Eliberarea de paşapoarte româneşti moldovenilor ţine exclusiv de autorităţile române

Published by

on

România nu este obligată să consulte Uniunea Europeană atunci când decide să ofere cetăţenie română pentru cetăţenii moldoveni, a declarat la Chişinău ministrul italian de externe Massimo D’Alema, citat de AP FLUX.

În cadrul unei conferinţe de presă, organizată ieri, 9 ianuarie, cu ocazia unei vizite oficiale efectuată în Republica Moldova, şeful diplomaţiei italiene, Massimo D’Alema, a declarat că eliberarea cetăţeniei române nu priveşte ţările europene şi că această chestiune este o problemă internă a României.

Anterior însă, parlamentarul european Marianne Miko, şefa Delegaţiei Comitetului de cooperare parlamentara dintre Moldova şi UE, a declarat, citată de postul de televiziune PRO TV Chişinău, că România trebuie să consulte mai întâi membrii Uniunii Europene atunci când ia decizii de simplificare a procedurii de acordare a cetăţeniei, precizând că acest lucru este inclus în angajamentele pe care şi le-a asumat odată cu intrarea în Uniunea Europeană.

Amintim că, în cadrul unei vizite oficiale, efectuate la finele anului trecut la Bruxelles, preşedintele Vladimir Voronin a acuzat România de „agresiune permanentă” faţă de Republicii Moldova, menţionând că Bucureştiul „nu a recunoscut corespunzător statalitatea Republicii Moldova”. Liderul de la Chişinău s-a mai plâns şi de faptul că autorităţile române încearcă să submineze suveranitatea Republicii Moldova atrăgând studenţii în universităţile din România, preoţii spre bisericile sale şi oferind rapid paşapoarte româneşti cetăţenilor moldoveni.

Replica Chişinăului a venit după ce autorităţile române, inclusiv preşedintele Traian Băsescu, au declarat, în mai multe rânduri, că vor analiza împreună cu partenerii din cadrul Uniunii Europene posibilitatea de a oferi în regim prioritar cetăţenie română pentru solicitanţii moldoveni, întrucât numărul acestora este extrem de mare şi a crescut semnificativ odată cu integrarea României în UE.

Precizăm că, potrivit unui sondaj realizat în luna noiembrie a anului trecut de Institutul de Marketing si Sondaje (IMAS), aproape jumătate din cetăţenii Republicii Moldova (48 la sută) doresc să obţină cetăţenia română, în timp ce 46% susţin că nu-şi doresc cetăţenia statului vecin.

58 de răspunsuri la „Eliberarea de paşapoarte româneşti moldovenilor ţine exclusiv de autorităţile române”

  1. Avatarul lui Aliona
    Aliona

    am depus toate actele pentru pasaportu rominesc in luna iulie 2008,cum pot gasi informatii cum decurge procedura?Cine are informatie va rog ajutatima.multumesc anticipat

    Apreciază

  2. Avatarul lui Sergiu

    Si eu vreau sa depun actele necesare p/u a obtine cetatenie romina sa fiu la nivel cu fratii mei de peste Prut,dar cum sa o fac,unde sa ma adresez,de unde as putea acumula mai multa info despre aceasta??? spunetimi va rog cine stie. my skype: infinityplius ,multumim amticipat.

    Apreciază

  3. Avatarul lui vikutza
    vikutza

    nu se stie nimik konkret ma fratilor k peste tot se aude k fak dar unde sh kum nimik!asta e tara in kare traim si ata ne omoara tot timpu………..

    Apreciază

  4. Avatarul lui Andrei
    Andrei

    Vreau si eu sa depun actele pentru poasaport Romines dar nu stiu pre multe rog sa ma ajutati multumesc mult!!!!

