De ce nu ni se spune nimic despre împrumuturile externe?
În ultimii doi ani şi jumătate, Republica Moldova a beneficiat de o sumă record de credite şi granturi din partea finanţatorilor şi donatorilor externi. Odată cu venirea AIE la guvernare, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, BERD, guvernele multor ţări din interiorul şi din afara UE s-au angajat, la modul direct sau indirect, să susţină Republica Moldova în implementarea unui şir întreg de reforme menite să contribuie la dezvoltarea economică a ţării noastre.
Iniţial, această deschidere fără precedent din partea partenerilor externi a generat reacţii extrem de optimiste din partea experţilor în economie şi finanţe, care aşteptau, într-un viitor previzibil, o dezvoltare în lanţ a unor domenii vitale pentru economia naţională. Desigur, faptul că autorităţile Republicii Moldova au acceptat să mărească semnificativ, într-un timp relativ scurt, datoria externă a statului a stârnit şi anumite suspiciuni şi temeri. Însă, cu toate acestea, majoritatea a fost de acord că fără nişte investiţii considerabile, fie şi cu bani împrumutaţi, şansele de restartare a economiei naţionale sunt infime, mai ales în contextul crizei financiare globale care a avut repercusiuni directe asupra partenerilor economici regionali ai Republicii Moldova. Continuă să citești „De ce nu ni se spune nimic despre împrumuturile externe?”