Dreapta politică din Republica Moldova trece prin transformări radicale. Ieșirea din joc a PL și PLDM, dar și declarațiile belicoase la adresa unioniștilor făcute de liderul PAS, Maia Sandu, au lăsat descoperit un electorat destul de consistent din punct de vedere numeric și calitativ. Este pentru prima dată, din ’90 încoace, când populația activă cu viziuni clare pro-românești a rămas fără reprezentare politică reală.

Aparent, o situație similară s-a produs în 2005, când unioniștii s-au îndepărtat de PPCD, ca urmare a votului în favoarea comunistului Voronin. Atunci însă, au existat tocmai două zone de refugiu pentru acest electorat, PL și PLDM, iar Mihai Ghimpu și Vladimir Filat au avut grijă să pescuiască cam tot ce era în lacul rămas fără stăpân. Unde mai pui că Filat și-a lăsat spațiu de manevră mult mai mare, adică a deschis ușile pentru toți, inclusiv pentru stângiști și oportuniștii fără identitate ideologică.

Astăzi însă, electoratul de dreapta a rămas practic fără alternativă. Cu o insistență sinucigașă, fosta speranță Maia Sandu și-a ars aproape toate punțile care îi asigurau legătura cu acești cetățeni. Întâi a scuipat în electoratul PD, PL, PPEM și restul, care au susținut-o la prezidențiale în detrimentul socialistului Dodon, apoi i-a trimis la origini pe unioniști, spulberând ultima umbră de încredere că îi reprezintă în vreun fel. De ce a făcut acest lucru? Greu de explicat. Știe doar ea, Andrei Năstase și tipii dubioși care îi finanțează.

Totuși, deși a mai rămas un pic până la parlamentarele de anul viitor, este puțin probabil ca acest electorat să rămână al nimănui. Doar că, de data aceasta, experiențele triste îl vor face să manifeste mai multă prudență, ceea ce înseamnă că pretențiile îi vor fi mult mai mari. Iar aici apare în scenă Traian Băsescu. Un lup politic cu experiență care ridică ștacheta foarte sus. Cu sau fără cetățenie moldovenească, Băsescu este un adversar de temut, iar pe lângă el, Maia Sandu pare o copiliță de grădiniță, care se joacă în nisip. Or, dacă până acum, România sau, mai exact, exponenții săi se implicau în politica de pe Bâc prin interpuși, acum o fac direct și frontal, ceea ce schimbă substanțial raportul de forțe. Cu toate rezervele existente.

De ce fac paralela între fostul președinte al României și Maia Sandu? Simplu, pentru că doar ei pot împărți electoratul care mai e disponibil. PD-ul este concentrat pe centrul eșichierului politic, o parte din electoratul său a fost deja fidelizat, alta este pe cale să fie absorbită (cine își imaginează că așii au fost aruncați deja în joc se înșală amarnic). Socialiștii lui Dodon au încălecat stânga prorusă pe care o călărea Voronin până nu demult, respectiv, acolo situația e clară. Cu o singură remarcă doar: spre deosebire de părintele său politic, Dodon este un cavaler fals care abia se ține în șa, de aceea, nu-i exclus să se prăvălească înainte să ajungă la finiș. Iar pe jos la Putin nu se poate intra. Ca la vama cu UE. Dar asta e altă istorie.

Așadar, rămâne dreapta. Cea tânără, rebelă și românească. Plină de sensibilități și frustrări. Dacă nu știți cum arată, aruncați o privire în urmă. O să o vedeți la manifestațiile masive din ’96, când arunca cu ouă în Primărie și scanda: ”Când o să ne dați / pâine și cârnați?!”, după aceea, la protestele fără sfârșit din 2002-2004, când striga: ”Mai bine mort decât comunist!”, și pe 7 aprilie 2009, când a smuls cărămizi din pavaj și le-a aruncat în geamurile Parlamentului și Președinției. Este un electorat instabil emoțional și greu de stăpânit, prin urmare, îl scapi ușor printre degete. Asta nu au înțeles Maia Sandu și Andrei Năstase, doar că ultimul pare preocupat mai mult de alte chestiuni.

Partidul Democrat nu-și propune să atragă de partea sa acest grup social, pentru că înțelege că acest lucru este greu de realizat. Doar încearcă, discret și cu o precizie chirurgicală, să-i arate că nu-i este ostil, dimpotrivă, că-i împărtășește viziunile și că este deschis să-i meargă în întâmpinare. Oricât s-ar revolta adepții înflăcărați ai lui Sandu și Năstase, strategia PD-ului dă rezultate. Protestele caricaturale și lipsite de sprijin popular demonstrează, pentru cei care au ochi să vadă și urechi să audă, că Opoziția împușcă pe alături, că publicul țintă se află cu totul în altă parte, undeva la mijloc între ea și Putere. Și dacă pentru Putere acest lucru nu este nici bun, nici rău, pentru actuala opoziție este mortal.

Pe de altă parte, am impresia că, în prezent, singurii care nu simt pulsul vremii sunt politicienii. Sau cel puțin o bună parte din ei. Aceștia trăiesc într-o realitate paralelă și nu observă că, astăzi, numărul celor care își doresc Unirea și al celor care, deocamdată, doar privesc timid, dar cu speranță spre România este mult mai mare decât arată statisticile oficiale și sondajele încropite de agenți electorali. Faptul că nu se identifică cu niciun partid este altă poveste. Este o situație provizorie. Se vor identifica, mai încolo, când va veni vremea. Iar atunci forța lor îi va surprinde pe foarte mulți care se îmbată acum cu apă rece.

Traian Băsescu acționează intuitiv. Pășește atent și adulmecă. Instinctele sale de vânător trecut prin hățișurile vieții îi spun că prada este aproape, chiar dacă nu se vede din cauza ceții și a copacilor. Iar împușcăturile oarbe ale opoziției de la Chișinău nu fac decât să i-o arunce în brațe. Ceața este confuzia din capetele oamenilor, iar copacii sunt politicienii, presa și societatea civilă, care se cred stăpâni pe pădure. Dar nu sunt stăpâni. Sunt doar parte a ei.

Asta însă se va vedea mai clar după ce ciurul, care s-a pus deja în mișcare, va separa nisipul de pietre. În mod cert, lucrurile vor arăta altfel decât ne imaginăm astăzi. Nu e mult până departe.