„Palanca înseamnă cetate. Anul viitor această localitate va împlini 600 de ani de la prima atestare documentară, alături de alte sate de aici din regiune, de la Ciuburciu până la Palanca. Era pe timpul lui Alexandru cel Bun, în 1410. Cetatea Palanca era o cetate mai mică, din lemn, în timpul ocupaţiei turceşti se numea Ianâk Hisar, şi a fost construită cu scopul de a apăra Cetatea Albă. Noi suntem, practic, o punte spre Cetatea Albă. Dintotdeauna am fost aici. Limanul Nistrului reprezintă un simbol pentru noi şi, istoric, avem menirea de a apăra acest pământ. Şi nu avem de gând să cedăm nimic din acest teritoriu.” (Larisa Voloh, primarul satului Palanca, raionul Ştefan Vodă, 28 noiembrie 2009).

Despre teritoriul Republicii Moldova din zona localităţii Palanca, raionul Ştefan Vodă, pe care trece porţiunea de drum care leagă oraşul ucrainean Odesa de oraşul basarabean Reni, se vorbeşte puţin în presa din Republica Moldova. Nu şi în cea ucraineană, care, în ultima perioadă, a iniţiat o adevărată isterie mediatică pentru a justifica intenţia autorităţilor de la Kiev de a deveni stăpâne cu acte în regulă peste acest teritoriu, care aparţine de drept Republicii Moldova. De ce o bună parte din mass-media de la Chişinău a luat apă în gură sau, mai rău, justifică intenţia autorităţilor moldovene de a ceda, cu orice preţ, o parte din teritoriul naţional, este greu de înţeles. Mai mult decât atât, acest fapt confirmă, încă o dată, că o bună parte dintre jurnaliştii de la Chişinău nu servesc, cum ar fi firesc, interesele cetăţenilor Republicii Moldova, implicit al locuitorilor satului Palanca, ci servesc cu fidelitate guvernarea, care, cel puţin în această situaţie, se face vinovată de o gravă trădare a intereselor legitime ale ţării noastre.

În zilele de 28 şi 29 noiembrie curent, un grup de jurnalişti de la FLUX a efectuat o vizită la Ştefan Vodă. Am dorit să ne documentăm la faţa locului asupra situaţiei teritoriilor din raza satului Palanca, teritorii pe care Guvernul moldovean, la nici două luni de la învestirea sa în funcţie, insistă să i le cedeze pentru totdeauna vecinului din Est. Am încercat să aflăm ce se ascunde în spatele acestei tranzacţii teritoriale şi ce cred oamenii de la faţa locului.

Ucrainenii vor să ne blocheze o posibilă ieşire la mare?

Înainte de a ajunge la Palanca, ne oprim în Ştefan Vodă, la sediul Consiliului raional. Ne întâmpină preşedintele raionului, Valeriu Berilă, care ne invită în biroul dumnealui, unde ne aşteaptă şi vicepreşedintele raionului, Vasile Buzu, şi şeful Oficiului Cadastral raional, Alexandru Firsov. În primul rând, studiem hărţile locului, unde sunt demarcate teritoriul satului Palanca şi moşia sa de pe partea stângă a teritoriului pe care autorităţile urmează să-l cedeze ucrainenilor. Observăm că pe hartă este trasată o linie de culoare roşie, care se opreşte exact la locul unde şoseaua Odesa-Reni intră pe teritoriul Republicii Moldova. Linia roşie este continuată din locul unde şoseaua reintră pe teritoriul ucrainean. Întrebăm de ce linia marcată cu roşu, care reprezintă frontiera demarcată dintre Republica Moldova şi Ucraina, este întreruptă exact în zona moşiei Palanca. „Frontiera în acest loc nu a fost, deocamdată, convenită”, ne răspunde şeful Oficiului Cadastral.

