Referendumul din 6 și 7 octombrie din România nu e despre politică. Cei care încearcă să-i dea o astfel de coloratură sunt fie inconștienți, fie rău intenționați. Acest plebiscit nici măcar nu are menirea de a schimba ceva. Rostul său este doar să explice. Ceva ce a fost formulat ambiguu. Un articol din Constituție, care, în forma lui actuală, poate fi reinterpretat. Clarificarea respectivă este mai mult decât necesară, deoarece vizează fundamentul societății, celula sa de bază: FAMILIA.

Cei care au redactat Constituția României, după Revoluție, nu s-au gândit atunci că va veni o vreme când FAMILIA ar putea arăta altfel decât o uniune dintre un bărbat și o femeie. Era un fapt de la sine înțeles, prin urmare, nu s-a gândit nimeni să facă această precizare. Exact așa cum ar fi procedat parlamentarii din Republica Moldova, în 1994, dacă n-ar fi fost Vlad Cubreacov, care să insiste atunci asupra acestei definiții.

Vorbim, așadar, despre o neglijență, care ne poate costa scump în viitor. Iar consecințele sunt greu de evaluat acum, pentru că nu prea avem repere. Este pentru prima dată în istorie, când noțiunea de familie este reinterpretată. Faptul că alții nu iau în calcul posibilele riscuri și se culcă acum pe ureche nu înseamnă că și noi trebuie să facem la fel. Majoritățile sunt amorfe, în mai toate cazurile. Și foarte pasive. Se trezesc, de regulă, când e prea târziu. Și răbufnesc cu o forță atât de mare, încât totul se termină, cam întotdeauna, cu război. Iar războiul înseamnă moarte, foame, lacrimi, sărăcie și deznădejde. Chiar trebuie să plătim un asemenea preț, ca să ne trezim la realitate?

Mă uit la unii care dau ochii peste cap, mirându-se că cică alții nu-și dau seama că trăim în secolul 21. De parcă acest lucru ar fi atât de important. Nu contează secolul în care trăim, contează esența problemei. Iar explicația e simplă. Vorbim, de fapt, de autoconservare, de protecție, de prevenire a unei posibile dereglări sociale. Familia a fost și rămâne, indiferent de gradul de dezvoltare și de era în care trăim, temelia pe care se așază ordinea și normalitatea.

Da, există familii nu tocmai fericite. Există soți care-și terorizează soțiile, există părinți care-și maltratează sau abandonează copiii. Dar acest argument nu poate desființa familia ca instituție. Există și școli în care lucrurile nu merg așa cum ar trebui. Există spitale în care se comit abuzuri. Cu toate acestea, nu i-am auzit pe nimeni să conteste rolul școlilor sau al spitalelor. Dimpotrivă, majoritatea celor care pun astăzi la îndoială rostul și menirea familiei naturale strigă în gura mare că vor mai multe școli și spitale, mai ales atunci când se construiește vreo biserică. Dar familia este incomparabil mai importantă. Ea este și școală, și spital, și leagăn, și cetate, mai ales pentru copii. Familia pentru un prunc este un întreg univers, iar părinții sunt primii săi dumnezei. Aici se pun bazele viitorului, aici se formează de fapt omul. Restul sunt chestiuni complementare, care se adaugă la structura de bază. Datorită familiei, Pământul este astăzi populat cu oameni. Și nu numai cu oameni. Familii formează până și multe vietăți lipsite de rațiune. E o lege a firii. Este ceva de la care începe totul. Variante de alternativă nu există. Orice altceva este anomalie.

Referendumul pentru familie va arăta dacă poporul nostru de azi mai păstrează, în conștiință, legătura cu neamul său. Dacă acel fir de aur, care duce adânc în istorie, mai există sau s-a rupt între timp. Și nu-i nimic straniu și nici strașnic că Biserica este lovită acum din toate părțile. Așa e mama, de obicei, ia asupra sa loviturile, pentru a-și proteja copiii. Iar Biserica este mama noastră, a românilor. N-o spun eu, a spus-o Eminescu. Și toți cei care au iubit acest pământ până la lacrimi.