Interviul killerului Proca acordat reporteriței de la Jurnal TV a răscolit un pic rutina din politica de pe Bâc. Suspansul care a durat aproape o săptămână, urmat de detonarea petardei într-o zi de joi au lăsat în urmă, fără îndoială, niște ecouri, pe care o parte a actorilor politici încearcă să le amplifice, în speranța că vor provoca niște explozii în lanț. Deși este prematur acum să vorbim despre efecte, totuși, după ce praful s-a mai așezat, putem deja trage câteva concluzii la rece. Iar prima este că, practic, startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2018 a fost dat.

Am făcut conștient legătură între ”dezvăluirile” asasinului condamnat în România și politica de la Chișinău, deoarece între ele există o relație strânsă. Dacă nu era politica, nu exista interviul, or, acest lucru este evident.

Nu pot și nici nu-mi propun să scot adevărul la iveală. Pentru că, în primul rând, nu am acces la el, în al doilea rând, lupta se dă acum nu pentru adevăr. Adevărul este o preocupare secundară în acest joc al nervilor, iar scopul fiecărei tabere este să-și răpună adversarul. Aș vrea totuși ca cei care nu au un interes direct în această cacealma politico-criminală să facă o pauză, pentru a înțelege, cel puțin din curiozitate, ce se întâmplă.

Recunosc: regia, interpretarea și prezentarea propriu-zisă a bestsellerului filmat în pușcăria Jilava au fost la înălțime. Autorii au reușit să capteze atenția, să provoace emoții și chiar să creeze confuzie. Din acest punct de vedere, îi felicit pe colegii de la Jurnal. Doar că realitatea este așa cum este și nu poți să te detașezi prea mult de ea.

Bancherul „negru” și mafioții „albi”

Sunt convins că pe nimeni din țărișoara noastră nu-l preocupă, cu adevărat, viața și soarta ”bancherului negru” Gherman Gorbunțov. Tipul respectiv nu inspiră încredere, nu atrage simpatii și nici măcar compasiune. Este un străin, care a intrat în viața noastră pe ușa din dos, s-a scârnăvit în flori, vorba lui Alecsandri, și a plecat la Londra, lăsând în urmă un miros neplăcut. Și poate nimeni niciodată nu l-ar fi băgat în seamă, dacă ceea ce a urmat nu ne-ar fi vizat la modul direct.

Poate nu toată lumea știe, de aceea, cred că sunt necesare niște precizări. Gorbunțov se ocupa la Moscova de spălarea banilor mafioților ruși, obținuți, bineînțeles, pe căi obscure, pentru ca ulterior să-i transfere curați în conturi din străinătate. Doar că ”bancherul negru” pare să nu se fi mulțumit cu comisioanele date de bandiții moscoviți și a decis să se înfrupte cu niște milioane care nu-i erau destinate. Adică a băgat mâna în sac mai adânc decât îi era permis, ceea cea i-a nemulțumit pe proprietarii „de drept” ai banilor.

Din acest moment, el a intrat nu doar în dizgrație, ci și în vizorul puștii. Așa că a fost nevoit să fugă din Rusia și să se adăpostească în Moldova. Cu tot cu banii furați. Aici a preluat pachetul majoritar al Universalbank. La scurt timp, pe urmele sale, tot din Moscova, a venit și Renato Usatîi, făleșteanul nostru cu amici interlopi, care până atunci nu prea avuse treabă cu Patria. Aici, Usatîi cumpără acțiunile rămase la Universalbank, declanșând un adevărat război împotriva lui Gorbunțov. Strâns cu ușa, bancherul scoate banii din conturi și fuge cu ei la Londra, lăsându-l pe Usatîi cu buza umflată și banca falimentată. Renato și-a developat ”dragostea” față de Gorbunțov acum vreo doi ani, într-un interviu pentru RISE, dacă vă mai amintiți.