Constatăm că zona unde frontiera este „neconvenită” se suprapune exact peste cele peste 900 hectare de teren, din partea stângă a carosabilului, care, potrivit autorităţilor de la Kiev şi Chişinău, vor rămâne formal în componenţa Republicii Moldova, după ce va fi cedat teritoriul pe care se găsesc cele 7,77 km de drum. Rămânem surprinşi. Cum putem accepta stabilirea frontierei pe partea dreaptă a tronsonului, dacă nu a fost delimitată şi aprobată linia de frontieră de după traseu, teritoriu care, chipurile, „va rămâne în componenţa Republicii Moldova”? Desigur, primul gând care ne vine în minte este că există o mare probabilitate că acest teritoriu va rămâne, cu tot cu frontiera sa convenită verbal, dar nedefinitivată oficial şi nedemarcată în teren, în componenţa Ucrainei, ceea ce înseamnă că, de fapt, cedăm nu doar teritoriul pe care trece traseul, ci şi tot pământul situat de cealaltă parte, adică 926 ha de teren.

De asemenea, observăm pe hartă că din locul unde se termină moşia satului Palanca şi până la Limanul Nistrului (locul unde începe, de fapt, Marea Neagră) distanţa este foarte mică. „De la hotarul nostru cu Ucraina, aşa cum este el astăzi, şi până la liman sunt aproximativ 2 km, chiar mai puţin”, ne explică Alexandru Firsov. Tot el mai menţionează că locul aici este „în vale”, iar atunci când sunt inundaţii, apa ajunge aproape şi chiar peste şosea. „Dacă ar fi să săpăm un canal care să ajungă la liman, putem construi un port aici (preşedintele raionului ne arată cu creionul linia nedemarcată a frontierei) de unde să ieşim direct în Marea Neagră. Se creează impresia că partea ucraineană nu doreşte doar să-şi însuşească teritoriul din preajma tronsonului de drum, ci încearcă să blocheze o eventuală ieşire a Republicii Moldova la mare, în cazul în care ar creşte puţin nivelul apei”, opinează Valeriu Berilă.

Poliţia rutieră ucraineană verifică maşinile localnicilor pe teritoriul Republicii Moldova

După ce studiem hărţile, urcăm în maşină şi, împreună cu preşedintele raionului, ne îndreptăm spre satul Palanca. La primăria din localitate ne aşteaptă primarul localităţii, Larisa Voloh, care urcă în maşină alături de noi şi pornim spre „locul cu probleme” – tronsonul de drum ucrainean care traversează Republica Moldova.

Ajungem la un post vamal moldovenesc, care, în mod ciudat, nu este plasat la ieşirea din ţară, cum ar fi normal, ci mult spre interior, la intrarea spre şoseaua Odesa-Reni. La nici 10 metri după bariera postului vamal, stă o maşină a poliţiei de frontieră ucrainene. Lângă maşină stă un poliţist rutier ucrainean, care se uită încruntat la noi, vădit deranjat de faptul că îl filmăm şi fotografiem. „Uitaţi-vă cum stau pe teritoriul nostru, de parcă ar fi la ei acasă. Aceşti poliţişti nu fac altceva toată ziua decât să oprească oamenii din sat care merg fie la terenurile lor din partea cealaltă a şoselei, fie la piaţa de alături, care tot pe teritoriul nostru este amplasată. Fiecare pălăncean care trece drumul este obligat să deschidă portbagajul maşinii şi să raporteze ce transportă, de parcă s-ar afla în Ucraina, nu în Republica Moldova”, ne explică Larisa Voloh, adăugând că, şi atunci când pleacă la prăşit, oamenii sunt obligaţi să aibă paşaportul la ei, în caz contrar, nu pot trece vama.

Trecem de postul vamal şi intrăm pe şoseaua dăruită ucrainenilor în luna iulie 2001, odată cu ratificarea de către parlamentul moldovean a acordului semnat încă în 1999 de ex-preşedintele moldovean Petru Lucinschi şi ex-preşedintele ucrainean Leonid Kucima. Ni se creează impresia că suntem deja în Ucraina: toate panourile de pe marginea şoselei sunt scrise în limba ucraineană, la fel şi indicatoarele rutiere.

Abdiv –136 ha din moşia satului Palanca pe care vor să pună mâna ucrainenii

Ajungem la teritoriul căruia localnicii îi zic Abdiv. Acest teren se întinde pe o suprafaţă de peste 130 de hectare şi este înconjurat cu un canal care se umple periodic cu apă din Nistru. Singura cale de acces spre această insulă de pământ este un podeţ din beton care iese la şoseaua dată în proprietate ucrainenilor.

