TRIUMFUL BALAURULUI BICEFAL, cel cu două intrări și o singură ieșire

Era odată ca niciodată un balaur cu două capete. Un cap se uita la Răsărit și era cu stea în frunte, iar celălalt privea spre Asfințit și avea patru ochi, patru nări și o singură gură. La fel ca toți balaurii, acesta pândea turmele, iar când momentul era prielnic, le ataca și se înfrupta din ele.

Totuși, hrana sa preferată erau fetele virgine. Erau mai greu de prins, prin urmare, sarcina respectivă îi revenea capului din dreapta, cel cu patru ochi și patru nări. Din simplul motiv că vedea și mirosea de două ori mai bine.

Prada sa era vrăjită de bestie, așa că nu-i opunea rezistență. Mai mult, aceasta nici măcar nu-și dădea seama că are de a face cu unul și același monstru, deoarece avea privirea încețoșată, îl putea vedea doar bidimensional și doar din față. Iată de ce, bietele viețuitoare credeau că au de a face cu două zeități, una bună și alta rea, cea bună aflându-se pe partea lor, bineînțeles. Mai exact, cele din stânga admirau capul stâng și viceversa.

Faptul că balaurul avea două capete îl ajuta să vâneze mai ușor. De exemplu, capul cu stea în frunte se stropșea, iar turmele și fetele virgine (care ieșeau din case mai mult pe la chindii) începeau să alerge haotic și intrau de bună voie în gura deschisă a celui de-al doilea cap, crezând că în acest fel se adăpostesc. Dacă ar fi putut să vadă de departe și în format 3D, poate ar fi observat că, puțin mai în spate, e un singur pântece și o singură coadă, dar… ia de unde nu-i. Farmecele îs farmece, n-ai ce face.

Un singur lucru era de neînțeles pentru gloata care hrănea bestia cu propria-i carne. Reziduurile pe care le dejecta fiara, în urma procesului firesc de ordin fiziologic erau de un singur fel. Nici n-avea cum să fie altfel, deoarece pântecele cu tot sistemul său digestiv era unul și același. Dar ea, adică gloata, n-avea de unde să știe asta. Respectiv, ambele tabere trăiau cu un continuu disconfort olfactiv și, deși erau vrăjite, înțelegeau, în subconștientul lor adormit, că ceva e în neregulă aici. Doar că se frământau un pic și uitau repede, mai ales când sesizau pericol din partea capului ”dușman”.

Nici măcar nu vorbim despre un paradox aici. Doar atât puteau să vadă și să înțeleagă viețuitoarele noastre, prin urmare, deznodământul era firesc, de fiecare dată. Ridicolul consta însă în altceva, că victimele chiar credeau sincer că vina pentru putoarea insuportabilă o poartă ceilalți, care n-au știut să facă alegerea corectă. Și se dușmăneau fără oprire, spre deliciul balaurului mâncător de turme.

P.S. Mă întreabă acum cineva, ca pe un privitor dintr-o parte, ce să aleagă peste două săptămâni. Nu contează, îi răspund, orice ai alege, destinația e aceeași, e vorba despre lanțul trofic, dacă ai auzit. Până atunci însă, ai măcar grijă pe unde calci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.