Marius Lazurca, ambasadorul României propus pentru Republica Moldova, a primit aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de politică externă ale Parlamentului. Noul ambasador de la Chişinău a acordat un interviu pentru AGERPRES în care vorbeşte despre priorităţile României în relaţia cu Republica Moldova şi despre provocările cărora va trebui să le facă faţă în această misiune. El s-a referit şi la dezideratul ministrului de Externe Teodor Baconschi de a face din Ambasada României la Chişinău un centru de atracţie pentru elitele locale, afirmând că va încerca să caute, pe ambele maluri ale Prutului, „ocazii şi persoane apte să actualizeze creativ enormul potenţial cultural al celor două state”.

– Vorbiţi italiana, cunoaşteţi latina, aveţi o bogată cultură şi gestionaţi cu succes misiunea României la Sfântul Scaun. În acest context, cum aţi primit numirea pentru postul de ambasador la Chişinău?

– Nu o să vă ascund că am fost surprins. Nu pentru că mi s-ar fi propus o altă misiune, asta s-ar fi întâmplat oricum, mai devreme sau mai târziu. Am fost surprins, fără ipocrizie, de faptul că am fost considerat potrivit pentru o sarcină profesională atât de complexă, atât de sofisticată, potrivită – mi se părea – unor diplomaţi mai experimentaţi. În jargon profesional, Ambasada de la Chişinău e o misiune de „primă linie”, alături de cele de la Bruxelles (UE şi NATO), de cea de la ONU şi de cele din marile capitale: Paris, Washington, Moscova etc. După ce mi-am revenit din surpriză, am fost prin urmare foarte flatat şi, într-o bună măsură, nerăbdător să încep – fapt care s-a întâmplat să convină şi domnului Ministru Baconschi, dornic şi el să ajung repede la post.

– Aţi fost numit ambasador într-o ţară cu o majoritate vorbitoare de limba română, dar în care sintagma „limba română” este subiect tabu. În aceste condiţii, care este pentru dumneavoastră cea mai mare provocare căreia va trebui să-i faceţi faţă?

– Aş spune că limba română e un subiect de dezbatere publică şi de reflecţie constituţională. Personal, aş fi înclinat să văd dimensiunea pozitivă a focalizării atenţiei politice asupra limbii: nicăieri în lume limba română nu e luată atât de tare în serios ca la Chişinău. Cred că ar trebui să luăm aminte la aceasta. Spre exemplificare, v-aş invita să citiţi blogurile moldoveneşti: sunt scrise într-o limbă română mai îngrijită, mai cultivată decât multe, prea multe bloguri româneşti.

În ceea ce priveşte a doua parte a întrebării dumneavoastră, mi-aş dori să-mi stea în faţă doar o singură, fie şi „cea mai mare”, provocare căreia să trebuiască să-i fac faţă! Cum anticipaţi, o să înfrunt mai mult decât una singură. Pentru a sintetiza, aş spune că tot ceea ce România poate să dovedească la Chişinău este capacitatea de a fi un membru puternic şi previzibil al Uniunii Europene. În Republica Moldova, interesul nostru naţional se manifestă deplin prin iniţiativele şi proiectele UE şi are drept obiectiv evoluţia europeană decisivă a celui mai important dintre vecinii noştri.

– Ministrul Teodor Baconschi afirma recent că Ambasada României la Chişinău trebuie să devină şi un centru pentru elitele culturale locale. Cum intenţionaţi să realizaţi acest deziderat? Care sunt schimbările pe care vă propuneţi să le faceţi?

– Ambasada noastră la Chişinău a trecut, cu graţie şi eficienţă, prin momente cu adevărat dificile. Dacă mi-aş propune anticipat să schimb ceva, dacă aş crede că e ceva de schimbat înainte de a fi cunoscut în persoană misiunea, aş da, cred, dovadă de o uşoară insensibilitate faţă de abnegaţia colegilor mei. În al doilea rând, şi pentru a răspunde primei dumneavoastră întrebări, aş spune că orice ambasadă are datoria de a fi un punct de polarizare a elitelor locale – culturale, politice, economice. Cu atât mai mult, prin urmare, Ambasada României la Chişinău, un spaţiu de trei ori privilegiat: pentru că e intens culturalizat; în al doilea rând, fiindcă mesajul nostru nu are de traversat o barieră lingvistică şi poate invoca, în al treilea rând, un patrimoniu istorico-spiritual comun.

