BORȘ MOLDOVENESC EXCLUSIV DIN BURUIENI. Sau de ce ar marca Plahotniuc în propria poartă?

Au moldovencele un specific, bun, zic eu. Gospodină e considerată nu femeia care știe pe dinafară o mie de rețete culinare, ci aceea care poate face mâncare din nimic. Să dreagă un borș gustos dintr-o ceapă, un cartof, un usturoi și un mănunchi de buruieni. Dacă se descurcă, are șanse reale să se înțeleagă chiar și cu soacra. Or, cine posedă această măiestrie (dar astfel de gospodine avem destule) poate să-l surprindă chiar și pe renumitul bucătar Jamie Oliver.

În fine, moldovenii și femeile lor sunt maeștri nu doar în bucătărie. Ei pot să facă din nimic și multe alte lucruri, inclusiv președinți, deputați, miniștri, primari, ambasadori etc., etc. Să vezi și să nu crezi. Ți-l modelează în doi timpi și trei mișcări. Important ca materialul să aibă ochi, nas, gură, urechi, mâini și picioare. Și, desigur, să poată spune două-trei cuvinte. Mai departe, e treaba gospodarilor și gospodinelor. Îți fac un borș, de amețești. Degeaba umbli tu cu ingrediente sofisticate, reguli, norme și condiții de tot felul. Moldovenii n-au chef, timp, dorință și nici capacitate de a intra în detalii. Pentru că așa se autoplafonează, devin comuni și previzibili. De aceea, improvizează, asta le place și doar asta apreciază.

Poa’ să fie cei mai mari experți în tehnologii și strategii electorale, dacă vin în Moldova, se rezumă la un fâs. Nu-i ascultă nimeni. Fac o treabă moldovenii pe abilitățile și argumentele lor. Era și o glumă la temă: orice agenție de publicitate și PR este neputincioasă în fața bărbatului care umblă printre vitrinele magazinului cu foița scrisă acasă de nevastă.

Într-o lume exigentă, care ține cont de reguli și se lasă influențată de argumente, Dodon nu ajungea niciodată președinte, Usatîi n-ar fi pupat în veci fotoliul de primar de Bălți, iar Năstase n-ar fi avut cum să fie ales în fruntea capitalei și încă să devină lider al Opoziției. Și asta fără niciun fel de fundament logic, fără niciun argument mai de Doamne ajută, fără față, gust și culoare. Dar la noi s-a putut, ați văzut?

În asta și constă, probabil, greșeala lui Plahotniuc. S-a concentrat prea mult pe strategii și programe, a consumat foarte multe resurse ca să adune în jurul său oameni competenți și a pierdut vremea în zadar, în căutarea argumentelor menite să deconspire adevărata față a adversarilor. Plus la toate, a avut imprudența să creadă că experții în PR sunt în măsură să-i facă o imagine mai bună. A vrut să fie profesionist, fără să analizeze însă atent profilul celor care îl ascultă. Altfel spus, a încercat să impresioneze prin lucruri care pe moldoveni nu-i impresionează, de fapt.

Astăzi, toată lumea strigă în gura mare că Plahotniuc a dispus ca mandatul lui Năstase să nu fie validat. Niciunul din ei însă nu încearcă măcar superficial să explice ce ar avea de câștigat Plahotniuc din toată această bălăcăreală. Pentru că, oricum ai întoarce-o, oricum ai suci-o, el are doar de pierdut. E la mintea cocoșului. Decizia Judecătoriei Chișinău este un cadou nesperat pentru Năstase și o lovitură aproape mortală pentru Plahotniuc, în particular, și PDM, în general. Acum, indiferent de rezultatul final, chiar dacă se anulează decizia la Curtea de Apel, Năstase este pe cal. Nu mai are nevoie să obosească, luptând cu putoarea de la stația de epurare, nu mai trebuie să-și bată capul să astupe gropile din Chișinău, mai pe scurt, nu mai este obligat să-și îndeplinească promisiunile făcute în fața alegătorilor săi. A primit darul la care putea doar visa: a devenit victima regimului, iar acum toată lumea este de partea lui. În ajunul alegerilor parlamentare! Ce poate fi mai frumos?

Ceva nu se leagă, prieteni. Plahotniuc a demonstrat până acum că e cu un pas înaintea adversarilor, că acționează calculat și lovește fulgerător. Cum ar putea să comită o asemenea eroare, nu vă întrebați? Ar fi cazul însă, pentru că, la o privire mai atentă, situația pare să fi scăpat de sub control. De sub controlul lui Plahotniuc, cel puțin. Or, la întrebarea de mai sus, doar două răspunsuri par logice: fie justiția a devenit cu adevărat independentă și a acționat conform buchiei legii (ceea ce e puțin probabil), fie face jocuri ascunse îndreptate împotriva Puterii.

Prin urmare, întrebarea următoare e ”cui prodest?”, iată aici cred că ar trebui să medităm un pic. De fapt, era să uit, noi, moldovenii, n-avem timp, chef și nici răbdare să medităm. Noi improvizăm, asta ne place și asta ne reprezintă.

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.