Invalidarea mandatului primarului ales a căzut ca un trăsnet peste opinia publică. Decizia controversată a judecătorilor părea că va bulversa întreaga societate și va provoca o reacție virulentă. Cei din opoziție au și început să-și frece bucuroși palmele și să se pregătească pentru o revenire în forță la treuca puterii. Au crezut că, după atâtea eforturi zadarnice de a obține sprijin popular, a ieșit, în sfârșit, soarele și pe strada lor. Prea imbatabil părea argumentul ca să nu treacă nici de data asta!

Paradoxal, dar nu a fost să fie. Cel puțin nu așa cum s-au așteptat. Au mobilizat, cu chiu, cu vai, doar câteva mii de oameni. Ridicol de puțini, dacă ținem cont de impactul evenimentului. În pofida numeroaselor apeluri, în stradă nu a ieșit nici a zecea parte din votanții lui Năstase. Iată de ce, în tabăra contestatarilor regimului se observă deja derută și nervozitate. Popor indolent! Ce vrei să mai vezi și să auzi, ca să te urnești din loc?!

Situația e una curioasă, iar sociologii ar putea-o folosi ca studiu de caz. De ce nu iese lumea în stradă? De dragul regimului? Puțin probabil. Din lipsă de motivație? N-aș spune, ținând cont că decizia instanței i-a făcut să bată în retragere chiar și pe cei de la putere. Nici măcar n-au încercat să o justifice, ca să se apere. Până și socialiștii, cei care au depus contestațiile, s-au revoltat. Adică, din punct de vedere proporțional, nemulțumirea a cuprins toate categoriile de alegători. Așadar, ce se întâmplă? Ce-i face totuși pe oameni să se încăpățâneze în asemenea hal? 

Unii s-au grăbit să acuze masele de nepăsare și lașitate, dar nu cred că în asta constă problema. Mai e ceva care se ascunde adânc în subconștient. Există o voce interioară care-i spune organismului social să nu se precipite. E o luptă nevăzută între conștiință și rațiune, în care conștiința are prioritate. Pentru că așa e firea omului. Involuntar, e tentat să-și asculte inima. Ochii văd doar până în zare, urechile aud doar sunetele din preajmă, iar nasul miroase doar atât cât poate cuprinde. Orizontul conștiinței e însă mult mai larg. Inima vede și simte necuprinsul. Iar acolo este ceva ce a declanșat instinctul de autoconservare.

Ca să-i faci pe oameni să meargă după tine, trebuie să existe o legătură sufletească între tine și ei. E nevoie de niște simțăminte comune, de trăiri comune, de dorințe comune, de valori comune, de atașament reciproc, de dragoste, până la urmă. Turma vibrează în fața forței, a curajului și a spiritului de sacrificiu. Ea se supune liderului, nu șefului. Celui căruia îi pasă de ea, nu celui care, în virtutea circumstanțelor, s-a pomenit în frunte. Ura nu e în măsură să unească, chiar dacă se întâmplă uneori să fie împărtășită și de unii, și de alții. 

Cei care se erijează astăzi în lideri ai opoziției nu sunt exponenții acestei turme. Sunt corpi artificiali, creați după chipul și asemănarea noastră în laboratoarele unor grupări obscure și injectați discret în corpul nostru social. Reticența de care se lovesc este, de fapt, efectul anticorpilor, pe care organismul îi produce în asemenea situații.

Acești pretinși lideri ai opoziției, dar mai ales Maia Sandu, sunt, în realitate, reprezentanții unor minorități, și ele străine, care încearcă să-și supună o majoritate. Să-i impute norme și reguli atipice, în detrimentul principiilor sale existențiale. Trageți un pic cu urechea la așa-numitele valori pe care le promovează și încercați să vedeți în câte din ele vă regăsiți. Da, sunt dotați cu arme moderne și eficiente, acționează tactic și coordonat, dar chiar și așa, nu reușesc mare lucru. Pentru că nu sunt credibili.

De fapt, Andrei Năstase nici nu prea contează în această ecuație. El este un om mic, care a intrat din întâmplare într-un joc mare. Împins din urmă de un grup de interese de importanță locală, scos anterior pe tușă, care acum visează la revanșă. E ca și în cazul grupurilor de barbari asociate armatelor profesioniste, care, de regulă, erau băgate la înaintare. Carnea de tun, altfel spus. Era cât pe ce să fie sacrificat, dar a reușit, printr-un salt periculos, să mai obțină o șansă. Degeaba visează la titlul de lord, el nu întrunește condițiile minime.

A simțit Puterea acest lucru? Posibil. Dacă-i așa, înseamnă că poporul acesta a câștigat un aliat, care ar putea să-i ofere timp organismului să se regenereze și să nască lideri autentici. Important să nu se ajungă, până atunci, la vărsări de sânge, care să omoare cel de-al șaselea simț.