Democrația de la casa de nebuni

647.203 oameni au fost chemați să aleagă. 248.674 au răspuns la apel și au mers la secțiile de votare. 129.432 l-au ales pe unul dintre cei doi candidați, 116.788 s-au pronunțat în favoarea celuilalt. 398.529 au refuzat să participe la acest exercițiu din varii motive, dar mai ales pentru faptul că nu-l preferă pe niciunul dintre ei. Respectiv, până la urmă, unul din cei doi candidați a câștigat, chiar dacă împotriva lui au fost, teoretic, 517.771 de oameni din 647.203. Matematica ne arată, așadar, că minoritatea a învins, chiar dacă logica democrației arată contrariul.

Au apărut o mulțime de oameni, inclusiv străini, care se bucură frenetic și ne felicită pentru nu știu ce victorie. Ei sunt convinși că am câștigat, în pofida cifrelor de mai sus. Ah da, vectorul! Care vector însă, așa și nu am înțeles. Cică geopolitica e mai importantă. Serios?! Dar poate problema noastră nu e în vector totuși?

De fapt, la alegerile locale din 3 iunie, am avut de ales între un bou și o belea, cum se spune în popor, și am ales… Adică au ales alții, că eu am profitat de dreptul democratic de a nu participa la mascaradă. Așa că toată această retorică legată de valorile supreme ale democrației, după care se ascund tot felul de profani, politruci și indivizi suspecți deghizați în salvatori ai națiunii, răsună deja ca un patefon stricat, care ne zgârie auzul. Să luptăm, chipurile, pentru democrație. Dar până acum ce a fost?

În 2001, a învins democrația. În 2005, a învins democrația. În 2009, a învins democrația. În 2010, a învins democrația. În 2014, a învins democrația. În 2016, a învins democrația. Pe 3 iunie 2018, a învins democrația. Acum ni se spune că, la toamnă, democrația poate învinge iar. Cică am demonstrat la aceste locale că se poate.

În realitate, ceea ce am demonstrat este că, atunci când n-ai de unde alege, pierzi. 517.771 de oameni au pierdut și doar 129.432 au câștigat. În democrație e ca la loto, ori îți merge, ori nu. Nouă însă nu prea ne-a mers până acum.

Calitatea oamenilor care ajung la conducere nu depinde doar de modul în care sunt aleși. A demonstrat-o timpul. Carol Schmidt n-a fost ales de cetățeni, dar a fost cel mai bun primar pe care l-a avut Chișinăul vreodată. Alexandru Bernardazzi n-a fost numit in funcție prin concurs, dar a fost cel mai bun arhitect. Au fost oameni potriviți la locul potrivit. Și basta. Nu contează cum au ajuns acolo.

Nu sunt împotriva democrației, ci doar împotriva celor care o transformă în religie. Democrația îți oferă mecanisme, nimic mai mult. Dar are și neajunsuri, uneori atât de mari, încât îți poate face mai mult rău decât bine. Este un sistem prost, pur și simplu altul mai bun nu există, deocamdată, dacă ar fi să-l parafrazăm pe Churchill.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s