Știați că, în timpul războiului moldo-rus, din 1992, trupele noastre au ocupat de cel puțin două ori Transnistria? Au ajuns până în ultimele cătune de la frontiera cu Ucraina, iar separatiștii au fost aproape zdrobiți, cu tot cu Armata a 14-a rusă.

Doar că, atunci când combatanții noștri se pregăteau să sărbătorească victoria, au fost somați de la Chișinău să înceteze focul și să revină la pozițiile inițiale, de pe malul drept al Nistrului. Există foarte mulți veterani care au participat la acele operațiuni și care pot confirma aceste lucruri. Explicația e simplă. În momentul în care vedea că pierde, Rusia forța autoritățile moldovene să meargă la pace, pentru a-i da răgaz să se reorganizeze.

Aceeași tactică a fost folosită cu brio și în Ucraina. Vă mai amintiți de ofensiva fără precedent a trupelor ucrainene, când au eliberat de sub ocupație orașul Mariupol? A urmat asedierea Donețkului și distrugerea aeroportului, iar armata ucraineană a avut un avantaj incontestabil. Încă puțin și Rusia ar fi fost pusă în situația fie să accepte înfrângerea, fie să-și asume riscul invadării deschise a statului vecin.

Ce a urmat, vă mai amintiți? Semnarea în grabă a unui acord de încetare a focului, la Minsk, cu Rusia, Germania și Franța pe post de mediatori. Kievul a fost forțat să facă un pas înapoi, iar conflictul să fie conservat pe o perioadă nedeterminată. Deja vu.

Acum să revenim la oile noastre din ziua de azi. Am să încerc să le explic românilor din România, care comentează situația din Republica Moldova, ce se întâmplă dincolo de ceea ce aud și văd ei la televizor.

În primul rând, este de notat faptul că micul stat dintre Prut și Nistru este populat, într-o proporție covârșitoare de români. Ultimul recensământ, din 2014, a arătat, negru pe alb, că aici peste 82 la sută din populație se identifică drept moldoveni și/sau români, iar peste 50 la sută conștientizează că limba pe care o vorbesc este româna. Rușii abia dacă ajung la 5% din populație, iar găgăuzii și bulgarii (care se identifică cu Rusia, nu cu țările de origine) cumulează în jur de 4-5%. Cea mai numeroasă minoritate etnică este cea a ucrainenilor, care însă nu mai sunt atât de loiali Rusiei, după anexarea Crimeei și izbucnirea conflictului din Donbass.

Pe an ce trece, raportul de forțe se schimbă continuu, în detrimentul Rusiei și în avantajul României, iar acest lucru poate fi observat dacă analizăm rezultatele recensămintelor din 1994, 2004 și, respectiv 2014. Moscova a înțeles că, dacă nu intervine urgent, în 2024, prezența sa în acest spațiu va deveni nesemnificativă.

România, cu sau fără voia ei, cucerește poziție după poziție în Republica Moldova. Limba vorbită pe cele două maluri ale Prutului practic s-a omogenizat, iar diferențele în exprimare aproape că nu mai pot fi sesizate, cel puțin în discursul public. Copiii noștri din ziua de azi, care cresc cu Minimax și Boomerang, au ajuns să vorbească atât de românește, încât, uneori, bunicii lor de la țară nu reușesc să înțeleagă anumite expresii, atipice pentru aceste locuri. Rusa pierde teren pe mai toate dimensiunile, și nu atât din cauză că ar fi marginalizată, ci pentru că devine tot mai străină pentru generațiile care vin din urmă. Tinerii nu o mai cunosc, pur și simplu. Mulți se exprimă deja mai ușor în engleză decât în rusă.

Dincolo de evoluțiile de ordin lingvistic, România nu mai este percepută ca o țară străină de către majoritatea absolută a oamenilor de aici, spre deosebire de Rusia, care se înstrăinează pe zi ce trece. Oamenii din Chișinău vizitează mult mai des Iașiul decât Bălțiul, nemaivorbind de Tiraspol, iar vechea capitală a Moldovei istorice a ajuns atât de familială, atât de a noastră, încât până și agențiile de publicitate s-au grăbit să scoată bani din asta. Dacă mergi prin Chișinău, vei vedea că pe fiecare a doua mașină de taxi scrie ”Merg la Palas Mall”.