Abdivul cuprinde 71,28 ha de teren arabil şi pădurea satului care se întinde, de-a lungul malului Nistrului, pe o suprafaţă de circa 65 ha. Primarul Larisa Voloh ne spune că, din cauza situaţiei care s-a creat după amplasarea postului vamal, majoritatea proprietarilor acestor terenuri au fost nevoiţi să-şi dea pământul în arendă, pentru a evita problemele cu vameşii. „Şi elevii noştri de la şcoala din sat au lucrat aici. Au strâns ceapă anul acesta. În rest, se cultivă legume, cartofi, roşii, morcovi, sfeclă, mai mult legume”, ne spune primarul.

Larisa Voloh ne mai spune că hărţile vechi, de prin secolul XVIII-XIX, atestă existenţa în acest loc a unui lac, Alexandru cel Bun, numit de ruşi şi Alexandrovskoe ozero. Lacul a secat, rămânând doar câteva ochiuri de apă şi o parte de teritoriu înmlăştinit. Anterior, în aceste bălţi, gospodăria piscicolă din localitate creştea peşte. O parte din apă însă, mai ales atunci când Nistrul se revarsă din maluri, inundă acest drum. „În astfel de cazuri, dacă urcai într-o barcă, puteai să ieşi direct în Marea Neagră. Oamenii mai în vârstă povestesc că, altădată, peste acest traseu, pe atunci neasfaltat, erau 11 poduleţe mici, construite special pentru a-i permite apei din Nistru să treacă de partea cealaltă şi să nu înece drumul. Este o faună nemaipomenită aici”, ne spune primarul.

„În scrisoarea adresată domnului Ghimpu, am amintit că Palanca înseamnă cetate. Anul viitor, această localitate va împlini 600 de ani de la prima atestare documentară, alături de alte sate de aici din regiune, de la Ciuburciu până la Palanca. Era pe timpul lui Alexandru cel Bun, în 1410. Cetatea Palanca era o cetate mai mică, din lemn, care, în timpul ocupaţiei turceşti, se numea Ianâk Hisar, şi a fost construită cu scopul de a apăra Cetatea Albă. Noi suntem, practic, o punte spre Cetatea Albă. Dintotdeauna am fost aici. Limanul Nistrului reprezintă un simbol pentru noi şi, istoric, avem menirea de a apăra acest pământ. Şi nu avem de gând să cedăm nimic din acest teritoriu”, concluzionează Larisa Voloh.

Autorităţile ucrainene vor să închidă piaţa agricolă din Palanca, singura sursă de venit pentru localnici

După ce vizităm Abdivul, ne îndreptăm spre cealaltă parte a traseului. La marginea satului Palanca, pe traseul Odesa-Reni, este situată o piaţă agricolă, care se află în administrarea întreprinderii moldo-ucrainene „Caravana Petrol”. Primarul Larisa Voloh ne spune că locuitorii satului vând anul împrejur la această piaţă produse agricole cultivate chiar în gospodăriile lor: fructe şi legume şi că această piaţă este pentru pălănceni singura sursă de venit, pentru că în sat nu există alte întreprinderi, alte afaceri, iar majoritatea localnicilor sunt şomeri şi nu au unde se angaja.

„Autorităţile ucrainene consideră că încălcăm legea dacă vindem câteva kilograme de mere călătorilor ucraineni care traversează acest traseu. Dar nu este aşa, ucrainenii sunt în tranzit prin teritoriul nostru şi dacă preferă să procure mere de la noi şi nu din localităţile megieşe din Ucraina, Maiaki şi Udobnoie, nu le poate nimeni interzice acest lucru. Avem tot dreptul ca să profităm de pe urma faptului că localitatea noastră se află la traseu. Nici măcar nu facem vânzări en gros, ci doar cu amănuntul. În Europa, autorităţile promovează proiecte speciale, care aşa şi se numesc – „Localitatea la Traseu”, urmărindu-se dezvoltarea respectivelor comunităţi în baza prestării serviciilor pentru călători. De aceea şi noi intenţionăm să amenajăm mai multe locuri de vânzare aici, la traseu, astfel ca toţi locuitorii satului să poată beneficia de pe urma amplasării geografice a localităţii.

