Nicolae Federiuc

Orice om conectat la realitate, care înțelege cum funcționează mașinăria unui stat, conștientizează faptul că Republica Moldova, în forma ei actuală, nu mai este sustenabilă. Este asemenea unei mașini vechi, uzate, pe care nu o mai poți repara, din cauză că piese pentru ea nu se mai produc.

Piesele care fac un stat să fie funcțional se numesc instituții. Ca și în cazul unei mașini, fiecare „piesă” are forme și roluri diferite, însă ele sunt interdependente. Exact ca la mașină – motorul face mașina să meargă, carburantul face motorul să meargă, roțile îi permit mașinii să se miște, volanul coordonează roțile, respectiv, direcția, cutia de viteze reglează mersul propriu-zis, frâna, iarăși, are un rol vital, toba elimină gazele de eșapament, acumulatorul îi permite mașinii să pornească ș.a.m.d. Și astea-s doar câteva piese de bază, care, la rândul lor, sunt formate dintr-o mulțime de alte piese. Este suficient ca măcar una dintre ele să se strice, și mașina se oprește, în cel mai bun caz. Dar dacă defecțiunea se produce din mers, atunci totul se poate termina cu o tragedie.

Păi iată, instituțiile care ar trebui să facă „mașina” noastră să meargă (și să ne ducă în „Paradisul” european) s-au blocat și nu mai funcționează. Piesele de bază s-au stricat cam toate și nu mai pot fi reparate, deoarece nici măcar piulițe nu mai găsești. Degeaba bagi carburant (pe datorie), dacă motorul e „bătut”, iar acumulatorul nu se mai încarcă. În plus, „șoferul” este inadecvat, în cel mai bun caz.

Vă imaginați că, în asemenea condiții, deznodământul poate fi doar unul, înțelegeți care-i, nu-i așa? Or, oamenii care pricep au înțeles asta de multă vreme, repet. Doar că nu toți o recunosc cu voce tare.  

Desigur, mecanicii (politicienii) ne spun contrariul. Pentru că pe mecanici îi interesează profitul, în primul rând. De aceea, rareori vei găsi unul care să fie sincer și să spună deschis că nu se mai poate face nimic și că această mașină este bună doar de dus la fier vechi. Nu, ei ne tot promit că o repară, iar noi îi credem și le plătim. Iar după ce se strică iar, aceiași mecanici strâng din umeri și ne spun, cu falsă părere de rău, că ei au încercat, dar n-au avut ce-i face. Iar noi rămânem doar cu cheltuiala și… oftica.

… Problema nu e în lipsa de investiții, sau în contextul internațional incert, sau în lipsa resurselor naturale. Nu e nici măcar în managementul defectuos. Problema de bază este că noi nu mai avem oameni capabili să mențină instituțiile funcționale. Pur și simplu, nu mai avem. Unii au murit, alții au îmbătrânit, cei mai tineri au plecat, iar alții nu mai vin din urmă. Au mai rămas câțiva, dar ce folos? Sunt mult prea puțini față de cât ar fi necesar. Nici pentru un guvern nu ajung. De agenții, instituții conexe, primării și alte APL-uri nici nu mai vorbesc.

Chiar dacă s-ar face mult așteptatele reforme, chiar dacă am admite, prin absurd, că aceste instituții ar fi transformate și adaptate la realitățile zilei, cine le va gestiona?

Deseori, aud cum unii povestesc cu patos că trebuie de atras investiții, care să deschidă locuri de muncă și astfel toți vor avea o bucată de pâine și „țara” va înflori! Haideți, deschideți o fabrică ce necesită vreo cinci mii de angajați și-am să vă văd de unde-i luați. Una! Dar ia încercați să faceți câte una în fiecare sat… „european”. Acolo unde nici „bună ziua” n-ai cui da…

La noi muncitori necalificați nu mai găsești, darămite specialiști! Afacerile se închid, în primul rând, din această cauză. La noi nu mai are cine paște oile, oameni buni!

Iată în ce constă criza, de fapt. În aceste condiții, chiar dacă pui un „Shumacher” la „volan”, nu se va întâmpla nimic, deoarece mașina nu mai poate merge, pur și simplu.

…

Mai devreme sau mai târziu (dar eu cred că destul de devreme) aceste lucruri le vor recunoaște până și „mecanicii”. Și atunci toți vor cădea de acord că există o singură cale – Programul „Rabla”. Să dăm vechitura la metal uzat și să căutăm o altă modalitate de deplasare.

Iar singura modalitate de deplasare, care ne mai rămâne, în această situație, este Unirea. Da, aia cu România, despre care am vorbit tot timpul. Vă place sau nu, asta-i singura soluție, prieteni. Cu cât mai repede veți înțelege, cu atât mai repede se va termina acest coșmar.

N-o spun de aceea că eu mi-am dorit-o întotdeauna, nici de dragul adevărului istoric, nici de dragul identității culturale, lingvistice și spirituale comune. O spun pentru că sunt convins că aceasta-i singura cale pentru noi. Pragmatic și realist. Până la urmă, la această concluzie vor ajunge toți, dar aveți grijă să nu fie prea târziu.

Apropo, paraliciul din vamă de astăzi e primul semn al vremurilor care ne așteaptă. Să vedeți ce va fi după ce România va intra în Shengen! Degeaba avem regim liberalizat de vize și pașapoarte românești. Fizic, va fi aproape imposibil de mișcat, din cauza ambuteiajelor.

De aeroport uitați. I-a pus deja cruce „Shumacher”.

ZIUA.md