Guvernul Gavrilița și-a dat obștescul sfârșit și va rămâne în memoria colectivă ca cel mai slab guvern din istorie. Asta, desigur, doar în cazul în care guvernele viitoare nu se vor dovedi a fi și mai slabe. Asta tot nu-i exclus. Dar, până la proba contrarie, cel dintâi guvern al „oamenilor buni” conduce detașat în clasamentul rușinii și va fi nevoie de foarte multă prostie și incompetență ca să fie detronat.

Gavrilița a fost plecată, Spânu a fost retrogradat, Litvinenco am înțeles că dispare cu totul, ce se va întâmpla cu alte vârfuri de lance, responsabile pentru acest eșec răsunător, vom afla în curând. Aparent, problema a fost rezolvată, publicul aplaudac a răsuflat ușurat și și-a recăpătat speranța. Până la urmă, asta e cel mai important, nu degeaba se spune că speranța moare ultima. Atât timp cât flacăra sa rămâne aprinsă, o poți lua mereu de la capăt.

Așadar, „vinovații” au fost identificați și excluși din sfera de luare a deciziilor. Cel puțin asta încearcă acum să ne transmită trompetele PAS, prin intermediul cutiilor lor de rezonanță, astfel încât spiritul critic să se mai domolească, iar Maia Sandu să obțină o nouă perioadă de grație, care să-i permită să se reabiliteze după această cădere dureroasă.

În principiu, strategia e clară, mulțimea e superficială prin definiție și incapabilă să intre în esență. Important să-i găsești la timp niște țapi ispășitori peste care să-și poată vărsa nemulțuirea. Dacă ești abil și ții pulsul plebei, ai șanse reale să renaști. Ca Pasărea Phoenix. La nesfârșit. Asta ni se întâmplă de mai bine de 30 de ani, cel puțin, și văd că funcționează.

Fără a avea nici cea mai mică intenție de a-i absolvi de responsabilitate pe proscriși, vreau totuși să atrag atenția la niște detalii mici, dar definitorii. Pentru a înțelege mai bine cauzele acestui eșec.

Gavrilița, țapul ispășitor la genul feminin

Indiscutabil, Natalia Gavrilița este un manager slab, cu o pregătire rudimentară, un om care nu are idee cum funcționează instituțiile statului. Despre abilitățile sale de comunicare și forța sa de convingere, nici n-are rost să discutăm, pentru a nu provoca un nou val de glume răutăcioase. Ea este acum rănită și abandonată și nu-i frumos să ne batem joc de cel căzut.

Dar oare „calitățile” sale nu erau cunoscute din start? Era suficient să-i asculți discursul de la tribuna Parlamentului, când a venit în fața deputaților să le ceară să n-o voteze, ca să-ți dai seama ce reprezintă și ce se va întâmpla dacă lași țara pe mâna ei. Cine a insistat ca anume ea să ajungă prim-ministru? Corect, Maia Sandu. De ce n-a găsit atunci un om mai acătării? Simplu, ca puterea reală să rămână în mâinile ei, ca toată lumea să înțeleagă că există un singur centru de comandă și acela se află nu în Guvern, ci în Președinție.

Rolul Nataliei Gavrilița fost unul decorativ din prima clipă, pentru că absolut toți, de la miniștri și până la funcționari, au înțeles că ea nu decide nimic și că trebuie să-și coordoneze acțiunile cu șefa cea mare. Așa s-a și întâmplat. Prin urmare, să spui acum că Natalia Gavrilița este principalul vinovat de dezastrul administrativ în care ne-am pomenit e un pic incorect. Eventual poți să-i atribui, cu drept de exclusivitate, decizia de a crea site-ul lemne.md, asta probabil nu a fost coordonată cu Președinția. Acest lucru îl confirmă atitudinea pe care a manifestat-o atunci fosta ministră a Mediului, Iuliana Cantaragiu (revedeți conferința ei de presă, înainte de a-și da demisia, în care se observă clar ce autoritate avea Gavrilița în rândul „subordonaților” săi).