În străinătate, comunitățile de moldoveni aproape că s-au contopit cu cele ale românilor. Gândesc la fel, votează cu toții laolaltă, la alegerile din România, merg la slujbă în comun la bisericile românești de acolo și se bucură împreună de sărbătorile naționale.

În prezent, 30 la sută din locuitorii Republicii Moldova dețin și cetățenia României, iar la vamă, culoarul destinat cetățenilor UE este deseori mai aglomerat decât celelalte, destinate ”moldovenilor” și străinilor non-UE. Vă dați seama că, dacă tendința se menține, în zece ani, frontiera de pe Prut își va pierde sensul, pur și simplu.

Rusia înțelege aceste lucruri. Moscova, spre deosebire de București, nu măsoară nivelul de românism al basarabenilor în funcție de reprezentarea lui pe scena politică. Moscova conștientizează că unionismul este o trăire, nu o doctrină, iar odată ce sămânța pătrunde în conștiința moldoveanului, ea va încolți, indiferent cu ce partid sau politician se identifică persoana.

Când Dodon se arăta îngrijorat de expansiunea unionismului, exact la asta se referea. Nu la partidele declarat unioniste, pentru că ele, practic, nu există astăzi. De aici eforturile disperate de a și-l însuși pe Ștefan cel Mare și de a face trimitere tot mai des la Moldova Mare și identitatea ”specifică” a moldovenilor. A tuturor moldovenilor, de această dată, nu doar a celor din fosta republică sovietică. Nu se apucă nimeni astăzi să dezmembreze România, stați liniștiți. Toată această propagandă are un singur scop: de a le induce basarabenilor ideea că ei sunt liberi, iar ceilalți moldoveni – ocupați de români. Rusia ne încurajează să ne  prețuim ”libertatea” și încearcă să ne măgulească, sugerându-ne că va veni o vreme când frații noștri vor scăpa de ”ocupație” și ni se vor alătura, iar în acest fel, ne vom recăpăta măreția de odinioară.

Este o tentativă stângace și disperată de a ne ține, în continuare, departe de ceilalți români. Ideologii ruși înțeleg prea bine că moldovenismul primitiv, promovat anterior de propaganda sovietică, nu mai prinde aici, așa că încearcă să-l ambaleze altfel, marșând pe orgolii și pe acel pseudopatriotism local, cu un pronunțat caracter antiromânesc.

Insistența Moscovei de a suda la Chișinău alianța ACUM-PSRM se bazează în mare parte pe ceea ce am spus mai devreme. Au fost schimbate intenționat accentele, astfel încât atât noi, cât și cei din România, să fim atenți la majoritatea ”antioligarhică” și nu la cea românească. A vrut și a reușit, până la urmă, să-i rupă pe români în două jumătăți, una să fie în opoziție, iar cealaltă să fie luată în brațe de partida filorusă și forțată să accepte ”moratoriul”, astfel încât să nu atingă subiectele ”sensibile”.

Nu-i pasă Rusiei de democrația și bunăstarea noastră, nu vă faceți iluzii. Dacă îi păsa, își revendica ministere precum cel al Justiției, al Economiei, al Protecției Sociale, Sănătății și altele. Ea s-a limitat însă la ”puțin”: și-a sporit prerogativele pentru președintele său Dodon, și-a fortificat poziția în Parlament, a luat sub control Armata și Securitatea și și-a asumat răspunderea pentru reintegrarea țării sau, mai exact, pentru menținerea status quo-ului. În rest, treaba voastră cu viața voastră.

De capul cui se vor sparge eșecurile acestei guvernări, care sunt inevitabile? De capul ”proeuropenilor convenționali” cu pașapoarte românești, Maia Sandu și Andrei Năstase, bineînțeles. Este guvernul lor. Socialiștii se vor putea spăla ușor pe mâini, domeniile economic și social nu au fost gestionate de ei. Așa că sorry.

O vorbă veche spune că diavolul se ascunde în detalii. N-aș vrea să diabolizez Rusia, dar în cazul nostru ea joacă exact acest rol. România a fost forțată să accepte o pace strâmbă, exact în momentul în care era aproape învingătoare. Și a fost izolată pe o perioadă nedeterminată.

Așa că, fraților de la București, nu vă mai spargeți în urale, pentru că ați fost trași pe sfoară. Ne-au ars rușii din nou, cu ajutorul nemților, și acuma râd de noi. Am făcut exact ca în dansul nostru tradițional, un pas înainte și doi înapoi.