Fostul prim-ministru Ion Sturza, cunoscut opiniei publice din Moldova ca ”premierul galoș” sau ”oracolul de pe Facebook” revine periodic prin noi ”prorociri” apocaliptice despre ”iminentele catastrofe” din Republica Moldova, dintre care niciuna nu s-a realizat. Acesta evită, însă, subiecte din perioada în care a fost la conducerea guvernului țării și când s-a manifestat prin decizii care pot fi calificate doar ca trădare a intereselor statului și cetățenilor.

O astfel de decizie este și cedarea către Gazprom a pachetului majoritar de 50% plus o acțiune din compania de stat Moldovagaz. În acest mod, Sturza, asistat de omul său de la Departamentul Privatizării, Vlad Filat, i-au făcut pe moldoveni ostatici ai Kremlinului, care a folosit monopolistul din sectorul gazelor pe post de bâtă politică și a șantajat constant guvernările ulterioare de la Chișinău.

Sturza și Filat au mers la Moscova, unde au negociat cedarea patrimoniului Moldovagaz către Gazprom în contul datoriilor, dar tranzacția total lipsită de transparență lasă multe semne de întrebare.

La Moscova, Sturza și Filat au fost presați de ruși prin amenințări că prețul gazului pentru Moldova va fi majorat de la 58 de dolari până la 80 de dolari pentru o mie de metri cubi. În general, procedurile utilizate pentru tranzacția din 1998 au fost opace, fiind folosite metodele birocratice de luare a deciziilor și prin ignorarea completă a licitațiilor publice și estimărilor economice în baza auditului independent, folosit de țările baltice în aceeași perioadă.

Statul a fost păgubit de cei doi prin diminuarea substanțială a valorii economice a activelor conductelor magistrale, dar și prin supraaprecierea datoriilor R.Moldova pentru gazele naturale livrate, aplicarea formulei intransparente de alocare a cotelor în compania nouă responsabilă de gestionarea conductelor magistrale.

Expertul în domeniul energetic, Victor Parlicov, fost director general al ANRE, scria, într-o analiză din 2013, că datoria Republicii Moldova faţă de S.A.R. „Gazprom”, formată către sfârşitul anului 1997, din circa 510,8 milioane dolari, inclusiv peste 149 milioane penalităţi, a fost umflată cu încă cel puţin 222,6 milioane dolari, plus încă 37,5 milioane datorii au fost puse pe umerii plătitorilor de pe malul drept al Nistrului pentru datoriile acumulate de către malul stîng. Mai mult ca atât, în cazul în care în 1995, la fondarea „Gazsnabtranzit”-ului, Republica Moldova avea să răscumpere întreaga datorie faţă de S.A.R. „Gazprom” prin patrimoniu, atunci către 1998, datoria totală a Republica Moldova ar fi de doar 104,9 milioane dolari. Astfel, partea dreaptă a Nistrului a achitat cu 107,36 milioane dolari mai mult decât datoria aferentă ei, iar penalităţile total calculate au fost cu 30 milioane dolari mai mari decât au achitat ambele maluri. Astfel, după păgubirea intereselor Republicii Moldova în 1994-1995 în sumă de peste 566 milioane dolari (prin cedarea la preţ de 51,5 milioane dolari a unei proprietăţi care de fapt valorează aproape 468 milioane plus umflarea datoriei cu peste 150 milioane dolari), autorităţile moldoveneşti au continuat să accepte condiţii prin care Republica Moldova a mai pierdut aproximativ 76 milioane dolari către începutul anului 1998.

În același timp, complexul de gaze din țara noastră a fost evaluat în baza estimărilor prealabile ale unui grup de lucru și nu prin intermediul unei companii independente de audit, iar procedura de tranzacționare nu a fost realizată prin intermediul unei licitații publice. Capitalul social al Moldovagaz, în momentul cedării controlului către Gazprom, a fost estimat la 1,332 miliarde de lei. Departamentul privatizării, condus de Vlad Filat, urma să reevalueze patrimoniul noii întreprinderi în 1999, cu rectificarea cotelor fiecărei părți. Această reevaluare nu a fost făcută nici până astăzi. Totuși, a existat o evaluare a activelor transmise de Republica Moldova pentru viitoarea societate, dar care nu a fost luată în calcul.