Același lucru se poate spune și despre Grosu, despre Spânu inclusiv, și despre Litvinenco, și despre alți amatori, care s-au trezit, peste noapte, în cele mai importante funcții ale statului. Să le luăm pe rând.

„Reforma administrativă”

Una dintre acuzațiile principale la adresa Guvernului Gavrilița, care răsună astăzi în spațiul public, inclusiv în tabăra susținătorilor Maiei Sandu, se referă la politica de cadre. Deja toată lumea recunoaște cu text deschis că demiterea pe bandă rulantă a angajaților cu experiență din ministere și alte instituții de stat și înlocuirea lor cu tot felul de personaje palide din anturajul PAS a creat un blocaj administrativ fără precedent. Practic toate instituțiile au fost paralizate, din cauza lipsei de personal calificat.

Câți însă își amintesc cine a promovat această „reformă”? Natalia Gavrilița? Să fim serioși. Verișoarele, care au decis atunci să se sacrifice de dragul țării, erau ale Maiei Sandu, nu ale Nataliei Gavrilița. De altfel, războiul contra „sistemului corupt” a fost declanșat și dirijat cu titlu de exclusivitate de către președinte, nu de către premier. Maia Sandu a vorbit despre asta în nenumărate rânduri și dirijat personal acest proces. Gavrilița a fost un simplu executor, în cel mai bun caz. Prin urmare, ar fi corect ca Maia Sandu să-și asume, în primul rând, acest eșec.

Criza energetică

Astăzi, când vorbim despre problema gazelor și contractul buclucaș cu Gazprom, toată lumea se gândește automat la Spânu. Nu pune nimeni la îndoială rolul nefast pe care l-a avut acest personaj obscur în declanșarea acestei crize fără precedent, dar și aici există niște nuanțe.

Cine l-a mandatat pe Spânu să negocieze și să semneze în numele statului? Natalia Gavrilița? Nu. Ea a spus, clar și răspicat, dacă vă mai amintiți, că Guvernul nu i-a dat un asemenea mandat. În acest caz, cum a ajuns Spânu să se întâlnească cu Miller și să mai și semneze sentința pentru Republica Moldova? De capul lui? O fi el încrezut în sine, obraznic și tupeist, dar nu avea cum să ajungă la Moscova fără aprobarea Maiei Sandu. Nu avea cum! În plus, dacă Maia Sandu s-ar fi opus atunci, credeți că ar fi fost posibilă semnarea acelui contract? Ați auzit-o vreodată pe Maia Sandu să-l critice pe Spânu pentru această gravă eroare? Sau să se desolidarizeze public de această acțiune? Niciodată. Dimpotrivă, a justificat cât a putut această crimă împotriva poporului. Ea, pur și simplu, a luat focul cu mâinile altora, ca să nu-și păteze… reputația. Simplu și clar.

Mai mult decât atât. Maia Sandu n-a avut nicio pretenție, niciodată, față de modul în care era gestionat sectorul energetic. Nu a încercat, nici măcar de ochii lumii, să pună la îndoială corectitudinea politicilor promovate de Spânu. N-a schițat niciun gest de dezaprobare, atunci când prețurile au sărit în aer. N-a avut nicio reacție, atunci când experții independenți strigau în gura mare, arătând cum se fură miliardele din buget. N-a observat, dom-le, nicio schemă, deși acestea sunt la vedere!

Dimpotrivă, de fiecare dată, i-a luat apărarea lui Spânu. Tot timpul găsea vinovați în altă parte, nicidecum în guvernul său. Vă amintiți cu câtă seninătate spunea ea că are încredere în Spânu și că acesta își câștigă milioanele cinstit, deși până și cei mai apringi susținători ai săi observau contrariul?

Cu energia electrică e cam aceeași situație, așa că nu vom intra în detalii acum.

