Doar o treime din veniturile moldovenilor sunt cheltuite pentru mărfuri nealimentare

Valoarea minimului de existenţă, calculat de Biroul Naţional de Statistică (BNS), a crescut, în trimestrele I-III ale anului trecut, faţă de indicele similar înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2006, informează AP FLUX.

Potrivit datelor BNS, valorile maxime ale minimului de existenţă au fost înregistrate în trimestrul II (1.062,6 lei), iar cele minime – în trimestrul I (980,2 lei). Specialiştii în statistică precizează că valoarea minimului de existenţă este condiţionată atât de nivelul preţurilor la produsele alimentare, incluse în coşul alimentar, cât şi de ponderea cheltuielilor ce revin coşului nealimentar (costul produselor nealimentare şi serviciilor), care este determinată în baza structurii reale a cheltuielilor de consum ale populaţiei, conform Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice.

Astfel, evoluţia trimestrială a minimului de existenţă în 2007 a înregistrat tendinţe diferite de cele înregistrate pe parcursul anilor precedenţi. De regulă, trimestrul III se caracterizează prin scăderea semnificativă a preţurilor la produsele sezoniere, fapt ce contribuie la diminuarea mărimii minimului de existenţă pentru această perioadă. În trimestrul III al anului 2007 însă, preţurile au fost, în general, în creştere şi, din aceste considerente, minimul de existenţă pentru această perioadă a fost, de asemenea, în creştere, inclusiv faţă de trimestrul I (cu 4,6 la sută). Faţă de trimestrul II al anului, valoarea minimului de existenţă s-a redus cu doar 3,5 la sută.

Pe medii de reşedinţă, minimul de existenţă se caracterizează prin valori mai mari pentru mediul urban. În trimestrul I, valoarea acestuia a depăşit cu 15 la sută minimul de existenţă pentru populaţia din mediul rural, iar în trimestrul III – s-a redus până la 11 la sută. Acest decalaj este datorat, în special, structurii diferite a cheltuielilor de consum şi ponderii mai mari a autoconsumului în mediul rural. În mediul urban, coşul nealimentar a constituit 39,4 la sută din minimul de existenţă, iar în rural – 25,5 la sută (în medie pe ţară, acest indicator reprezintă 33,2 la sută).

Conform datelor Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice, veniturile disponibile ale populaţiei în primele trei trimestre ale anului 2007 au variat de la 892 lei, în medie pe o persoană, în trimestrul I, până la 1.068,6 lei, în trimestrul III.

Potrivit specialiştilor, în Moldova, veniturile populaţiei depind, în mare măsură, de activităţile practicate de către gospodării într-o anumită perioadă, încât, în trimestrul III al anului, venitul disponibil a fost cu 20 la sută mai mare decât în trimestrul I. Veniturile disponibile ale populaţiei în trimestrul I au acoperit valoarea medie a minimului de existenţă în proporţie de 88,8 la sută. În trimestrul II însă, acestea au acoperit valoarea minimului de existenţă în proporţie de 98,1 la sută, iar în trimestrul III – au depăşit valoarea minimului de existenţă cu 6,8 la sută, mai informează AP FLUX.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.