Aş face totuşi două observaţii. Voi spune, mai întâi, că o ambasadă nu e un centru cultural şi că vocaţia sa primordială este de natură politică. Orice misiune diplomatică este, prin urmare, chemată să fie mai curând un mediator cultural, un multiplicator de spaţii şi timpi de contact între antreprenori culturali din ţările respective. Asta vom face în primul rând: vom căuta, pe ambele maluri ale Prutului, ocazii şi persoane apte să actualizeze creativ enormul potenţial cultural al celor două state. A doua observaţie pe care aş face-o este că nu voi neglija niciun moment faptul că moldovenii sunt bi- sau multilingvi şi că programele culturale tutelate de Ambasadă se cuvine să fie calibrate plecând de la această realitate. Ne vom strădui, prin urmare, să expunem chipul sofisticat, cosmopolit, universal al culturii române, singurul capabil să intre în dialog cu marile culturi din jurul nostru.

– România şi Republica Moldova au semnat recent Acordul privind micul trafic la frontieră, care prevede că persoanele care locuiesc până la 30 km de graniţă vor putea intra în România pe o distanţă de până la 50 de km fără vize, pe baza unui permis. Foarte mulţi se întreabă cum va putea fi controlată această distanţă: basarabenii beneficiari ai acordului vor avea dreptul să vină până la Iaşi, dar nu şi până la Focşani sau Bucureşti? După aderarea României la Spaţiul Schengen, vor avea cale liberă în întreaga Uniune Europeană?

– Chestiunea e complicată şi angajează competenţa mai multor instituţii româneşti, mai ales pe cea a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Succint, voi spune că un acord privind micul trafic are obiective foarte limitate şi suficient de specifice, în primul rând acela de a nu împiedica administrativ circulaţia liberă a populaţiei de frontieră. Atunci când două state prietene se învecinează, persoanele locuind în apropierea graniţei trebuie să poată fructifica oportunităţile private, comerciale sau turistice de pildă, rezultând din traversarea neîngrădită a frontierei. Acordul de mic trafic prezintă nişte limitări foarte clare: el reprezintă o anumită relaxare a regimului de vize, dar nu are efectele unui acord de liber schimb sau ale unei înţelegeri privind libera circulaţie. În privinţa pericolelor pe care le semnalaţi, voi spune că teoretic ele pot fi reale, deşi nu obligatoriu actualizabile. Documentul bilateral cuprinde, desigur, situaţii în care prevederile sale ar putea fi încălcate şi instituie un regim de sancţiuni, mergând până la îndepărtarea de pe teritoriul naţional a eventualului contravenient. Aş încheia totuşi spunând că un acord nu trebuie judecat după felul în care el ar putea fi abuzat, ci după beneficiile pe care aplicarea lui legitimă le poate aduce.

– După semnarea Acordului de mic trafic la frontieră, care sunt priorităţile României în relaţia cu Republica Moldova?

– În ceea ce priveşte cadrul juridic bilateral, priorităţile comune vizează definitivarea a două Acorduri importante: cel privind Parteneriatul Strategic pentru Europa şi cel vizând cooperarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră. Odată convenite şi adoptate, ambele vor stimula cooperarea aprofundată dintre cele două state, în perspectiva integrării Republicii Moldova în UE. Sigur, ţările noastre, aflate într-un raport atât de special, trebuie să creeze gradual şi instrumentele juridice necesare cooperării sectoriale: în domeniul afacerilor interne, al educaţiei, al muncii şi protecţiei sociale, al protecţiei mediului şi al sănătăţii. Toate cele de mai sus reprezintă totuşi doar o parte din dosarul bilateral foarte complex care mai cuprinde: dinamizarea dialogului politic la toate nivelurile, colaborarea în domeniul asistenţei pentru dezvoltare, fluidizarea operaţiunilor consulare, intensificarea cooperării economice şi lansarea unor mari proiecte de infrastructură, dialogul aprofundat în materie de cultură, ştiinţă şi educaţie. Cum se poate remarca, e vorba de un şantier considerabil în activităţile căruia sunt angajate multe instituţii guvernamentale de pe ambele maluri ale Prutului.

– Care ar fi domeniile spre care investitorii români ar trebui să se orienteze pe piaţa moldovenească şi cum i-ar putea sprijini statul român în acest sens?

