La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul (Ioan 1:1)

Hristos a fost trimis pe pământ să le aducă oamenilor Cuvântul, care le-a deschis calea spre Dumnezeu. Pentru Cuvânt a pătimit Mântuitorul și a fost răstignit. Pentru că cei care descoperă Cuvântul lui Hristos îl descoperă pe Dumnezeu, de fapt. Află Calea, Adevărul și Viața. Pentru Cuvânt s-a jertfit nu doar Mântuitorul, ci și apostolii și toți sfinții Săi. Ca noi să-l putem cunoaște. Este cel mai de preț dar pe care l-a primit omenirea.

Biserica este casa în care sălășluiește Cuvântul, iar preotul e cel care-l păzește și-l transmite în lume. Biserica nu poate exista fără preoți, deoarece, în acest caz, n-ar mai avea cine să ducă mai departe Cuvântul. Slujitorii Bisericii sunt mijlocitori între noi și Dumnezeu, ei transmit Comoara din mână în mână, din generație în generație, veacuri la rând. Iată de ce avem nevoie de ei. Cei care rup cămașa de pe ei și spun că n-au nevoie de Biserică pentru a crede în Dumnezeu nu înțeleg un lucru foarte simplu: dacă n-ar fi existat Biserica și păstorii din ea, ei nici n-ar fi auzit de Dumnezeu.

Cei care vor să distrugă Biserica și pe păzitorii Cuvântului vor, de fapt, să taie firul care ne leagă de Hristos și apostolii Săi. Să ne închidă porțile adevărului. Cuvântul n-ar rezista prea mult fără casă și paznic, s-ar împrăștia, s-ar distorsiona și s-ar pierde, într-un final. Acesta e sensul războiului care se duce fără încetare de mai bine de 2000 de ani. Cine nu înțelege acest lucru devine complicele răului, fără să-și dea seama.

Vă amintiți de micul Frodo, din povestea ”Stăpânul Inelelor”, și de Sam, prietenul lui? Sam nu putea purta inelul, era peste puterile lui. Dar a putut, în schimb, să-l ia pe Frodo în spate și să-l urce pe munte. Frodo era slăbit, pentru că ochiul Răului îl urmărea mereu și îi storcea energia. Noi, laicii, suntem ca Sam. Nu putem duce crucea preotului, dar îl putem în schimb ajuta, pentru că anume el este ținta predilectă a Răului. Iar dacă se întâmplă să se poticnească, să-i dăm mâna să se ridice.

Când vrei să pătrunzi într-o cetate ca să o distrugi, cauți punctele ei vulnerabile. Lovești acolo unde zidurile sunt mai subțiri sau mai prost păzite. Toate cetățile au asemenea puncte slabe, Biserica inclusiv. Iată de ce oamenii cetății trebuie să consolideze mereu zidurile și să-i ajute pe păzitorii ei. Să-i trezească atunci când adorm, să-i ridice atunci când cad, să le dea apă și hrană și să-i încurajeze atunci când sunt cuprinși de deznădejde. Pentru că ei tot oameni sunt și tot au slăbiciuni.

Însă atunci când tu, ca păzitor al cetății, te răzvrătești împotriva fraților tăi, invocând slăbiciunile lor, devii mai periculos decât dușmanul care așteaptă sub ziduri. Or, exact asta a făcut și face părintele Maxim Melinte. Își întoarce turma contra propriei cetăți și face pact cu hulitorii, cei care detestă Cuvântul. Părintele Maxim nu-și propune să-i aducă la numele Tatălui, ci le deschide porțile ca să poată pătrunde în sufletele celor slabi. Cei fără Dumnezeu pentru asta îl aplaudă, nu pentru faptele sale bune. Ei vor să slăbească Biserica, prin urmare, îl încurajează și-l susțin.

Ascultați-l atent pe pretinsul fiu duhovnicesc al părintelui Maxim, care cheamă acum credincioșii la revoltă și veți observa unde bate el, de fapt. Argumentele sale și cuvintele frumoase sunt spuse cu scopul de a-i îndepărta pe oameni de păstorii lor și de a știrbi încrederea în Biserică. Nu pentru a-i aduce la Biserică, dimpotrivă, pentru a-i rupe de ea. Nu vă lăsați amăgiți, diavolul tot cunoaște Biblia pe dinafară și te demontează cu argumente, dacă ești nepregătit.

Toate seamănă leit cu o mare diversiune, iar părintele Maxim pare a fi parte a acestui scenariu.  Pentru că cei care stau în spate nu sunt de-ai noștri. Nu sunt prietenii Bisericii, ci, mai curând, dușmanii ei. De fapt, suntem loviți cu propriile noastre arme. Cei care propagă desfrâul și păcatul nu sunt oamenii cetății, respectiv nu trebuie lăsați să intre în ea. Numai dacă acceptă și aprobă Cuvântul.

Oamenii de bună credință care își apără păstorul trebuie să fie atenți la aceste detalii. Să-i dea mâna și să-l ajute să se ridice. Dar dacă el nu va vrea, să-l lase. Nu să facă și ei front comun cu dușmanii Bisericii. Un preot nu poate fi mai important decât Biserica. Preoți se mai găsesc, Biserica însă e una.