Vă scrie o cititoare („tânără” pensionară) din satul Chiţcani, raionul Slobozia (Transnistria).

Chiar de la început vreau să-mi cer scuze că vă scriu în „moldoveneşte” şi cu un vocabular atât de sărac, că îmi vine greu să mă exprim aşa cum îmi cere inima. Căci am plecat după 8 clase la învăţătură (şcoala de medicină din Bălţi, Institutul Agricol din Chişinău), apoi am lucrat într-un sat rusesc. Tot în limba rusă am învăţat şi am vorbit şi acum mă strădui din toate puterile să-mi amintesc toate cuvintele „literare” pe care ar trebui să le folosesc în această scrisoare. Desigur, limba simplă, moldovenească, n-am uitat-o, căci mai găsesc şi prin Chiţcani, şi prin Tiraspol moldoveni. Şi acasă mă duc des, la mama, în raionul Teleneşti, unde am învăţat să citesc pe româneşte cu ajutorul ziarului „FLUX” pe care mama îl abonează de mulţi ani. La început citeam numai titlurile, iar apoi, văzând că gazeta e interesantă, mă „munceam” şi citeam tot mai mult şi-i povesteam şi mamei. Iar ultimii 3-4 ani, citind aproape toate gazetele, am început să o rog pe mama să-mi strângă gazetele ca să pot să le citesc. Eu de 8 ani de zile am grupă de invaliditate (iar acum şi la pensie) şi fiindcă n-am gospodărie mare (trăiesc în casa colhozului, bărbatul a murit, feciorul trăieşte în Rusia), mă duc des la mama şi o mai ajut în gospodărie şi în grădină.

Deci, să vă spun de ce am hotărât să vă scriu această scrisoare: vreau să-mi exprim sincera mea recunoştinţă şi mulţumire faţă de toţi colaboratorii ziarului „FLUX” şi, îndeobşte, faţă de membrii Partidului Popular Creştin Democrat şi a liderului Iurie Roşca, pentru calea dreaptă pe care o promovaţi în mijlocul haosului ce predomină în ţara asta nefericită, din pricina liderilor politici care au condus-o până acum. Dacă n-aş fi citit gazeta Dumneavoastră, nicidecum nu m-aş fi dumerit ce se face în „ţara vecină”, cum spune radioul şi presa nistreană…

Sunt încântată de profesionalismul, eroismul şi onestitatea lucrătorilor (vă rog să mă iertaţi, nu ştiu cum să vă numesc: jurnalişti, reporteri…) gazetei care descoperă atâtea afaceri „negre” ale „elitei” moldoveneşti, că ţi se face groază de cât de decăzut şi de egoist poate fi omul care n-are frică nici de Dumnezeu, nici de lege (fiindcă ei fac legea după placul lor). Noi cu mama credem că Domnul vă ajută să descoperiţi faptele nelegiuite ale „fanarioţilor” al căror dumnezeu este „Mamona” – bogăţia şi mândria…

Venind la mama primăvara asta (iarna eu mult bolesc şi şed prin spital) am găsit în gazetă multe materiale despre Palanca şi tare eram indignate cu mama pe conducerea Ucrainei şi cea a Moldovei. Se vede de la o poştă că nu-i lucru curat în afacerea aceasta… Tare mult mi-au plăcut articolele din gazeta de pe 2 decembrie 2009, de unde am aflat nu numai despre istoria nefericită a pălăncenilor, dar şi istoria Giurgiuleştilor! (Gazetele interesante eu le iau cu mine, până acum eu ţin şi gazeta din de la 27 martie 2009 cu harta proiectul PPCD – Magistrala Prut-European). Câtă nedreptate şi minciună din ambele părţi – şi a Ucrainei, şi a Moldovei. Dumnezeu să le dea la toţi după faptele lor!

Iar în gazeta de pe 5 martie 2010 am citit nu numai despre „revoluţia” din 7 aprilie 2009, dar şi istoria răpirii pământului nostru strămoşesc (cu tot cu oameni!) în august 1940. Dacă n-aţi fi publicat acest articol în gazetă, aşa şi n-aş mai fi aflat adevărata istorie a meleagului nostru…

Eu, tot ce citesc în gazetă interesant, povestesc la vecini, neamuri şi-i îndemn să aboneze gazeta „FLUX” ca să afle adevărul despre ce se face în ţară, da nu să asculte sau să privească minciunile lui F. şi Co.

Aduc sincere mulţumiri jurnaliştilor, corespondenţilor Boris Olaru, Sergiu Praporşcic, Vlad Cubreacov, Nicolae Federiuc, Iurie Roşca şi alţii pentru toate articolele interesante publicate în gazetă, care ne ajută să ne clarificăm cine şi ce reprezintă în societatea noastră moldovenească…

Ne rugăm cu mama la Dumnezeu să deschidă ochii şi inima moldovenilor, ca la următoarele alegeri să facă o alegere cu înţelepciune. Să aleagă liderul care se gândeşte la norod şi vrea să-l facă fericit şi stăpân în ţară, da nu rob peste hotare (am în vedere pe domnul Iurie Roşca care mult „sânge” le-a stricat la toţi „dinozaurii” din Parlament şi Guvern… Să-l păzească Dumnezeu şi mai departe, căci tare mulţi „prieteni” are printre mafioţi).

