
„Domnul Ianukovici a manifestat o atitudine negativă faţă de EUBAM şi intenţionează să nu mai accepte prezenţa acestei misiuni europene pe teritoriul Ucrainei. Mă tem că Republica Moldova nu va mai putea conta pe ajutorul Kievului pentru soluţionarea conflictului în interesul nostru”, a declarat pentru FLUX Arcadie Barbăroşie.
Expertul consideră că, în situaţia creată, Republica Moldova rămâne fără pârghii de influenţă în negocierile cu Ucraina. „Dacă Ucraina renunţă la integrarea euroatlantică, şi, vedem că s-a terminat cu integrarea în NATO, mai rămâne proiectul european, deşi eu nu-l prea sesizez, în acest caz, noi nu mai putem avea Bruxelles-ul ca aliat în dialogul cu Kievul”, a opinat analistul.
El a ţinut să precizeze, că, în situaţia care se prefigurează, şansele ca Republica Moldova să soluţioneze vreodată conflictul transnistrean sunt din ce în ce mai mici şi că singura soluţie care, în timp ar putea da rezultatele este ca Republica Moldova să devină atractivă pentru locuitorii din stânga Nistrului.
„Chişinăul nu are prea mulţi aşi, nici în mânecă, nici pe masă şi niciunde în altă parte în negocierile cu Ucraina. Noi trebuie să ne vedem aici de treburile noastre, să construim un stat democratic, să luptăm cu corupţia, să asigurăm o justiţie independentă, astfel încât să devenim atractivi pentru locuitorii din stânga Nistrului. Şi, în paralel, să încercăm să negociem cu Kievul. O să beneficiem de regim fără viză în Uniunea Europeană. Avem în Transnistria 30 000 de cetăţeni cu paşapoarte moldoveneşti. Când o să fie deschis accesul în UE, lucrurile o să arate altfel. Numai aşa putem spera că, la un moment dat, Kremlinul va pierde din pârghiile pe care le are asupra Transnistriei. […]
Acest conflict nu este între Chişinău şi Tiraspol. Este un conflict între Chişinău şi Moscova. Transnistria reprezintă un instrument prin care Rusia îşi menţine controlul asupra Republicii Moldova, în speranţa unei reîntregiri a Marii Rusii. Transnistria nu este altceva decât cuiul lui Pepelea bătut în trupul Republicii Moldova de către Rusia. Atât timp cât nu găsim un răspuns foarte clar la întrebarea ce câştigă Rusia dacă cedează Transnistria, adică dacă soluţionează conflictul aşa cum doreşte Chişinăul nu vedem rezolvarea conflictului. Am în vedere reîntregirea ţării cu condiţia că statul este unul funcţional, cu un sistem democratic, orientat spre integrarea europeană. Sunt nişte condiţii simple pe care le doreşte Chişinăul. Altfel spus, deocamdată, Moscovei îi convine situaţia actuală. Ea nu este deranjată dacă este nevoită să cheltuiască nişte bani pentru susţinerea acestui regim. 100-200 de milioane de dolari pentru Rusia nu sunt bani. Şi toată această chestiune cu Ernest Vardanean (jurnalistul arestat de autorităţile de la Tiraspol – n.n.) reprezintă de fapt un mesaj împotriva Republicii Moldova, împotriva soluţionării conflictului, un mesaj care ne arată că nu controlăm situaţia”, a menţionat Arcadie Barbăroşie.