Până pe 1 iulie, mercenarii lui Prigojin erau obligați să semneze contracte cu Ministerul Apărării, ceea ce e același lucru cu desființarea așa-numitei companii militare private Wagner. Ordinul în acest sens a fost clar și răspicat și a fost aprobat și lansat public chiar de către Putin.
În spatele acestui ordin nu a stat faptul că legea nu permite în Rusia astfel de „afaceri”, adică existența unor armate private, cum s-a invocat oficial, să fim serioși. Dacă Putin și brigada ar fi ținut cont de lege, Wagner-ul nu putea să existe din start. Dar puterea de la Moscova a avut nevoie de el și l-a utilizat pe deplin, în operațiuni extrem de sensibile pentru ea (Siria, Africa și, într-un final, Ucraina), mai ales atunci când avea interes să provoace sau să se implice în diverse conflicte armate peste hotare, dar nu o putea face oficial.
Wagner-ul urma să fie desființat din două motive: 1. Prigojin a devenit dușmanul numărul unu al ministrului Șoigu și al strategului militar-șef Gherasimov, precum și a întregului clan din jurul lor; 2. A ajuns între timp atât de popular, încât a devenit o amenințare directă pentru Putin și regimul său, care și-au zdruncinat serios autoritatea, pe fundalul eșecurilor de pe frontul din Ucraina, în special.
Prin urmare, dacă ar fi executat ordinul, a doua zi sau chiar în prima zi, Prigojin ar fi fost lichidat. Nu neapărat din ordinul direct al lui Putin, dar cu încuviințarea lui. Dacă nu ar fi executat ordinul, ar fi fost… lichidat oricum. Nu avea nicio șansă să scape.
Prigojin e brutal, necioplit, dar nu-i deloc prost. El știa exact de ce i se cere să se „dezarmeze” și ce urmează să i se întâmple după. Prin urmare, a spus că nu se va conforma. Ce-i rămânea de făcut în această situație? Să aștepte cu soldații lui în tabără ziua de 1 iulie și să spere că vor reuși să doboare avioanele pe care le vor trimite Șoigu cu Gherasimov ca să-i facă una cu pământul? Bineînțeles că-i absurd să-ți aștepți cuminte sfârșitul, mai ales când ai la îndemână cea mai dotată și puternică armată.
De aceea, Prigojin a decis să atace primul. Așa, cel puțin, avea o șansă. Iar dacă îi va fi dat să moară, atunci să moară pe câmpul de luptă, ca un soldat adevărat, nu să fie sacrificat ca vita, în țarc. Simplu.
În plus, el știa că, fiind într-o poziție ofensivă, își va putea crea o nouă poartă de oportunitate și renegocia, eventual, soarta, ceea ce s-a și întâmplat, de fapt. Altfel decât în acest mod, loc de negocieri nu exista, pur și simplu.
Mai mult, avea șanse reale chiar să câștige confruntarea, să-și nimicească el însuși dușmanii și încă să mai și preia puterea în Rusia, pe deasupra. Prigojin cunoaște foarte bine potențialul militar pe care îl au dușmanii lui și știe că toate forțele apte de luptă se află acum în Ucraina, prin urmare, nu vor putea fi redislocate în timp util, ca să-i opună rezistență. Cine să oprească câteva zeci de mii de soldați de elită, căliți în războaie și înarmați până în dinți, care sunt gata lupte până la moarte? Poliția, OMON-ul, trupele FSB, recruții de 18 de ani, care au tras din arme în viața lor doar pe poligon? Ăștia pot opri și dispersa doar „armatele” de protestatari civili înarmați cu pancarte, nu o armată ca a lui Prigojin.
Așadar, Prigojin a mers va banque. Dar de ce s-a oprit, când era la un pas de victorie, asta-i întrebarea?
Și aici încep teoriile conspirației. Cică a fost un plan bine gândit și conceput în laboratoarele FSB, cu scopul de nu știu ce… Stingeți farurile la tanc, băieți.
O fi FSB-ul șmecher, dar nici chiar așa. Să provoci o revoluție în propria țară, în timp ce ești supus unui atac decisiv într-un război pe care-l porți în altă țară și de al cărui rezultat depinde totul? Ca să ce? Unii răspund că, în acest fel (prin înăbușirea unei astfel de revolte), Putin și-ar restabili autoritatea. Mă rog, o fi, dar cu ce schimbă asta situația de pe front? Că astfel cică i se deschide posibilitatea de a institui o dictatură feroce, să suprime drepturile cetățenești și să conduca țara cu mână fier… Multe drepturi cetățenești au mai rămas în Rusia, sigur că da. Cu sau fără „revoluția” lui Prigojin… Dar, revin: o fi și băieți deștepți în laboratoarele FSB, dar trebuie să fii nebun să riști în asemenea hal.
Așa că eu caut răspunsul în zone mai lumești. Prigojin e prieten bun cu Lukașenko, de mai bine de 20 de ani. De aceea, Lukașenko i-a putut ușor explica ce consecințe vor fi dacă deschide focul la intrarea în Moscova, pentru liderul de la Minsk, inclusiv. Dar cel mai important nici măcar nu-i asta. Prigojin ar fi fost dispus să se oprească, doar cu condiția că obține garanții solide că nu va fi ucis și că nu va deveni un paria. Iar Lukașenko i-a putut oferi astfel de garanții. I-a spus: ia-ți Wagnerul și vino în Belarus. Aici nu-ți va face nimeni nimic, dimpotrivă, am mare nevoie de voi!
Putin a vorbit cu Lukașenko, Lukașenko i-a confirmat că e grav ce se întâmplă și i-a spus că îl scapă de Prigojin cu condiția că îl lasă în pace. Având această promisiune din partea lui Putin, Lukașenko l-a sunat pe Prigojin și i-a prezentat oferta. Iar Prigojin a acceptat-o. Putin a scăpat, Lukașenko a scăpat, Prigojin a scăpat. Toată lumea e mulțumită. Mi se pare cel mai credibil scenariu.
Nicolae Federiuc 
Lasă un comentariu