Parlicov mai scrie în analiza sa că după această evaluare ”neobservată” de oficiali, valoarea activelor care făceau parte din capitalul social al „Gazsnabtranzit”, întreprinderea ce gestiona conductele magistrale și a fost inclusă în ”Moldovagaz”, a crescut cu 86,8%. De acest lucru nu s-a ținut cont, însă și cota S.A.R. „Gazprom” la formarea noii întreprinderi a rămas neschimbată, la nivel de 50%.

De aici, expertul vine cu unele concluzii: ”Deşi evaluării s-au supus doar gazoductele magistrale, care reprezentau contribuţia Republicii Moldova, la capitalul social al „Gazsnabtranzit”, proporţional aprecierii acestui patrimoniu a fost mărită şi valoarea cotei părţi a S.A.R. „Gazprom”, care era formată din contul micşorării datoriei R.Moldova pentru gazul consumat. Însă conform datelor disponibile, odată cu aprecierea cotei părţi a S.A.R. „Gazprom” cu 191 milioane lei, datoria Republicii Moldova faţă de concernul rus nu a fost micşorată, ceea ce de fapt înseamnă încă un„cadou” făcut monopolistului rus din partea R.Moldova în valoare de 41,2 milioane dolari la cursul de schimb valutar la zi (4,63 lei pentru 1 dolar)”.

Iar acest cadou a fost făcut rușilor, cu mâinile lui Filat, de către Sturza, care acum, brusc, a devenit ”preocupat” de bunăstarea moldovenilor jecmăniți de el în trecut.

Toate transformările descrise mai sus se încheie la sfârșitul anului 1998 cu obținerea de către Gazprom a controlului asupra întregului complex de gaze din Moldova, Guvernul menținând doar controlul asupra managementului Moldovagaz.

Au urmat alte decizii generoase – multiple scutire a obligațiilor fiscale, canalizarea resurselor bugetare financiare spre dezvoltarea rețelei de gazificare. Niciuna nu a fost în interesul consumatorilor. Mai mult, controlul Gazpromului se extinde asupra rețelelor locale și interne de distribuție a gazelor, construite pe banii autorităților locale și a populației.

Într-un fel de mea culpa pe Facebook, Sturza a încercat să se spele de trădarea intereselor moldovenilor și afirmă că ”aşa au procedat şi Statele Baltice”, deși se contrazice chiar în următoarea propoziție – ”dar au revenit la căutarea unei soluții şi astăzi controlează distribuţia de resurse energetice prin companii naţionale sau internaţionale de renume”.

Special pentru domnul ”proroc de pe Facebook”, prezint o retrospectivă a acțiunilor Estoniei, Letoniei și Lituaniei, care nu s-au lăsat intimidați de ruși prin Gazprom. La sfârșitul anilor 1990, monopolistul rus încercă privatizarea și obținerea controlului asupra conductelor magistrale din țările baltice, Belarus și Ucraina, dar s-a ciocnit de rezistența ferma a guvernelolr din aceste țări, pe motive de securitate națională și de neoportunitate economică. Și asta pentru că, în perioada respectivă, prețul complexelor râvnite de Gazprom era la valoarea minimă și concentrarea activelor date în mâna Rusiei putea submina serios economiile și securitatea acestor state.

În Estonia, Gazprom a reușit să obțină o cotă d 37% din sistemul de transport și distribuție a gazului natural.

În Letonia, când a fost anunțată privatizarea sectorului energetic, executivul a decis menținerea în proprietatea statului a 50% din acțiunile companiei naționale din domeniu. La licitație au participat 3 companii – Gazprom și 2 întreprinderi germane – Ruhrgas și PreussenElektra (ulterior E.On Ruhrgas International). În 1997, guvernul leton decide în favoarea companiilor germane PreussenElektra și Ruhrgas. Ulterior a urmat o serie de restructurări de acționari, iar proprietarul actual este E.ON Ruhrgas. In 1998 statul își vinde cetățenilor aproape jumătate din acțiunile pe care le deține, iar ulterior, a fost privatizată și cota rămasă.

Lituania a decis în 1997 privatizarea cotei de 87% pe care o deținea în sectorului de transport și distribuție a gazului. Aici, principalii investitori au devenit Gazprom și E.ON Ruhgas. Totuși, concernul din Rusia era responsabil doar de furnizarea gazului, iar compania germană – de distribuție.

Ar fi bine ca înainte să arunce cu pietre în guvernele care și acum se sufocă din cauza ”moștenirii” din 1998, Sturza să nu uite ce cadouri a făcut Moscovei, din contul moldovenilor, care au ajuns să plătească cel mai mare preț din regiune pentru gaz.