Dacă fâşia adiacentă traseului va fi, de asemenea, transmisă ucrainenilor, nu putem şti care va fi soarta acestor unităţi comerciale. Dar, cel mai probabil, judecând după insistenţa autorităţilor ucrainene, acestea ne vor interzice să mai practicăm aici comerţul cu amănuntul şi piaţa va fi închisă”, ne mai spune Larisa Voloh, primarul comunei Palanca.

Dumitru Calinici, antreprenor din satul Palanca: Aici frontieră nu a fost niciodată şi nici nu poate fi

„Noi parcă am fi ostatici, lăsaţi gaj ucrainenilor. Ne-am început activitatea aici în 1994, înainte de a începe toate aceste probleme. Avem o întreprindere mixtă moldo-ucraineană, cu capital ucrainean – 50 la sută şi, respectiv, moldovenesc – 50 la sută. Am fondat această întreprindere considerând că aici este mult de lucru, trasa este destul de aglomerată, şi am investit în această întreprindere 5 milioane de lei. Din cauza că autorităţile au decis cedarea acestui drum ucrainenilor, am ajuns, practic, să înregistrăm zero profit şi chiar să ieşim în pierdere. În momentul de faţă, staţionarea pe acest sector de drum este strict interzisă de către ucraineni. Mai mult, întreprinderea se află pe teritoriul care acum urmează să fie cedat ucrainenilor şi, dacă se va ajunge aici, vom rămâne fără nimic. Cei care parcurg acest traseu sunt fie ucraineni, fie ruşi, germani, francezi sau alte naţionalităţi, aşa că întreprinderea noastră este specializată anume pentru acest traseu. Am construit aici hotel, saună, restaurant, absolut tot ce trebuie pentru un om care vrea să se oprească din drum şi să se odihnească. Pentru satul Palanca ce-i aici e prea mult, oamenii de aici nu ar fi în stare să întoarcă toată această investiţie. Dacă se ajunge la ceea ce se spune, vom fi nevoiţi să luăm buldozerul şi să demolăm tot ce am construit. Am vrut să facem ceva frumos pentru că e chiar la intrarea în ţară. Hotelul nu funcţionează, în genere, de vreo doi ani. Este plasat la circa o 100 de metri de la traseu, iar cei care vor să ajungă aici sunt acuzaţi că au intrat ilegal în Republica Moldova. Aici însă frontieră nu a fost niciodată şi nici nu poate fi. Frontiera se află la aproximativ doi kilometri dintr-o parte şi alţi vreo 6 km, din cealaltă parte”.

Ne vom răscula, dacă guvernanţii ne vând pământul

Ne apropiem de oamenii, majoritatea femei în etate, care stau după tejghelele încărcate cu fructe, în special mere din livezile satului. Când le spunem cine suntem şi ce ne interesează, femeile dau buzna peste noi şi încearcă fiecare să-şi povestească amarul şi problemele provocate de autorităţile noastre, după ce au cedat acest traseu ucrainenilor. Referitor la faptul că, în momentul de faţă, se doreşte cedarea inclusiv a teritoriului pe care trece drumul, oamenii s-au arătat extrem de revoltaţi:

Pământul nu e al guvernanţilor, ci al nostru, părinţii noştri au murit pentru el

„Noi, datorită acestei pieţe, ne hrănim. Nu avem unde munci, nimeni nu ne angajează. Ne-au luat totul, totul a fost distrus, încât nici o întreprindere nu mai activează şi nu ai unde să lucrezi. Cei din Parlament, de mai sus, au vândut până şi pământul nostru. L-au dat ucrainenilor. Noi ştim că drumul a fost vândut şi acum vor să vândă terenurile de pe lângă drum. Să nu creadă guvernanţii că noi suntem atât de proşti şi nu înţelegem. Mai privim şi noi televizorul şi cunoaştem ce se întâmplă. Vrem şi noi să putem câştiga ceva bani, să ne trimitem copiii la învăţătură, nu e drept ca numai cei de la oraş să înveţe, iar copiii noştri – nu.

Nu mai avem încredere în nimeni. Acuş vor veni din nou alegerile. Noi pe cine să votăm? Nu mai votăm pentru nimeni. În anii precedenţi, au venit la noi parlamentarii. Ei mai ţin minte ce ne-au promis? Ei poate au uitat, dar noi ţinem minte. Când le-au cedat traseul ucrainenilor, Lucinschi ne-a spus că vom avea dreptul să circulăm, doar ca să dea traseul în arendă. Dar acum iată că nu putem circula pe drumul care este al nostru. Şi acum vor să dea tot pământul. Dar cine îl dă? Acest pământ nu este al guvernanţilor, nu ei au lucrat pământul acesta. Părinţii noştri au murit pentru acest pământ, el este al nostru.

