Așa-i că vă obișnuiți, ușor-ușor, cu ideea unei asocieri între ACUM și PSRM? Nu vă mai pare atât de atipică și monstruoasă. Există atâtea argumente care justifică un asemenea pas! Bineînțeles, există și riscuri, dar când în joc e interesul național, trebuie să poți să-ți asumi aceste riscuri. Scopul scuză mijloacele, te faci frate și cu dracul, numai să treci puntea, nu-i așa?

Ceea ce se întâmplă astăzi nu este o improvizație, chiar dacă se creează această impresie. Este o strategie gândită cu mult timp în urmă și implementată treptat, în etape. Fără mișcări bruște, ca să nu se sperie publicul aplaudac. Interese sunt mai multe, nu se rezumă doar la unul, tot așa cum și cei interesați nu sunt neapărat în aceeași barcă. Fiecare cu ambiția lui, doar că problema a devenit una comună, respectiv se cere conlucrare.

Interesul rusesc și problemele europeniștilor progresiști

Este evident că, în Republica Moldova și nu numai, s-a copt o problemă care afectează deopotrivă două tabere aparent beligerante. Prima depune eforturi disperate să păstreze intactă zona de influență rusească, alta încearcă pe toate căile să stăvilească avansul populist, care riscă să cuprindă toată Europa.

Este posibilă o coalizare între ele? Da, dar numai în anumite regiuni, cele neatractive din punct de vedere economic, care nu necesită cheltuieli și care pot fi menținute în zona gri. Regiuni care pot fi ușor neutralizate, astfel încât să nu creeze probleme în plus. Cum? Simplu, trebuie doar să nu li se permită acestor state să devină autosuficiente și capabile să pună condiții. Fără lideri puternici și fără o verticală a puterii. Incapacitatea de autoguvernare și lipsa oricăror manifestări naționaliste, iată de ce este nevoie.

Dar să revenim la problemă. Ea are un nume în fiecare din aceste zone. În Republica Moldova, de exemplu, se numește Plahotniuc, în Ucraina – Poroșenko, în Belarus – Lukașenko. Bineînțeles, toate au propriul specific, respectiv, necesită abordări specifice, dar, în același timp, au și foarte multe în comun. Toți cei numiți se vreau puternici, autosuficienți și independenți și încearcă să cultive patriotismul local, un fel de naționalism pragmatic care prinde la public. Iată de ce trebuie neutralizați.

Ați auzit cum îl lăuda Dmitri Kiseliov, propagandistul-șef al Kremlinului, pe Vladimir Zelenski, oponentul lui Petro Poroșenko la prezidențialele din Ucraina și favoritul progresiștilor europeniști? Nu vi s-a părut ciudat? Și asta la scurt timp după ce ne-a explicat nouă, moldovenilor, cât de otrăvit este mărul lui Plahotniuc și de ce este importantă formarea unei alianțe ”antioligarhice” între ACUM și PSRM.

Țineți minte! Nimeni nu dă o ceapă degerată pe socialiști sau pe cei din blocul ACUM. Toată LUMEA BUNĂ știe că aceștia sunt incapabili să dezvolte Republica Moldova, pentru că au mâinile legate. Doar că respectiva LUME BUNĂ exact de asta are nevoie – de niște saltimbanci docili, care să răspundă la ”aport” și să lase Republica Moldova acolo unde stă, în zona gri, care desparte cele două mari sfere de influență.

Monstruoasa coaliție, în chinurile facerii

Spuneam la început că ideea unei alianțe între PSRM și ACUM devine tot mai fezabilă și din ce în ce mai agreată de adepții celor două tabere. Și asta deoarece s-a aplicat strategia picăturii chinezești. Lumea a fost otrăvită cu doze mici, astfel încât să nu vomite și să nu simtă metamorfoza.

Încă puțin și cele două tabere se vor contopi, de parcă nici n-au fost despărțite vreodată. Procesul a început de mult, cu mult înaintea alegerilor parlamentare. Acest lucru a devenit clar din clipa în care unioniștii au fost scoși pe tușă, odată cu dinozaurii comuniști, două categorii extrem de rigide și nonconformiste.

Dar vor reuși ei, chiar și uniți, să-l dea jos pe Plahotniuc? Aceasta e marea lor dilemă, care nu-i lasă să doarmă. Se cere un salt periculos, care poate să însemne totul sau nimic. Însă curajul ia-l de unde nu-i.