Caracui, un sat de poveste lăsat de izbelişte

Satul Caracui din raionul Hânceşti este una dintre cele mai pitoreşti aşezări din zona centrală a Basarabiei. Frumuseţea specială a acestei localităţi se datorează poziţionării sale geografice, mai exact datorită dealurilor care o înconjoară din toate părţile, fapt ce în conferă acestei aşezări de la poalele colinelor un farmec aparte. Privit de sus, Caracuiul arată ca o oază de verdeaţă, un adevărat loc de refugiu pentru cei care au obosit de viaţa agitată de la oraş şi de zgomotul maşinilor. Satul Caracui este aşezat în valea Sărata şi se află la o distanţă de 18 km de Lăpuşna, la 40 km de staţia de cale ferată din Iargara şi la 53 km de Chişinău.

Conform datelor recensământului din 2004, populaţia satului Caracui constituie 2581 de locuitori. Structura etnică a populaţiei de aici arată astfel: 98.95% – moldoveni/români, 0.54% – ucraineni, 0.43% – ruşi, 0.04% – găgăuzi, 0.04% – alte etnii. În satul Caracui au fost înregistrate 784 de gospodării casnice, membrii acestor gospodării alcătuiau 2581 de persoane, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3,3 persoane.

Scurtă incursiune în istorie

Potrivit versiunii oficiale, denumirea satului vine de pe timpurile nohailor din tribul Orac-Oglî, care, cândva, îşi numeau aşezarea „Caraghioi”. Peste ani s-a transformat în Caracui (cara – „negru”, cui – „hârtop”), iar localitatea din vecinătate moşteneşte şi până în ziua de azi numele Orac.

Desigur, există şi alte versiuni privind originea acestei localităţi. Cea mai populară în rândul băştinaşilor este legenda, potrivit căreia, acum câteva sute de ani, pe locul unde astăzi este situat satul Caracui s-au instalat cu traiul trei familii de ciobani, care ar fi fost şi primii băştinaşi ai localităţii. Legenda spune că ciobanii au ales acest loc, întrucât acesta reprezenta o vale, înconjurată de coline, care, la rândul lor, erau acoperite de codrii care se întindeau pe tot centrul şi sudul actualei Republici Moldova. Valea era acoperită cu iarbă mănoasă şi era despărţită în două de un pârâu, care există şi astăzi, reprezentând astfel un loc ideal pentru stânele de oi, întrucât dealurile care împrejmuiau valea le proteja de vânturile puternice, iar zona geografică permitea ciobanilor să prevină din timp atacurile animalelor răpitoare care populau codrii din zonă. În plus, pârâul din vale reprezenta o sursă de apă permanentă, astfel încât ciobanii nu mai erau nevoiţi să se mute periodic cu stânele în altă parte.

Conform legendei, unul dintre ciobani avea o fată foarte frumoasă. Într-o bună zi, în zonă au năvălit tătarii, care au prădat familiile ciobanilor, încercând să răpească fata pentru a o înrobi. Fata a reuşit însă să scape şi să fugă peste un deal, dar, după ce a fost urmărită o vreme, a fost prinsă de tătari şi decapitată. Se spune că înşişi tătarii au fost impresionaţi de frumuseţea şi curajul fetei, numind astfel locul unde au omorât-o Kizlar (ceea ce ar fi însemnat, în traducere directă, „fată frumoasă”). Satul Câzlar există şi astăzi şi se învecinează cu Caracuiul în partea de sud-vest, peste dealul care desparte aceste două localităţi. În ceea ce priveşte localitatea de baştină a fetei, se spune că tot tătarii au numit-o Karaköy, ceea ce în traducere din turcă/tătară înseamnă „satul negru” sau, în anumite dialecte – „groapa neagră”, groapă – datorită poziţionării la poalele dealurilor a localităţii, negrul însemnând, de fapt, afundat, întunecat.

Există însă şi o a treia versiune, neconfirmată oficial, însă destul de plauzibilă care, de asemenea, se referă originea etimologică a denumirii satului Caracui.

În limba turcă, ca şi în cea tătară, „kara” înseamnă nu doar negru (culoare), ci şi punctul cardinal Nord (de exemplu, Marea Neagră, Karadeniz în limba turcă, înseamnă, de fapt, Marea din Nord, iar Marea Mediterană, situată în sudul Turciei, este numită Akdeniz, adică Marea Albă sau Marea din Sud. Această asociere cromatică a punctelor cardinale este întâlnită şi la alte popoare, inclusiv la români, care numesc Nordul Miază-noapte (asociere cu culoarea neagră), iar Sudul – Miază-zi (asociere cu culoarea albă)).

