Răspunsul cât se poate de evaziv al reprezentanţilor celor patru formaţiuni aflate la guvernare nu mai surprinde pe nimeni, mai ales că subiectul privind numirea noului Procuror General, Valeriu Zubco, a stârnit multe controverse, iar de după culise s-au strecurat mai multe zvonuri care pun într-o lumină cel puţin incertă starea de lucruri din cadrul acestei instituţii de o importanţă fundamentală pentru edificarea unui stat de drept. 

Iar unul dintre aceste zvonuri care circulă în mediul jurnalistic este că funcţia de Procuror General i-ar fi revenit Alianţei Moldova Noastră, condusă de Serafim Urechean. Şi nu doar atât. Potrivit zvonurilor, Serafim Urechean ar fi „cedat” funcţia unui important businessman de la Chişinău, în favoarea unei sume de 1 000 000 (un milion!!!) de dolari şi a garanţiilor în ceea ce priveşte propriile sale dosare penale precum şi ale apropiaţilor acestuia, inclusiv ale colegilor săi de fracţiune parlamentară.

Nu subscriem acestor zvonuri întrucât nu avem cum să le probăm. Cert este însă că ceva e putred la mijloc şi acest lucru a fost intuit (cel puţin) inclusiv de moderatoarea de la Pro TV.

Ar mai fi de menţionat, între paranteze, că, din momentul instalării în funcţie a actualului Procuror General, acesta a clasat câteva dosare penale care îi vizau fie pe exponenţii actualei puteri, fie pe unele persoane apropiate acesteia. Mai mult decât atât, Procurorul General le-a adus public scuze unor înalţi demnitari, de care depinde în mod direct menţinerea sa în funcţie, scuze pentru faptul că împotriva acestora au fost intentate câteva dosare penale.

Republica Moldova nu poate pretinde la integrarea în UE dacă nu modifică statutul Procuraturii

În 1995, cu ocazia admiterii Republicii Moldova, condiţionat, în Consiliul Europei, printre cele 20 de amendamente aduse Avizului Adunării Parlamentare de la Strasbourg figura, drept condiţie viitoare pentru suspendarea monitorizării, şi schimbarea statutului, rolului şi funcţiilor Procuraturii. Menţionăm că menţinerea Republicii Moldova sub monitorizarea Consiliului Europei durează atâta timp ţara se confruntă cu deficienţe la capitolul democraţie autentică. Iar acest fapt se află într-o cât se poate de directă legătură cu gradul de trecere a Procuraturii de la rolul, statutul şi funcţiile pe care le avea acest organ în timpul sovietic la un rol, statut şi funcţii similare Parchetelor sau Ministerelor Publice din democraţiile avansate. Totodată, în lipsa unui asemenea progres fundamental, care să fie recunoscut de către Consiliul Europei, integrarea europeană a ţării este imposibilă, întrucât UE ne tratează ca pe un stat care nu întruneşte standardul democratic minim. Trebuie să observăm că dintre multiplele angajamente asumate de Chişinău în 1995 în faţa forului de la Strasbourg, cel privind Procuratura Generală este până astăzi singurul neonorat. Şi se pare, spre regretul general, că actuala guvernare nici nu are de gând să purceadă, la modul cel mai serios cu putinţă, la îndeplinirea lui.

Din păcate, Procurorul General a fost şi rămâne un personaj subordonat politic guvernării, iar verticala puterii funcţionează perfect în interiorul sistemului Procuraturii Generale. Această situaţie se va păstra atât timp cât, atât Constituţia, cât şi Legea cu privire la procuratură, nu vor fi modificate în sensul adaptării instituţionale la cadrul european, la normele şi practicile notorii în domeniu. Or, toate guvernările de până acum au abuzat din plin de puterea lor aproape nelimitată asupra Procuraturii Generale, putere pe care le-o oferă legislaţia actuală. Guvernările nu au ezitat niciodată să folosească această pârghie importantă pentru a-şi „aranja” interesele politice şi cele financiare.

Până în momentul de faţă, a existat o singură formaţiune politică care a pledat constant pentru reformarea Procuraturii Generale – Partidul Popular Creştin Democrat. În pofida numeroaselor interpelări şi iniţiative legislative, dar şi a presiunilor exercitate prin intermediul partenerilor occidentali ai creştin-democraţilor, puterea de la Chişinău a refuzat cu ostentaţie să modifice statutul acestei instituţii, folosind-o cu nonşalanţă pe post de bâtă politică împotriva oponenţilor.

În loc de concluzii

În cadrul emisiunii respective, premierul Filat, „acompaniat” de prietenii săi din coaliţia de guvernământ, a insistat că, pentru a scoate ţara din criză, este necesar ca cetăţenii să înfrunte „reforme dureroase”, care vor avea efecte „în timp” şi care ar fi preferabile populismului politic. Populismul la care a făcut referire premierul îl reprezintă cererile de majorare a salariilor, menţinerea ratei inflaţiei sub limitele admisibile, finanţarea de către stat a proiectelor sociale, ajutorarea grupurilor socialmente vulnerabile, stabilirea de taxe şi impozite în conformitate cu capacităţile de plată ale populaţiei şi alte beneficii care ar uşura într-o măsură mai mare sau mai mică viaţa cetăţenilor celei mai sărace ţări din Europa. „Recomandarea” la adresa cetăţenilor de a-şi „strânge cureaua” a fost formulată de fiecare reprezentant al aşa-zisei Alianţe pentru Integrare Europeană, fiind folosită drept paravan după care rămân scumpirile drastice din ultima perioadă şi viaţa din ce în ce mai grea a populaţiei, pe fundalul crizei economice, politice şi instituţionale cu care se confruntă în momentul de faţă Republica Moldova.

Însă ceea ce uită sau se face a uita actuala putere cvadricefală este că cetăţenii Republicii Moldova demult îşi au cureaua strânsă la maximum, iar loc pentru „reforme dureroase” nu a mai rămas.

De aceea, întrebarea pe care trebuie să le-o adreseze mass-media şi societatea civilă guvernanţilor din Republica Moldova este de ce puterea refuză să implementeze „reforme dureroase” pentru guvernare, nu pentru populaţie. Iar una dintre cele mai dureroase reforme pentru guvernare este anume scoaterea instituţiei Procuraturii Generale de sub influenţa şi controlul puterii politice.