Coronavirusul de tip nou a demonstrat, încă o dată, cât de vulnerabilă este omenirea în fața unor pericole comune. Oricât ai apela la rațiunea individuală, omul se lasă, mai devreme sau mai târziu, dominat de gândirea colectivă și este luat la vale de curent. Iar mai departe, încetează să mai fie stăpân pe sine, iar soarta lui depinde exclusiv de voința, scopul final, buna intenție sau rea-intenția, precum și de capacitățile celor care mână turma.

Este COVID-19 chiar atât de periculos cum se spune? Acest virus a apărut din natură sau a fost creat în laborator? Dacă a fost creat artificial, cu ce scop? De gripă obișnuită au murit în acest an de zece ori mai mulți oameni decât de temutul Coronavirus. La ce bun această frică disproporționată? Oare autoritățile, cele naționale și internaționale, sunt capabile să prevină un potențial dezastru? Oare autoritățile, cele naționale și internaționale, sunt sincere atunci când ne dau sfaturi? Este evident că cineva profită de pe urma acestui haos, dar eu ce să fac, să mă las dus de val sau să o iau contra curentului? Oare vaccinurile, pe care ni le vor vinde cu de-a sila, la un moment dat, au rolul să ne apere sau, dimpotrivă, să ne omoare (facem abstracție de faptul că cei care le produc se vor îmbogăți oricum)?

Sunt convins că orice om cu discernământ a adresat, cel puțin în sinea lui, aceste întrebări. Ele sunt pertinente, deoarece se sprjină pe un fundament logic. Cea mai mare problemă este însă că la niciuna dintre ele nu poate exista un răspuns general-acceptat. Rămâne eternul „dar dacă…?”. Și, cu atât mai mult, niciun răspuns nu are capacitate să elimine riscurile. Iar toată această incertitudine are la bază un singur lucru – LIPSA DE ÎNCREDERE. Oamenii nu pot avea încredere nici măcar în forțele proprii, darămite în cele străine. Iar de aici, drumurile se despart în două, unul spre PANICĂ, altul spre IGNORANȚĂ. Ambele letale.

Mai e o cărăuie, care duce spre RAȚIUNE și RESPONSABILITATE, dar ea e greu de observat din viteză și chiar dacă o observi, e complicat să te smulgi din vâltoare, ca să o iei în altă direcție decât cea spre care se îndreaptă curentul.

Să luăm exemplul nostru, al Republicii Moldova. Aproape o treime din populația activă se află în Italia, țară aflată pe locul doi, după China, la capitolul îmbolnăvirilor și deceselor de COVID-19. Acum, această țară se află sub cod roșu de alertă și băgată in corpore în carantină. Indiferent de gradul de încredere față de mesajele oficiale, instinctul de autoconservare se declanșează automat. Apare acea incertitudine despre care vorbeam mai devreme. Ce trebuie să facă un ”stranier”, când constată, pe bună dreptate, că instituțiile medicale nu pot face față fizic unui aflux prea mare de pacienți? Când i se spune direct că bolnavii sunt triați, ca pe timp de război, iar prioritate are populația locală, care și ea, la rândul său, este tratată discriminatoriu, în funcție de vârstă, boli asociate și șanse de supraviețuire? Logic, să fugă de acolo. Unde? Acasă, în primul rând. Ceea ce se și întâmplă, în momentul de față. Asta chiar dacă majoritatea femeilor moldovence de acolo sunt ”badante”, adică îngrijesc de bătrâni bolnavi, or, anume ei au murit primii de Coronavirus și reprezintă focarul care răspândește infecția. Apropo, biata femeie, depistată pozitiv zilele trecute, a fost observată nu datorită scannerelor și nici filtrelor din vămi, ci pentru simplul fapt că-și pierdea cunoștința în avion. Ăsta a fost, sper, norocul ei. Alți purtători însă, mai rezistenți fizic, nu pot fi observați și toată lumea recunoaște acest lucru.

Ce să facă autoritățile, în această situație? Să-i oblige să stea acolo înseamnă să-i condamne la izolare și deznădejde, iar pe unii chiar la moarte sigură. Iar ei, repet, nu sunt o mână de oameni, ci aproape o treime din populația activă. Dacă-i lasă să vină, expun riscului restul populației. Nu poți să nu iei în calcul acest risc, mai ales când știi că noi, nici pe departe, nu avem capacitatea Italiei în a acorda ajutorul medical necesar. De aici și bâlbele, mesajele contradictorii, acțiunile necoordonate, greșelile evidente, care adâncesc și mai mult neîncrederea în autorități. Să le închizi gura speculanților de tot felul iarăși e imposibil. Cum să răspunzi apelului la calm, când vezi nesiguranță în vocea lor? Pentru că și ele, autoritățile, se confruntă cu aceeași LIPSĂ DE ÎNCREDERE, de care suferim cu toții. Și își pun aceleași întrebări, pe care ni le punem cu toții.

Așadar, care e soluția? Cum luptăm cu riscurile, cele reale și cele imaginare? Folosind singura armă de care dispunem – LIPSA DE ÎNCREDERE. Faptul că punem la îndoială sinceritatea și capacitățile celor care ne ghidează ne poate feri de pericole. Important e să nu ne lăsăm absorbiți de PANICĂ, dar nici să cădem în patima IGNORANȚEI. Avem rațiune, conștiință și instincte, iar ele ne dictează periodic ce să facem. Dar nu le putem asculta, dacă nu gândim individual. Sunt prea personalizate.

Oamenii au înfruntat multe provocări de-a lungul timpului și de fiecare dată au rezistat. Pentru că, în momentele de criză, s-au manifestat calitățile divine de care dispune doar Omul: DRAGOSTEA, CREDINȚA și spiritul de JERTFĂ. Dragostea te ajută să-i protejezi pe cei din jur, credința îți dă speranță și încredere, iar spiritul de jertfă îi pune pe ceilalți mai presus de tine, ceea ce este important, atunci când lupți pentru supraviețuire. Dacă le pierdem, ne-am pierdut cu toții.

Aveți grijă de voi.