Cei din parlament se gândesc la viitorul copiilor noştri? Bine că ei au milioane, şi-au pus la cale copiii, nepoţii. Dar noi ce să facem?

Vreo 4-5 sate avem ieşire la piaţa de desfacere din Ucraina şi din asta trăim. Dar dacă ne închid accesul, atunci oamenii din aceste sate au să iasă, au să blocheze traseul şi au să fie mari probleme. Să nu uitaţi că noi am mai închis traseul şi în alte dăţi.”

Cu comuniştii am ajuns la sapă de lemn

„Dacă ne ia şi piaţa aceasta, o să rămânem cu nimic. Tinerii nu au unde să lucreze. În Moldova au rămas numai pensionarii şi aceştia votează pentru comunişti. Şi cu comuniştii am ajuns la sapă de lemn. Dacă ni se ia şi această apiaţă, nu vom mai putea să ne câştigăm nici măcar puţinul pe care îl avem astăzi.”

Toată viaţa de aici ne-am hrănit, şi noi, şi părinţii noştri

„Dar capra unde să o priponesc, de ce ne ia balta? Dar vaca? Lapte la magazin nu este, oamenii ţin câte o văcuţă, câte o capră. Unde să pasc capra, pe hogeag? Cum pot guvernanţii să ne vândă balta? Toată viaţa de aici ne-am hrănit, şi noi, şi părinţii noştri. Suntem săraci, nu avem cu ce să facem focul. Când e frig, mă duc şi tai un snop de stuf şi îl pun în sobă, şi m-am încălzit. Dar dacă ne iau balta, ce facem? Bani de cărbuni nu am. Am stat toată ziua la piaţă şi nu am vândut nici un măr. Cu ce să cumpăr cărbuni?

Ghimpu şi Filat sunt obligaţi să rezolve problema

„Ghimpu şi Filat sunt datori să rezolve această problemă. Poate şi Marian Lupu. Ucrainenii doresc să ne ia pământul. Lor nu le ajunge traseul cu lungimea de 7,77 km, ei vor deja să ia de pe ambele părţi ale traseului încă câte 11,5 metri, adică o fâşie cu o lăţime de 23 de metri. Ei vor tot pământul, dar noi nu suntem de acord. Ne vom răscula, şi nu doar noi, ci şi Tudora, Crocmazul, toate satele din împrejurimi care se află în raza de 50 de km.”

Lucinschi a dat pământul, iar Voronin a iscălit

„Ne-au dat pământ, cote. Avem câte patru hectare de familie. Dar motorina este scumpă, tehnică agricolă nu avem. Şi nici produsele agricole pe care le cultivăm nu avem unde să le vindem. Tinerii s-au dus din sat, au rămas numai bătrânii. Iată, în sat la noi stau grănicerii moldoveni şi ne păzesc. De ce stau ei aici, dacă hotarul nu este aici? De ce stau poliţiştii ucraineni pe teritoriul satului nostru? Anul acesta am crescut cartofi. Am muncit din greu şi am luat o roadă bună. Dar nu avem unde s-o vindem. Ce facem cu atâta marfă? Şi încă ne mai iau şi piaţa. Vom bloca traseul, până nu vor veni cei de la Guvern să vadă cum trăim noi.

Petru Lucinschi a dat pământul Ucrainei, iar Vladimir Voronin a iscălit.”

Ce face conducerea noastră care trebuie să ne apere interesele?

„Ei le dau drumul ucrainenilor. Ucrainenii să treacă liber pe teritoriul nostru, iar noi să nu putem trece, să nu putem face comerţ. Dar eu când mă duc la Odesa cu un sac de cartofi, ucrainenii, când intru pe teritoriu lor, mă pun să plătesc, astfel că mă întorc acasă cu nici un bănuţ în buzunar. Păi unde-i dreptatea? Ce face conducerea ţării noaste care trebuie să ne apere interesele?”

Nicolae FEDERIUC