    Apreciază

    1. Avatarul lui vladimir

      buna eu am multe oamini cari toresc pasaport rominesc din rabublica Mldova asdept raspus si cade cosd tote pacetu de docomede

      Apreciază

      1. Avatarul lui Nicolae Federiuc
        Nicolae Federiuc

        sper ca „ceilalte multe oamini” cunosc, cel putin elementar, limba romana, pentru ca, inainte sa primeasca cetatenie o sa fiu nevoit sa va blochez, din cauza ca poluati spatiul cu acest limbaj de grota.

        Apreciază

  5. Avatarul lui natalia
    natalia

    Am depus si eu cu 3ani in urma acte pentru pasaport rominesc impreuna cu prietena mea,ei deja ea venit raspunsul dar mie inca nu…as vrea si eu sa stiu unde as putea gasi informatii despre cum decurge tot procesul…si as vrea sa stiu daca mai pot face o cerere pentru a primi acest pasaport?!

    Apreciază

    1. Avatarul lui alexandru
      alexandru

      ma numesc alexandru eu sunt fics in situatiea ta, dar am luat o decizie, am gasit la niste prieteni cum poti trimite scrisuare la ei, ei miau spus ca are mare efect ,ue mine vin la chisinau daca doriti ne putem intilni si trimite inpreuna eu am si exepliar te pot ajuta acesta este telefonul meu ma poti contacta 068486815 ma numesc alexandru am scris pe data de18 august

      Apreciază

  6. Avatarul lui lory
    lory

    De ce acte este nevoie pentru depunere la cetatania romina

    Apreciază

  7. Avatarul lui tamara
    tamara

    vreau si eu sa stiu mai amanuntit in privinta cetateniei romine…ce trebuie de facut….cui sa ne ne adresam concret? eu sunt din rep moldova si vreau sami fac cetatenie romana…va rog mult sa ma ajutati…..multumesc

    Apreciază

  8. Avatarul lui Tatiana
    Tatiana

    Eu deasemenea sunt din Rep. Moldova si doresc sa primesc cetatenie romana. Spuneti-mi si mie va rog mult, ce acte sunt necesare pentru a primi cetatenie romina? si cit timp dureaza procesarea actelor? multumesc anticipat

    Apreciază

  9. Avatarul lui sergiu 1984

    spunetimi ce acte trebuie pentru cetateniea romineasca varog frumos/

    Apreciază

  10. Avatarul lui maxim
    maxim

    cum se poate de capatat un pasaport rominesc si de ce acte am nevoie dati un raspuns va rog frumos,va multumim

    Apreciază

  11. Avatarul lui Margarita
    Margarita

    as vrea sa obtin pasaport rominesc.udne sa ma adresez?cit timp v-a avea nevoie?dati va rog frumos raspuns!multumim

    Apreciază

  12. Avatarul lui LARISA
    LARISA

    ASI VREA SI EU SAMI FAC PASAPORT ROMINESC DAR CUM SI UNDE POATE SAMI SPUE CINEVA MERSI ANTICIPAT

    Apreciază

  13. Avatarul lui iurie
    iurie

    as ruga pe cineva sa-mi spuie acuma se mai primesc documente pentru pasaport roman

    Apreciază

  14. Avatarul lui costea
    costea

    am depus documente pentru pasaport romin in2006

    Apreciază

    1. Avatarul lui costea
      costea

      ok

      Apreciază

  15. Avatarul lui ion

    vrea sami fac psport rominesc

    Apreciază

  16. Avatarul lui Igor
    Igor

    In anul 2006 am dat si eu cerere la Cetatenie si mi-a venit un cartonash roshu, ca sunt pe locul 45125,dar pina acum nu mi-a venit nici un raspuns.

    daca stie cineva despre chestia asta,scrietimi varog.

    Apreciază

  17. Avatarul lui DAN
    DAN

    doresc sa-mi fac cetatenie romina,dar nustiu cum, as dori cit mai repede poate cineva sa ma ajute?

    Apreciază

  18. Avatarul lui Anatolii
    Anatolii

    Am scris cerere la depunerea actelor pentr-u obtinerea pasaportului Roman in 2006 ca raspuns am primit numai fisa rosie cu aprobarea cererii…ce pot face in asa caz?

