Nicolae Federiuc

De o bună bucată de timp, subiectul alegerii preşedintelui Republicii Moldova se află în topul preocupărilor moldovenilor. Politicienii, economiştii, jurnaliştii, analiştii politici, primarii, învăţătorii de la şcolile de toate nivelele, şoferii de curse lungi şi scurte, vânzătoarele, începând cu cele din hipermarket-uri şi terminând cu cele din buticurile prăpădite de prin cătune uitate, gunoierii, boschetarii, până şi copiii, la săniuş, discută despre alegerea/nealegerea preşedintelui ţării. Această psihoză colectivă atinge deja cote alarmante. Ajunşi la limita răbdării, sufocaţi de sărăcie şi mizerie, supuşi unui atac psihologic continuu de către politicieni şi analişti prin intermediul posturilor de televiziune, moldovenii au ajuns să creadă că singura şansă de a scăpa de această situaţie deprimantă este strict dependentă de alegerea şefului statului.

Este adevărat că, de aproape trei ani, Republica Moldova nu are un preşedinte cu acte în regulă, iar acest lucru reprezintă o problemă. Nealegerea preşedintelui duce inevitabil la noi şi noi alegeri anticipate, lucru care, desigur, afectează, într-o măsură mai mare sau mai mică, activitatea instituţiilor statului. Dar este total greşit să credem că lipsa reformelor, haosul administrativ, creşterea indicelui corupţiei şi a crimei organizate, preţurile exorbitante, mărirea taxelor şi impozitelor, salariile mici şi, respectiv, sărăcirea continuă a populaţiei reprezintă o cauză directă a nealegerii şefului statului.

Cei care comentează, zi de zi, fenomenele politice din ţara noastră evită să menţioneze clar şi răspicat că nu preşedintele este cel direct responsabil de buna administrare a treburilor în stat. Aceste atribuţii le revin, în primul rând, Parlamentului şi Guvernului. Parlamentul adoptă cadrul legislativ, adică stabileşte regulile de joc, iar Guvernul este responsabil de punerea în practică a acestor politici. Există şi un şir de prerogative (unele chiar exagerate, spun experţii) care îi revin preşedintelui. Însă, în lipsa unui şef de stat ales după toate normele legale şi constituţionale, respectivele atribuţii îi cad în sarcina şefului Legislativului, care deţine, în această situaţie, şi funcţia de preşedinte interimar de ţară. Altfel spus, Republica Moldova a avut, în toată această perioadă, nu unul, ci chiar doi preşedinţi.

Prin urmare, oamenii trebuie să înţeleagă un lucru extrem de simplu: cele mai importante probleme ale Republicii Moldova nu rezultă din faptul că, până acum, nu a fost ales preşedintele. Natura problemei e cu totul alta: guvernanţii actuali sunt nişte inşi corupţi până în măduva oaselor, incompetenţi şi ignoranţi, care mint zi de zi cu neruşinare şi acumulează averi pe spinarea cetăţenilor. Fiecare zi de aflare la guvernare a acestor impostori înseamnă zeci de milioane pentru ei şi prelungirea agoniei pentru noi, cetăţenii de rând, plătitori de taxe şi impozite.

Actuala guvernare, intitulată pompos Alianţa pentru Integrare Europeană, se face vinovată, la modul direct şi categoric, de dezastrul şi haosul în care a ajuns ţara noastră. În cei doi ani şi jumătate, de când guvernează în Republica Moldova, aceşti indivizi plini de ifose şi ahtiaţi de propria importanţă n-au mişcat măcar un deget pentru face mai bună viaţa cetăţenilor. Ei n-au realizat decât contrareforme, au stâlcit majoritatea legilor, absolut euroconforme, votate cu mare greu în perioada 2005-2009 în cadrul Planului de Acţiuni UE-RM, adaptându-le la interesele lor şi ale clanurilor mafiotice pe care le reprezintă. În perioada aflării la conducere a AIE, cele mai importante instituţii ale statului de drept – Securitatea, Procuratura, Justiţia, Poliţia etc. – au fost călcate în picioare şi compromise, cetăţenii fiind lipsiţi de ultima umbră de încredere că îşi pot obţine dreptatea în propria ţară.

AIE reprezintă cel mai elocvent exemplu despre cum nu trebuie să fie guvernată o ţară. Singura justificare a acestor lideri compromişi, marele lor atu, care îi mai ţine deocamdată pe linia de plutire, atât în faţa propriului electorat, cât şi în faţa partenerilor externi ai Republicii Moldova, este aşa-zisul pericol de revenire a comuniştilor la putere. Ei îi folosesc pe comunişti pe post de Bau-Bau, pentru a speria electoratul anticomunist, dar şi pe partenerii europeni, care, în mod firesc, au repulsie faţă de sistemul comunist-sovietic şi simbolistica acestuia. Ce ar fi dacă actuala opoziţie parlamentară ar fi aceeaşi, doar că s-ar numi altfel? Răspunsul e simplu şi sigur: din AIE s-ar alege doar praful şi pulberea.

