le are în raport cu România…

Misiunile actualului student basarabean în România au devenit incomparabile cu ale celui din ’92: Să convingă statul român că se merită să investească în continuare în el; Să se prezinte în faţa românilor ca fiind altul decât se crede; Să dovedească că face parte dintr-o altă generaţie, neafectată de virusul trecutului şi care poate să producă schimbarea aşteptată îndelung; Sa aibă puterea să reziste.

NICOLAE FEDERIUC

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s