    Apreciază

  19. Avatarul lui aliona
    aliona

    am depus si eu o cerere cu trei ani in urma unde se poate de aflat mai multa informatie????/

    Apreciază

  20. Avatarul lui Sergiu
    Sergiu

    Cum as putea si eu sa capat acest pasaprt romanesc ?

    Apreciază

  21. Avatarul lui natalia proca
    natalia proca

    am depus cerere ptr pasaportul romanesc in luna iulie 2009 am primit foaea rosie A.R.de atunci nimic niciun rezultat,ce sa fac?

    Apreciază

    1. Avatarul lui iura
      iura

      nu mai astepta nimic ca mio venit si mie asa foaie rosie asta insiamna ca o ajuns cerirea trebuie sati trimata ce acte sa stingi. nu astepta strige singura documentele necesare si depunele la romania.

      Apreciază

  22. Avatarul lui Nadea

    Ce acte trebue de depus pentru a obtine cetatenie romyna?

    Apreciază

  23. Avatarul lui Natalia Brăguţă
    Natalia Brăguţă

    bună!mă numesc Natalia.am depus dosarul pentru obţinerea cetăţeniei pe 4 decembrie 2009.cum pot afla ceva informaţii la ce etapă este dosarul meu.mulţumesc!

    Apreciază

    1. Avatarul lui iura
      iura

      buna spunemi si mie te rog daca ai aflat cum? multumesc.

      Apreciază

  24. Avatarul lui viorica
    viorica

    salut, sunt moldoveanca, locuiesc in Moldova si vreau sami fac pasaport rominesc. VA rog mult sa ma ajutati de ce acte am nevoie pt a obtine acest pasaport. Si unde ma adresez pt prima data?

    Apreciază

  25. Avatarul lui olesea

    salut ma numesc olesea sunt din republica moldova si am o intrebare bunelul meu este romin am dreptul sami fac pasaportul rominesc

    Apreciază

  26. Avatarul lui ghena
    ghena

    CE ACTE NE TREBUIE PENTRU A OBTZINE PASAPORT ROMANESC??????????VA ROG

    Apreciază

  27. Avatarul lui axenia

    Poţi folosi aceste etichete

    Apreciază

  28. Avatarul lui Darya
    Darya

    Cineva poate sa-mi ajute ,ce acte trebuie pentru a obtine pasaport rominesc??? Va rog mult ajutati

    Apreciază

  29. Avatarul lui oleg
    oleg

    um sa aflu cum se fac eficient pasapoartele rominesti

    Apreciază

  30. Avatarul lui olesea
    olesea

    Am nevoie de o persoana competenta care ar putea sa ma ajute sa obtin pasaport Romîn!

    Apreciază

  31. Avatarul lui tatiana
    tatiana

    am depus actele in 2006 pentru pasaport rominesc si de atunci nimic,,,,nustiu ce sa fac unde sa ma adresez pentru ca sa aflu rezultatul de actele care le am depus

    Apreciază

  32. Avatarul lui iura
    iura

    am depus actle necesare la bucuresti au trecut 5 luni ei miau spus ca peste 6 lui voi primi raspuns e asa? si mia spus ca pste 5 luni sa caut pe internet daca sunt pe lista dar nustiu unde sa caut daca stiti scrietimi si mieunde sa caut va rog multumim.

    Apreciază

  33. Avatarul lui victor
    victor

    salut,am depus actele pentru pasaport romanesc in luna februarie 2010,as vrea sa ma conving daca documentele sunt in lucru ……………..va rog frumos

    Apreciază

  34. Avatarul lui INA
    INA

    VREAU SA DEPUN ACTE PENTRU PASAPORT ROMAN, CE ACTE TREBUESC SI UNDE TREBUE SA LE DEPUN SI IN CIT TIMP POT SA DEVIN CETATEANCA A ROMANIEI?

    Apreciază

  35. Avatarul lui ALEX
    ALEX

    BUNA ZIUA..