De aceea, alegerea unui preşedinte-marionetă de către clanurile mafiote aflate la putere nu va soluţiona, în mod sigur, criza din Republica Moldova. Dimpotrivă, aceasta riscă să se aprofundeze, întrucât va dispărea pericolul anticipatelor, care le strică somnul oligarhilor de la putere. Dacă nici în situaţia de faţă, aflându-se pe muchia prăpastiei, când în joc este pusă propria lor piele, cei trei indivizi, Lupu, Ghimpu şi Filat, nu se pot înţelege pentru a ajunge la un minim consens, cât de naiv trebuie să fii să crezi că se vor înţelege atunci când în joc vor fi nu propriile interese ci binele comun?

Atât timp cât poporul va accepta şi tolera această conducere ticăloasă, va fi condamnat la sărăcie şi mizerie. AIE nu va integra niciodată Republica Moldova în Uniunea Europeană. A venit timpul ca oamenii să înţeleagă că aşa-zisul proces integrare europeană, despre care trâmbiţează de zor cei trei impostori politici şi valeţii lor din presă, nu reprezintă altceva decât un bluf electoral, menit să camufleze adevăratul scop de aflare a lor la putere. Un stat al cărei conducere îşi bate joc, în mod repetat, de Constituţie şi legile ţării, care fură banii publici şi îşi subordonează politic instituţiile de bază ale statului de drept nu poate accede în Uniunea Europeană. UE este locul unde în capul mesei stă LEGEA. Toţi, indiferent dacă sunt preşedinţii, prim-miniştri, deputaţi, judecători, procurori etc., trebuie să întrunească condiţia de bază: să respecte Legea. Despre ce fel de respect faţă de Lege putem vorbi astăzi în Republica Moldova?

În momentul de faţă, toată lumea discută dacă Veronica Bacalu este bună sau nu de preşedinte. Ghimpu şi susţinătorii săi se prefac că au îndoieli în privinţa calităţilor acestei doamne, iar tandemul Lupu–Filat şi analiştii lor de buzunar se întrec în a ne convinge că o candidatură mai bună pentru această funcţie nu există. Nimeni însă nu vorbeşte despre adevăratul motiv pentru care anume Bacalu a devenit Aleasa. Iar adevărul este că această doamnă, care, fără îndoială, are multe calităţi, a fost propusă de cei doi politicieni-oligarhi nu pentru calităţile sale, ci pentru faptul că nu reprezintă vreun pericol pentru clanurile mafiotice aflate la putere. Pentru că Lupu, Ghimpu şi Filat au nevoie de un preşedinte care să nu existe pentru ei, a cărui influenţă să fie egală cu zero. Pe care să îl poată ţine strâns sub papuc şi care să nu le încurce iţele. Adică să le permită să fure şi să-şi bată joc de legi şi de cetăţeni aşa cum au făcut-o şi până acum. Sau, altfel spus, ca lucrurile să rămână aşa cum sunt la ora actuală, iar cei trei să poată bifa în dreptul funcţiei de preşedinte şi să-şi continue nestingheriţi planul de subjugare şi distrugere a Republicii Moldova.

AIE a ucis ultimele speranţe ale cetăţenilor acestei ţări, a spulberat visul a zeci şi sute de mii de tineri care încă mai credeau că îşi vor putea construi un viitor în această ţară, că va veni un timp în care se vor putea bucura de libertate şi bunăstare. Anume aceşti impostori politici, care, în virtutea unor circumstanţe favorabile de moment, au preluat, în 2009, puterea în această ţară, prin tot ceea ce au făcut şi fac în continuare, îi readuc pe comunişti la putere. Nu cei care scandează în piaţă „Jos Alianţa!”, ci AIE îi readuce pe comunişti la putere. Aşa cum au făcut-o şi în 2001. Şi ştiţi de ce? Pentru că, oricât ar părea de paradoxal, comuniştii au fost mai buni decât ei. Mai proeuropeni (în acțiuni, nu în declarații), mai reformişti, mai respectuoşi faţă de Lege, Constituţie şi faţă de poporul acestei ţări.

De aceea, Lupu, Plahotniuc, Ghimpu şi Filat, împreună cu toată clica lor, trebuie să dispară de pe arena politică a Republicii Moldova. Ca un vis urât. Aceşti ucigători de speranţe nu mai au ce căuta în viaţa noastră.

Iar noi trebuie să ne asumăm toate riscurile, să ne mobilizăm din nou eforturile şi să punem bazele unui nou început. Altă cale nu există. Punct şi de la capăt.