Un avocat moldovean afirmă că există motive juridice pentru demiterea preşedintelui Voronin

Avocatul Veaceslav Ţurcan îl acuză pe preşedintele Vladimir Voronin de amestec direct în treburile justiţiei şi cere să fie demarată procedura de demitere a acestuia, informează AP FLUX.

Veaceslav Ţurcan afirmă că, în cadrul unui proces de judecată a Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), unde participa în calitate de apărător al inculpatului Iaroslav Şarupici, judecătorul a menţionat, în repetate rânduri, că „dosarul se află la controlul preşedintelui RM” şi că „este chemat sistematic că raporteze despre mersul examinării cauzei penale”.

Ţurcan afirmă că un asemenea control constituie o violare directă a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi că, în acest context, cauza penală nu poate fi examinată în mod obiectiv şi imparţial.

În context, avocatul a solicitat Plenumului Curţii Supreme de Justiţie să emită, în conformitate cu prevederile art. 218 Cod de Procedură Penală a Republicii Moldova, o Încheiere Interlocutorie la adresa Parlamentului, pentru ca, potrivit prevederilor art. 89 a Constituţiei Republicii Moldova, Legislativul să vină cu iniţiativa de demitere din funcţie a preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

Potrivit avocatului, preşedintele Voronin se face vinovat de implicare directă în activitatea justiţiei, fapt ce conţine elemente constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 303, Codul Penal al Republicii Moldova.

Menţionăm că, potrivit ultimelor sondaje de opinie, peste 60 la sută dintre cetăţenii moldoveni afirmă că nu au încredere în sistemul de justiţie din Republica Moldova, mai informează AP FLUX.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.