    DOM,DOAMNELOR…
    EU SUNT UN CETATEAN,MOLDOVEAN DAR MA AFLU IN ITALIA SI VREAU SA FAC PASSAPORT ROMIN NU MA PUTETI AJUTA ZICINDUMI CE PROCEDURA TREBUIE SA FAC IN ACEST CAZ?

    MULTUMEST TUTUTOR ANTICIPAT.

    ALEX

    Apreciază

    1. Avatarul lui VERONICA.C

      IN QUESTO CASO DEVI FARE LA DOMANDA,SI CI LAI DOC..VAI ACASA IO TI DAU UM OMO PER AIUTARTI,SI VOI?O FORSE GEA AI TROVATO.

      Apreciază

      1. Avatarul lui aliska
        aliska

        veronica invata mai inti sa scrii in limba italiana,ceia ce hai scris nu a inteles nimeni,uite ca a scris un moldovean si nu un italian……..mi fa ridere

        Apreciază

  36. Avatarul lui CATANA VERONICA

    VREAU SA STIU CIND O SAMI VINA RASPUNSUL LA PASAPORTUL ROMINESC.

    Apreciază

    1. Avatarul lui VERONICA.C

      RASPUNSUL LA PASAPORT ROMINESC

      Apreciază

  37. Avatarul lui valeryu

    as vrea sa stiu si eu cum aflu daca sunt pe lista celor care au depus actele pentru cetatenie p romine va rog daca stiti lasati un mesaj

    Apreciază

  38. Avatarul lui raisa
    raisa

    salutare!!!!! eu sint cetateanca moldaveanca,dar ma aflu la Italia si vreau sa-mi fac pasaport roman,spunati-mi va rog care-i procedura? Multumesc anticipat

    Apreciază

    1. Avatarul lui Salvic D

      Trebuie sa aveti actele necesare (despre ele cititi pe http://www.devinroman.info) si sa depuneti la consulatul Romaniei la dumneavoastra in oras.

      Apreciază

  39. Avatarul lui Margo
    Margo

    Salut la toti! eu sint cetateanca de Moldova,dar ma aflu la Italia si vreau sa-mi fac pasaport roman, am nevoie di depunerea actelor ? Multumesc anticipat
    mail margo888queen@mail.ru

    Apreciază

  40. Avatarul lui Margo
    Margo

    Salut la toti! eu sint cetateanca de Moldova,dar ma aflu la Italia si vreau sa-mi fac pasaport roman, am nevoie di depunerea actelor ,as dori cit mai repede poate cineva sa ma ajute? Multumesc anticipat
    mail margo888queen@mail.ru

    Apreciază

  41. Avatarul lui nicolae
    nicolae

    De ce acte este nevoie pentru depunere la cetatania romina

    Apreciază

    1. Avatarul lui nicolae
      nicolae

      va rog ajutatima

      Apreciază

  42. Avatarul lui TATIANA ARAMA

    buna,sint moldoveanca si ma aflu in italia as vrea sa-mi fac pasaport romin,imi puteti spune de ce acte am nevoie? multumesc

    Apreciază

  43. Avatarul lui Dumitru
    Dumitru

    Vreau sa stiu cind imi va veni raspunsul la pasaport rominesc depus pe 25.03.2015

    Apreciază

  44. Avatarul lui Dumitru
    Dumitru

    Vreau sa stiu cind imi va veni raspunsul la pasaport rominesc depus pe 25.03.2015 a lui Arnaut Dumitru

    Apreciază

  45. Avatarul lui Rebecca

    Just want to say your article is as surprising.

    The clarity in your post is simply great and i can assume you are an expert on this subject.
    Fine with your permission allow me to grab your feed to keep updated with forthcoming post.
    Thanks a million and please keep up the gratifying work.

    Apreciază

  46. Avatarul lui หนังโปํฟรี

    You should be a part of a contest for one of the highest quality websites on the internet.
    I am going to highly recommend this web site!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.