Eșecul răsunător al referendumului din capitală a răzlețit și a dezarmat trupele partidelor de stânga. Lovitura de imagine aplicată lui Dodon, în particular, dar și lui Voronin și Usatîi, a fost atât de puternică, încât i-a aruncat de pe carosabil. Locuitorii capitalei au acționat intuitiv, ghidați mai mult de instinctul de autoapărare, iar boicotul general i-a lăsat fără adversar pe inițiatorii plebiscitului. În aceste condiții, aceștia n-au făcut decât să umble bezmetic prin orașul pustiu și să împuște în gol, până și-au descărcat toate armele și s-au sleit de puteri.

Șeful statului și confrații săi de idei au pățit ca Napoleon, atunci când a luat cu asalt Moscova. Deși aparent a repurtat o mare victorie, când a intrat cu oștile în metropola rusească a găsit un oraș pustiu și pârjolit, fără rezerve de hrană și fântânile otrăvite. Cu o armată flămândă, epuizată și cu moralul la pământ, împăratul francez nu a avut altă soluție decât să facă cale întoarsă, iar victoria sa s-a transformat într-o mare înfrângere.

Cea mai mare eroare a lui Dodon a fost că a folosit înainte de vreme singura armă grea de care mai dispunea – referendumul. Mai ales că nu este pentru prima dată când lansează cu surle și trâmbițe plebiscite pe care nu mai ajunge să le materializeze. A tras cu tunul în vrăbii până a rămas fără ghiulele. Grav pentru el este că toate acestea s-au întâmplat înaintea unei mari bătălii electorale, de care depinde soarta lui de mai departe. Iar războiul de la parlamentare nu-ți poți câștiga dacă ești înarmat cu prăștii.

Or, eșecul din capitală a lovit prin ricoșeu și în intenția sa de a-și spori competențele în același mod, adică tot prin consultare populară. Cum ar mai putea el acum să scoată oamenii din nou la referendum, după o asemenea înfrângere? Cine îl va mai urma? Armata de bătrâni, care a făcut un efort uriaș pentru a-l susține în acest asalt sinucigaș a fost slăbită până la epuizare și este puțin probabil să fie capabilă de o nouă mobilizare. Iar timp și condiții pentru recuperare nu prea mai are.

Igor Dodon s-a crezut stăpân pe situație și a forțat orbește poarta, fără o evaluare prealabilă, iar asta îl va costa scump. De acum încolo, el trece în defensivă și va pierde, până la urmă. Este o chestiune de timp. Nu prea mai are cu ce se apăra, darămite să atace. Lipsa de viziune strategică și-a spus cuvântul.

Pe de altă parte, puțină lume a observat cine s-a aflat, de fapt, de cealaltă parte a baricadei și care a fost adevărata miză a acestei bătălii. Or, ținta nu a fost nici pe departe Dorin Chirtoacă, din simplul motiv că el nu mai reprezintă de mult un pericol pentru nimeni. Lupta s-a dat la vârful puterii, între Președinție, pe de o parte, și Guvern și Parlament, de cealaltă parte.

Arestarea lui Chirtoacă și tot ce a urmat au lăsat Capitala descoperită, iar rușii din spatele partidelor de stânga au sperat că, printr-un atac-fulger, vor putea pune mâna pe cea mai importantă redută a țării, ceea ce le-ar fi oferit o poziționare extrem de avantajoasă în perspectiva alegerilor parlamentare. Și ar fi reușit, dacă guvernarea nu ar fi acționat prompt. Mutările rapide pe tabla de șah a Primăriei și numirea unui primar general interimar din afara sistemului putred a însemnat o ușă trântită în nas socialiștilor, în primul rând, nicidecum liberalilor sau celorlalți actori mai mult sau mai puțin implicați. Și asta din simplul motiv că nimeni nu era la fel de hotărât ca ei să preia frâiele puterii în capitală.

Democrații au intervenit la timp și au consolidat zidul găurit din jurul Primăriei, după care i-au scos pe socialiști pe teren deschis, lăsându-i singuri împotriva tuturor. O strategie bine gândită, care a permis dezarmarea adversarului.

Așadar, din nou, Plahotniuc l-a pus la respect pe Dodon. Și nu am nici un dubiu că tot el este cel care îi va pune capacul, până la urmă. Alții nu există, pur și simplu.