Ghimpu va fi consultat de un medic psihiatru

La insistenţa ex-preşedintelui Vladimir Voronin, care a declarat în mai multe rânduri că preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, „are probleme cu capul”, acesta din urmă şi-a adus doctorul la Preşedinţie. Cum lucrurile bune trebuie făcute de luni, preşedintele interimar Mihai Ghimpu a semnat, luni, 24 mai, un decret prin care l-a numit pe fostul medic-şef al spitalului de psihiatrie din Chişinău (Costiujeni), Constantin Ţurcan, în funcţia … Continuă să citești Ghimpu va fi consultat de un medic psihiatru

Cine a stat de-a stânga lui Putin?

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vladimir Filat a participat, vineri, 21 mai, la Summit-ul şefilor de Guvern din cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI), care a avut loc la Sankt-Petersburg.

Ziarişti din cercul de simpatizanţi ai premierului ne-au relatat victorioşi că, la Summit, Filat a fost aşezat de gazde în stânga premierului rus, Vladimir Putin. O fi bine. Dar dacă stătea în dreapta era mai bine? Dar dacă ar fi fost aşezat ceva mai departe de Putin era un semn rău? Aşa ori altfel, bănuim că premierul nostru a fost fericit. Pentru că recent, într-o emisiune televizată, Filat a afirmat că Vladimir Putin reprezintă pentru el un model printre premierii actuali din lume. Să fie un model la capitolul activitate în serviciile secrete sovietice sau la cel al îngrădirii libertăţii de exprimare, al răfuielii cu presa ori anihilarea oponenţilor politici?

Continuă să citești „Cine a stat de-a stânga lui Putin?”