– Cred că Republica Moldova are un mare potenţial de creştere şi prezintă, în momentul de faţă, o sumă considerabilă de oportunităţi pentru investitorii români. În afară de industria uşoară, care are o mare mobilitate, aş spune că există mai multe domenii cu şanse de consolidare: serviciile financiar-bancare, sectorul energetic – atât în partea de producţie, cât şi în cea de distribuţie, prelucrarea, marketingul şi distribuţia produselor agroalimentare. Un potenţial important îl reprezintă şi turismul de nişă. În acest context, ar fi poate utilă reconsiderarea ipotezei unui fond de stimulare şi garantare a investiţiilor româneşti în Republica Moldova.

– În Republica Moldova funcţionează două mitropolii ortodoxe, între care există diferende: una subordonată Patriarhiei Române, alta – Patriarhiei Moscovei. Vă veţi implica în soluţionarea acestor diferende?

– Ca şi Republica Moldova, România este un stat secular, care garantează libertatea cultelor de a se autoadministra potrivit propriilor statute. Aceasta este o dovadă a încrederii în capacitatea comunităţilor religioase, a Bisericii Ortodoxe în speţă, de a gestiona autonom inclusiv dificultăţile care pot interveni. În cazul de faţă, se ştie că au existat discuţii directe între cele două Patriarhii cu privire la situaţia credincioşilor ortodocşi din Republica Moldova. Acestea fiind spuse, trebuie adăugat că, în calitate de membru al UE, România urmăreşte constant ca standardele europene privind libertatea religioasă şi drepturile conexe să fie deplin respectate într-un stat ca Republica Moldova, angajat în procesul de asociere la Uniune. În acest sens, dăm o mare importanţă punerii în practică a deciziei CEDO din 2001 referitoare la Mitropolia Basarabiei şi sperăm ca această instituţie să-şi poată redobândi toate proprietăţile confiscate şi să-şi vadă poziţia întărită prin înregistrarea tuturor părţilor sale componente.

Aş adăuga ceva: România vede consolidarea instituţională a Mitropoliei Basarabiei în perspectiva beneficiilor pe care, prin slujirea ei firească, Biserica le aduce credincioşilor şi societăţii în ansamblu. Din chiar acest motiv, prin legislaţia privind regimul cultelor, ţara noastră sprijină instituţiile religioase în angajamentul lor de a contribui în mod specific la edificarea binelui public.

– De câţi angajaţi ar mai fi nevoie pentru noile consulate româneşti de la Cahul şi Bălţi, dar şi pentru misiunea de la Chişinău?

– Structurile de personal ale instituţiilor amintite au fost gândite pentru a face faţă unui volum considerabil al activităţii. E clar că angajamentul diplomatic al României în Republica Moldova e deja considerabil, că e pe cale să crească sensibil şi că are potenţialul de a deveni pe termen mediu încă mai important. Până la sfârşitul anului acestuia, se poate estima că România va fi reprezentată în Republica Moldova de un corp diplomatic şi consular mai important numeric decât cel trimis de noi în probabil orice altă ţară, din cele peste 100, cu care întreţinem raporturi bilaterale. Dincolo de cifre, e limpede că avem de-a face cu un nivel important al ambiţiilor noastre diplomatice în raport cu Moldova.

– Pentru că sunteţi la finalul unei misiuni, cea de ambasador la Sfântul Scaun, vă rog să vă referiţi şi la activitatea pe care aţi avut-o acolo timp de peste trei ani. Pentru foarte mulţi, Vaticanul este un loc plin de simboluri şi mistere. Aţi putea să ne povestiţi care a fost cea mai frumoasă experienţă, constatare, revelaţie pe care aţi trăit-o acolo? Cu ce încărcătură spirituală aţi plecat de la Vatican spre Chişinău?

– Despre Vatican se spune că e „o fereastră spre lume”. Nu e o simplă metaforă, ci recunoaşterea faptului că Sfântul Scaun duce o politică la scară globală şi că nu există dosar internaţional semnificativ – de la Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, la problematica schimbărilor climatice – asupra căruia diplomaţia pontificală să nu se pronunţe articulat şi inteligent. Acesta e un fapt universal admis şi dovedit de extinderea raporturilor diplomatice pe care Sfântul Scaun le întreţine cu statele lumii. Se şi spune, de altfel, că Vaticanul e „cea mai mică dintre marile puteri”, încă o dovadă a locului eminent pe care acest „stat” sui generis îl ocupă în structura relaţiilor internaţionale actuale.

Una dintre lecţiile cele mai importante pe care un diplomat le poate asimila la Sfântul Scaun este că priorităţile strategice trebuie urmărite cu tenacitate, indiferent de dificultăţile contextuale, cu încrederea că timpul lucrează mereu în favoarea celor răbdători şi fideli.

Sursa: AGERPRES