Constantin Zatulin: Abhazia, Osetia şi Transnistria au mult mai multe motive decât Kosovo să le fie recunoscută independenţa

Duma de Stat a Federaţiei Ruse consideră că Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria au motive mult mai serioase să le fie recunoscută independenţa decât regiunea Kosovo. Această afirmaţie a fost făcută prim-vicepreşedintele Comitetului pentru CSI şi relaţii cu conaţionalii a Dumei de Stat din Federaţia Rusă, Constantin Zatulin, informează AP FLUX.

Zatulin (în imagine) a declarat presei, în cadrul Conferinţei internaţionale „Reglementarea conflictului transnistrean în contextul europenizării R. Moldova”, că deputaţii ruşi aşteaptă argumente din partea Executivului de la Moscova, care să justifice de ce Rusia ezită să recunoască independenţa regiunilor separatiste din fostul spaţiu sovietic. Deputatul rus a afirmat reprezentanţii Dumei de Stat nu negocieri directe în ceea ce priveşte reglementarea transnistreană, deşi există destule persoane competente care cunosc situaţia actuală a negocierilor care se duc în acest sens. „Puterea executivă din Rusia este absorbită, în prezent, de acest proces de negocieri. Reprezentanţii Guvernului ne spun nouă doar că există un anume potenţial pentru apropierea poziţiilor celor două părţi. Nouă însă, deputaţilor din Duma de Stat, ne rămâne să-i credem şi să ne limităm la a spera cuminte că ei nu greşesc, deoarece această încredere trebuie să fie sprijinită de argumente şi rezultate”, a specificat oficialul rus.

         În context, Constantin Zatulin, a menţionat că legislatorii ruşi cunosc ce se discută între părţi observă că, nu întotdeauna, opiniile Chişinăului şi ale Moscovei corespund atunci când se face evaluarea perspectivelor de soluţionare a conflictului transnistrean. „Noi trebuie să înţelegem dacă este posibil, inclusiv în aceşti termeni, să depăşim problemele istorice care există în procesul de negocieri. În cazul în care nu este posibil ca acestea să fie depăşite, vă fac trimitere la Declaraţia Dumei de Stat care spune că nu doar Osetia de Sud şi Abhazia, dar şi Transnistria au mult mai multe motive să le fie recunoscută independenţa decât Kosovo”, a mai spus Zatulin.

Amintim că, recent, Duma de Stat a Federaţiei Ruse a adoptat o declaraţie cu privire la poziţia Moscovei faţă de Abhazia, Osetia de Sud, prin care îi cer preşedintelui Putin să recunoască independenţa acestor regiuni. În cazul Transnistriei, legislatorii ruşi au fost mai rezervaţi, lăsând să se înţeleagă că acceptă, deocamdată continuarea negocierilor privind soluţionarea conflictului prin prisma integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. În declaraţie se menţionează nu există nici o contradicţie în cazul în care Rusia, conducându-se după normele dreptului internaţional, va decide recunoaşterea teritoriilor secesioniste, mai informează AP FLUX.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.