Îs tare bucuroasă şi mulţumită că membrii PPCD şi ai gazetei „FLUX”, împreună cu bisericile creştine au oprit desfăşurarea paradei „sodomiţilor”, care este ultima treaptă a destrăbălării omeneşti şi trebuie de depus mari eforturi ca să nu li se permită să-şi arate neruşinarea şi desfrâul în văzul copiilor noştri.

Tare mult mi-a plăcut şi articolul domnului Sergiu Praporşcic, care îl descalifică pe Mihai Ghimpu, care regretă că avem mai mulţi creştini în ţară decât pederaşti. Domnul Sergiu are perfectă dreptate, că prin gura lui Ghimpu vorbeşte Satana!

Şi în continuarea scrisorii mele vreau să vă destăinui un vis pe care l-am purtat în suflet toată tinereţea mea. Şi acum, citind articolele scrise de domnul Vlad Cubreacov despre Giurgiuleşti (de la 2 decembrie 2009), acest vis a reînviat în inima mea. În tinereţe am fost o fire romantică, vroiam să văd ţări noi, să aflu istoria lor. Şi, cu toate că am trăit toată viaţa din leafă, am vizitat şi două ţări străine (Republica Democrată Germană şi Polonia – pe foaie turistică, în 1977, când lucram în medicină la Orhei) şi pe urmă, din cauza sănătăţii slabe, am fost pe la case de odihnă în Ţările Baltice, Crimeea, Soci, Moscova, Kiev, Leningrad.

Dar un singur dor mi-a mai rămas neîndeplinit: să văd „Dunărea albastră”, căci, după războiul de pe Nistru (1992), toate planurile „romantice” s-au spulberat în vânt… A rămas numai sărăcie, boală şi munca grea de ţărancă.

Şi, iată, acum, citind aceste articole în gazetă despre cum ne-a fost răpită (sau dăruită) o parte din ţărmul Dunării, m-a cuprins un adânc sentiment de durere şi dor şi m-am gândit că tare aş vrea ca, măcar la bătrâneţe (nu chiar adânci – 57 de ani) să văd măcar „cu un ochi” cum arată „Dunărea albastră”, cântată atât de frumos de Johann Strauss… Din Giurgiuleşti… Şi parcă nu-i nimic deosebit: ia o jumătate de pensie, suie-te în autobuz, du-te la Giurgiuleşti, uită-te, vezi, admiră şi suie-te iar în autobuz şi întoarce-te acasă şi vei fi cu visul şi cu dorul împăcat.

Dar, într-adevăr, poate fi nu chiar aşa de simplu: de la Chiţcani (Tiraspol), prin Chişinău şi până la Giurgiuleşti, într-o zi nu te duci şi te întorci, trebuie să dormi undeva (la hotel, la vreo gazdă). Poate că pe malul râului stau grăniceri şi nu-i voie să te apropii să te atingi de apă… Poate că trebuie paşaport pentru călătorii în străinătate, dar eu nu am deocamdată…

Şi, fiindcă văd că, fără ajutorul cuiva, nu mai văd eu „Dunărea albastră”, am hotărât să mă adresez către Dumneavoastră, domnule Vlad Cubreacov, cu rugămintea să mă ajutaţi cu unele sfaturi, cum aş putea să fac această călătorie până la malul Dunării. De la Tiraspol poţi să pleci organizat pe 4-5 zile la mare, dar, cinstit să vă spun, de când am citit în gazetă despre dispreţul conducerii Ucrainei faţă de moldoveni, am şi eu un fel de antipatie faţă de Ucraina, că nici marea lor nu-mi mai trebuie, fie şi pe degeaba.

Stimate domnule Vlad, eu îmi cer iertare de îndrăzneala mea, că vă deranjez de la lucrurile importante pe care le faceţi, dar dacă asta nu vă va răpi multă vreme, scrieţi-mi, vă rog, o mică scrisorică, ca să-mi daţi răspuns la întrebările mele şi eu o să vă fiu foarte recunoscătoare toată viaţa.

Cu asta termin de scris şi vă doresc la toţi lucrătorii ziarului „FLUX” şi la toţi luptătorii pentru dreptatea oamenilor nedreptăţiţi multă sănătate, fericire în viaţă, succese şi mai mari în lucrul Dvs. nobil de a deschide adevărul despre ceea ce se face în ţară şi de a scoate ţara din adâncul sărăciei şi înjosirii adusă aici de cei „mari şi tari”.

Dumnezeu să vă fie de ajutor şi să vă aibă în paza Lui!

Cu stimă şi mult drag, cititoarea fidelă a ziarului FLUX,

Vera Josanu”