Ceea ce a urmat știe deja toată lumea. În timp ce se afla la Londra, asupra lui Gorbunțov a fost comis un atentat. Vitalie Proca, un recidivist moldovean, a tras în bancher șapte sau opt focuri dintr-un pistol Makarov, chiar în scara blocului în care locuia acesta. Fiind sigur că și-a îndeplinit misiunea, killerul a fugit. Doar că Gorbunțov a supraviețuit și… a început să vorbească. Luat la întrebări de anchetatorii britanici și de jurnaliști, el a arătat cu degetul spre Răsărit, adică spre Rusia. Și nu doar atât. A numit chiar și omul care, în opinia sa, a pus la cale crima. Iar numele lui este arhicunoscut în spațiul nostru: Renato Usatîi…

Proca, după cum spune chiar el, a trebuit să-și răscumpere vina ratării, așa că a fost trimis în România să-l împuște pe un interlop de acolo. Doar că, de această dată, nu doar că nu și-a omorât ținta, ci a și confundat-o cu altcineva, rănind grav un om care nu avea nicio treabă cu clanurile banditești. Deși a fugit în Rusia, autoritățile române au obținut extrădarea sa și l-au condamnat la 21 de ani de închisoare…

Cine se scuză s-acuză

Modul în care Proca se destăinuie în fața tinerei jurnaliste de la Jurnal TV este pe cât de neobișnuit, pe atât de captivant, chiar dacă se vede de la o poștă că interviul a fost regizat în cele mai mici detalii, iar textele – pregătite din timp. Killerul dă dovadă de o fluență uluitoare, formulează fraze închegate, cu subiect și predicat, și joacă profesionist pe sentimentele publicului, pentru a fi cât mai credibil și a smulge compasiune. Totuși, istoria sa conține multe breșe, care, vrei nu vrei, te fac să te îndoiești de sinceritatea lui. Unele scăpări ale regizorilor sunt atât de evidente, încât până și o persoană neavizată ridică din sprâncene. Iată câteva dintre ele:

1. Plahotniuc a fost acuzat că l-a eliberat pe Proca din închisoare înainte de termen. Păi bine, Departamentul Instituțiilor Penitenciare este o instituție subordonată Ministerului Justiției. Din 2009 până în 2015, acest minister a fost condus de exponenții PLDM și a avut trei miniștri, Alexandru Tănase, Oleg Efrim și Vladimir Grosu. În 2012, când a fost comis atentatul asupra lui Gorbunțov, la șefia instituției era Oleg Efrim.
2. Tot lui Plahotniuc i se impută faptul că Proca a obținut pașaport moldovenesc, deși nu avea acest drept, deoarece fusese eliberat condiționat din închisoare. De dragul adevărului, și aici sunt necesare niște precizări. Instituția care emite acte de identitate se numește Registru și se subordonează Ministerului Tehnologiei Informației (fostul Minister al Dezvoltării Informaționale), care era condus atunci de Alexandru Oleinic. Oleinic a ajuns ministru din partea AMN-ului lui Urechean și și-a păstrat funcția după alegerile anticipate din 2010, deoarece AMN, care nu a mai intrat în Parlament, a fuzionat cu PLDM.
3. Altă acuzație-întrebare este cum de a trecut Proca vama, fără să fie oprit? Dar ce treabă avea Plahotniuc cu vama? Nici una. Atât la Serviciul Vamal, cât și la Poliția de Frontieră, tot Filat era șeful. Prin reprezentanții săi, bineînțeles. Să crezi că oamenii lui Filat au făcut toate aceste lucruri de dragul lui Plahotniuc, este cel puțin naiv, deoarece relațiile între cei doi erau extrem de tensionate, iar războiul lor răbufnise deja la suprafață și decurgea în văzul întregului popor. Și încă un detaliu. Dacă vă mai amintiți, premierul Filat a avut un consilier pe probleme speciale, însă nimeni nu știa de existența lui. Este vorba despre același Renato Usatîi. Nu afirm nimic, doar iau în calcul.
4. Tot interviul, Vitalie Proca îl acuză pe Plahotniuc, dar nu spune niciun un cuvânt despre Renato Usatîi. Adică afirmă doar că nu ar avea nici o treabă cu omorul lui Gorbunțov. Să zicem că-i adevărat. Dar de ce atunci Usatîi a fost atâta vreme preocupat de soarta lui Proca? Dacă ești un politician și om de afaceri onorabil, la ce bun să te legi cu un killer? Or, Usatîi a recunoscut că a contribuit nemijlocit la arestarea lui Proca în Moscova și la extrădarea sa în România? Pentru ce, Renato? Atunci încă nu te acuza nimeni.
5. Culmea e că tot Usatîi a recunoscut anterior că i-a transmis lui Proca o sumă mare de bani. Presa a scris și Procuratura a confirmat că ar fi fost vorba de 100 de mii de dolari, ceea ce însemna o primă tranșă dintr-o sumă rotundă de 600 de mii de dolari. Acesta ar fi fost prețul tăcerii lui Proca. În interviu, killerul se referă cumva la acești bani, doar că întoarce atenția din nou spre Plahotniuc. Despre Usatîi niciun un cuvânt. Bine, facem abstracție de „scăparea cu vorba” a lui Usatîi și admitem că Plahotniuc ar încercat să cumpere tăcerea lui Proca. Dar de ce Proca nu a acceptat târgul? Adică pentru o datorie de 2000 de euro față de Pisateli a fost de acord să omoare un om, dar nu a acceptat 600 000 de dolari pentru a nu-și turna comanditarul? Pare neverosimil.
6. Cea mai mare enigmă este însă alta. De ce deputatul și prim-vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, a mers, dacă-i dăm crezare lui Proca, să se întâlnească personal cu el, în centrul Chișinăului? Este de-a dreptul absurd. Adică o figură cheie din arcul guvernamental, monitorizată pas cu pas de toată societatea, presa, corpul diplomatic și agentura secretă merge în bar să-i spună killerului ceea ce acesta știa deja: că trebuie să-i pună capacul lui Gorbunțov. Poate am citit prea multe cărți cu detectivi sau m-am lăsat influențat de filmele despre mafioți, dar nu văd nicio logică în asta. Killerul nu trebuie să știe cine-i comanditarul, ca să nu-l toarne în caz că este prins. Asta spune teoria. Or, Proca recunoaște că Plahotniuc este un om deștept. La ce bun să facă dar această prostie? Cu atâția oameni influenți în jurul său, chiar nu se găsea nimeni să-i explice lui Proca ce are de făcut, fără ca Plahotniuc să fie nevoit să se expună?
7. Organizatorul atentatului, Ion Druţă, alias Pisateli, și victima, adică Gherman Gorbunțov, spun că cel care a comandat asasinatul este Renato Usatîi. Același lucru îl spune și Procuratura. Singurul care spune altceva este killerul. Admitem că Pisateli a fost constrâns de ”justiția capturată” să mintă. Procuratura, aflată, cum se spune, la degetul mic al lui Plahotniuc, tot minte. Dar de ce să mintă Gorbunțov? Pentru ce să-l acoperi pe cel care a încercat să te omoare și să-l acuzi în schimb pe un om nevinovat, adică pe Renato Usatîi? Ce trebuie să se întâmple ca un om să procedeze în acest fel? Or, Gorbunțov nu se află în Moldova, respectiv, nu poate fi șantajat de Plahotniuc. E hăt, la Londra, unde-l protejează Scotland Yard-ul.

Marele Război pentru Apărarea Intereselor

Spuneam mai devreme că pe făuritorii așa-numitei bombe cu ceas din închisoarea Jilava nu-i interesează adevărul și nici măcar nu se obosesc să ascundă acest lucru. Ei au nevoie de o găselniță care să-l zdruncine pe Plahotniuc. Una solidă, mult mai consistentă și eficientă decât votul uninominal. Scenariștii din Moscova, Frankfurt și pe unde or mai fi au pus din start carul înaintea boilor, adică investigația lor a fost inversată de la început. Altfel spus, întâi au fost siguri cine-i „vinovatul” și abia după aceea au căutat confirmarea.

Este clar că interviul cu Proca nu a fost un demers jurnalistic, așa cum încearcă să ne convingă angajații Jurnalului. Este peste puterile unei instituții media de la noi să obțină pe cont propriu o astfel de exclusivitate și încă din ce loc. Cineva a tras sfori, a purtat negocieri și a oferit ceva în schimb. Iar acel cineva este unul dintre dușmanii de moarte ai lui Plahotniuc, care îl caută pe asasinul lui Gorbunțov exclusiv în persoana liderului PDM. Iar miza este, de departe, puterea în Republica Moldova.