Unii prieteni sau cunoscuți de-ai mei privesc un pic nedumeriți ping-pongul meu cu poliția rutieră: „Ce banal, te știam de om serios!” sau „Dacă ai fi avut actele în regulă, n-ai fi pățit nimic, termină cu prostiile!”.

Alții mi-au luat apărarea și au încercat să deslușească și să contureze liniile roșii, pe care le-a trecut polițistul, când a făcut uz (sau abuz) de puterea lui și „m-a pus la respect”.

O altă parte a evitat să se implice public în acest conflict îngust, în schimb, m-a abordat în privat și mi-a propus să mă ajute să-mi rezolv problema. Cum? Toată lumea știe cum se face la noi, în astfel de situațiii – apelezi la cunoscuții, rudele, cumetrii pe care îi ai în „organe”, iar ei intervin discret pe lângă colegii lor vizați și îi roagă să mușamalizeze: „E un prieten de-al meu, te rog, lasă-l în pace”. De obicei, funcționează, pentru că celălalt știe că, altă dată, un prieten de-al lui deja s-ar putea pomeni într-o situație similară, respectiv, el va fi nevoit să ceară indulgență.

În cazul persoanelor fără prieteni „importanți” sau fără poziție socială „înaltă”, spațiul de manevră e mult mai îngust: plătești ori o pârlești!

Dacă e rău sau bine că așa funcționează sistemul îmi este greu să mă pronunț. Formal, e rău, informal e bine, pentru că, dacă oamenii n-ar avea posibilitatea să aleagă căi alternative, pentru a-și rezolva problemele, mulți ar ajunge să fie condamnați pe nedrept sau să piardă tot ce au. E o cale strâmbă, dar dreaptă, în unele situații. Sau în foarte multe situații. Apropo, despre faptul că pușcăriile noastre sunt pline de oameni nevinovați se vorbește cu text deschis, inclusiv în rapoartele de monitorizare. Păi iată, dacă oamenii aceia ar fi avut șansa să intre prin ușa din dos acolo unde trebuie, ar fi evitat nenorocirea.

Există Lege și există Dreptate, noțiuni care nu se suprapun, de cele mai multe ori. Apropo, în primul an la Facultatea de Drept, studenții învață că obligația „omului legii” este să… aplice legea, nu să facă dreptate.

La ce-mi trebuie mie acest scandal? Mai ales că mi-aș fi putut rezolva de mult problemele, ținând cont de numărul mare de prieteni și cunoscuți pe care îi am și care ar fi putut „să intervină”.

Îmi vine greu să răspund, explicații sunt mai multe. Una este că am convingerea că domnul cu epoleți, care m-a „documentat”, a aplicat în mod disproporționat prevederile legale și a folosit puterea în nume propriu. Altă explicație este că vreau să văd ce pățește un om „obișnuit”, care, „obișnuit” fiind, mai greșește uneori (de asta am și refuzat ajutorul prietenilor). Și, nu în ultimul rând, vreau să atrag atenția asupra unui fenomen extrem de important, care are rădăcini extrem de adânci și care necesită o abordare extrem de serioasă.

Iar celor care urlă, de dimineața până seara, „Corupția!, Corupția!”, vreau să le spun că sunt niște imbecili, care nu înțeleg nimic și nu vor face niciodată nimic. Bun, am în vedere, că rău-i la vedere.

Aștept să se termine „cazul meu” și am să încerc să dezvolt acest subiect, deoarece îl consider vital.

P.S. Încă nu mi-am recuperat plăcuțele de la mașină și nici n-am trecut testarea tehnică. Fizic n-am reușit ieri, iar astăzi și mâine, INSP-ul de pe strada Doina 102 nu lucrează, cel puțin asta am văzut pe internet. Am să merg azi la centrul de testare, să-i rog să-mi permită să las mașina la ei în parcare până luni. Așa că am să revin, să vă mai povestesc ce se întâmplă, în realitate, la firul ierbii, în civilizația noastră urbană.