În acest context, ar fi de remarcat faptul că satul Acui (din etimonul tătăresc Ak köy), din raionul Cantemir, înseamnă, în traducere, „satul alb” sau „satul din sud, de la miază-zi”. Faptul nu este întâmplător, întrucât, la o privire atentă a hărţii istorice a vechilor teritorii ale Principatului Moldovei arendate tătarilor nohai în sudul Basarabiei, localităţile Caracui şi Acui se situează pe limita nordică şi, respectiv, sudică a regiunii în cauză. Cu titlu de paranteză, vom preciza că, potrivit datelor istorice, începând cu anul 1484 şi până la 1812, Bugeacul (care se întindea până în zona unde este situat satul Caracui de astăzi), făcea parte din paşalâcul turcesc de la Silistra şi era populat, în mare parte, de tătari.

De asemenea, un alt exemplu care confirmă această ipoteză este denumirea de Cetatea Albă (în turcă – Akkerman). Cetatea era amplasată la extrema sudică a teritoriului controlat de turci şi tătari şi înseamnă, de fapt, „cetatea din Sud”.

Astfel, este foarte probabil ca în traducere Caracui să însemne, de fapt, „satul din Nord”, care marca frontiera nordică a paşalâcului turcesc, populat, în mare parte, de tătari.

Frumos din exterior, dar devastat şi distrus din interior

După ocupaţia sovietică, satul Caracui, care anterior fusese sub jurisdicţia administrativă a judeţului Lăpuşna, a fost trecut, după împărţirea administrativ-teritorială pe raioane, în raionul Leova şi era satul de hotar al acestui raion, la limită cu raionul Hânceşti (care, în perioada sovietică, se numea Cotovschi). Abia la sfârşitul anilor 80, începutul anilor 90, după mai multe demersuri din partea autorităţilor locale, satul a fost trecut în raionul Hânceşti, în a cărui subordine administrativ-teritorială a fost până la revenirea la judeţe, reformă efectuată în anul 1998. Astfel, începând cu anul 1998, satul Caracui s-a aflat în judeţul Lăpuşna, iar din 2003, după reîmpărţirea teritorial-administrativă pe raioane, a revenit în raionul Hânceşti, în a cărei subordine se află până astăzi. Ar mai fi de menţionat că, în perioada sovietică, satul Caracui era destul de dezvoltat, comparativ cu alte localităţi din regiune, şi avea o contribuţie semnificativă la dezvoltarea economică a raionului din care făcea parte.

După destrămarea imperiului sovietic însă, localitatea a intrat în delăsare, obiectivele economice s-au ruinat, iar edificiile instituţiilor social-culturale au început să degradeze continuu. Infrastructura, fiind lăsată de izbelişte, s-a distrus cu trecerea anilor, drumurile au devenit, în cea mai mare parte, impracticabile, iar oamenii, în special cei tineri, au început părăsească, unul câte unul, satul de baştină, în căutarea unui trai mai bun.

Cauzele pentru care s-a ajuns la o astfel de situaţie sunt diverse: atât sărăcia generalizată, cu care se confruntă întreaga Republică Moldova de peste 20 de ani încoace, cât, în special, problemele locale de ordin administrativ, implicit lipsa de iniţiativă şi incompetenţa autorităţilor care au guvernat localitatea în ultimele două decenii…

„Aşa nu se mai poate”…

Deşi sunt, în cea mai mare parte, plecaţi peste hotare, tinerii din Caracui nu au uitat de satul lor natal. Aflaţi la mii de kilometri distanţă de locul unde s-au născut, aceştia par a fi mereu interesaţi de ceea ce se întâmplă acasă, manifestându-şi patriotismul local în special pe site-urile de socializare, unde au constituit zeci de grupuri şi grupuleţe în a căror denumire figurează obligatoriu denumirea „Caracui”. Aceste grupuri virtuale, ale căror membri depăşesc, de multe ori, numărul de 500-600 de persoane, se străduiesc să-şi prezinte satul în cele mai frumoase culori, atât prin plasarea de poze cu imagini pitoreşti, cât şi prin istorioare hazlii sau amintiri frumoase care îi fac să-şi amintească cu drag de satul natal.

Totodată, fiind conştienţi de situaţia reală în care se află satul lor, mulţi dintre aceşti tineri au decis să se implice activ şi să-şi salveze satul de la dezastru, oferindu-se să contribuie personal şi direct la renovarea şi dezvoltarea lui. Unul dintre cei care au dat dovadă de iniţiativă în acest sens este şi Vadim Pânzaru, un tânăr de 30 de ani, care este decis să preia conducerea localităţii şi să dea startul unor schimbări pozitive, astfel încât, peste câţiva ani, satul său să-şi recapete bunul nume de altădată, iar cei plecaţi să se reîntoarcă la vatră, alături de părinţii şi rudele lor mai în vârstă.

4 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s