Acum, singurul vinovat pentru acest dezastru este Spânu, nu-i așa? Asta ni se sugerează. Maia Sandu n-are nicio vină. Ea este un simplu președinte. Sau o simplă președintă, cum e corect? Apropo, Spânu va fi mutat din Guvern la Președinție, dacă n-ați știut, i s-a tăiat un pic din rație, dar oricum rămâne la călduț. Asta ca să nu vă faceți iluzii că Maia Sandu chiar vrea să să le facă dreptate cetățenilor.

Criza scumpirilor, la pachet cu cea economică

Este adevărat, situația social-economică intră în responsabilitatea exclusivă a Guvernului. Dar oare Maia Sandu n-a observat că și aici avem o mare problemă? Ați auzit de vreo inițiativă legislativă din partea Președinției, care să vină în sprijinul cetățenilor și a sectorului real al economiei? Legea îi permite și chiar îi recomandă președintelui să vină cu astfel de propuneri în Parlament. Dar nici de această dată, Maia Sandu n-a mișcat un deget să schimbe ceva. N-a mers niciodată la Guvern, să discute cu membrii cabinetului, și nu le-a reproșat niciodată nimic.

Ea a găsit mereu un singur vinovat pentru această problemă – contextul internațional. Atât. Singura ei implicare în acest sens a fost să-l trimită pe Alaiba în Guvern, ca să lupte cu… blestematul context internațional. Chiar nu sesizați niciun dram de bătaie de joc aici? Sunt multe de discutat la acest capitol, dar n-are rost să o lungim.

Cireașa de pe tort, „Reforma Justiției”, cartea de vizită a guvernării PAS

Acum haideți să discutăm puțin și despre cel mai important punct din programul politic al Maiei Sandu, lupta cu corupția și reforma justiției. Răspunsul e unul singur și fără echivoc – eșec total! În procuratură e dezastru, în sistemul judecătoresc e dezastru, niciun corupt nu a fost tras la răspundere, urmează și niște condamnări foarte grele din partea CEDO, Comisia de la Veneția – foc și pară, APCE ne arată din deget, partenerii europeni – vădit deranjați… Într-un cuvânt, CATASTROFĂ! De cetățenii moldoveni nici nu mai vorbim, deja nici cei mai optimiști nu cred o ceapă degerată din ceea ce le spune guvernarea.

Cine-i vinovat pentru toate acestea? Ar trebui să înțelegem, desigur, că Sergiu Litvinenco, fostul deja ministru al Justiției, despre care se spune că nu va mai avea treabă cu justiția, de acum încolo. De fapt, va mai avea, în mod sigur, doar că din altă poziție, din cea de victimă, nu de călău, de această dată. Printre altele, sunt curios dacă va reuși să-și găsească acum niște avocați ca lumea, după ce și-a bătut joc de ei în ultimul hal. Dar asta e deja problema lui.

Aici iarăși ar fi de remarcat niște detalii, care multora le scapă. Indiscutabil, Litvinenco are partea lui de vină, pentru care va da socoteală, acum sau mai încolo. Dar e corect oare să punem acest eșec exclusiv pe umerii lui? Nu, prieteni. Litvinenco, la fel ca și mulți alții, nu a fost decât un executant docil. El n-a făcut altceva decât să materializeze voința Reginei din Turn.

Cine a cerut ca procurorul general Stoianoglo să fie înlăturat cu orice preț? Toate abuzurile ulterioare, începând cu subordonarea totală a CSP, modificările legislative, supte din deget și profund neconforme, ingerința impardonabilă în actul justiției și până la tot haosul în care am ajuns, reprezintă expresia exactă a acestei voințe.

Cine refuză să-l demită pe Stoianglo, după ce l-a suspendat abuziv, iar din această cauză, de un an și jumătate, Procuratura Generală este condusă de interimari?

Cine a cerut ca în funcția de șef al Procuraturii Anticorupție să ajungă, mort-copt, sosia Maiei Sandu, fata cu accent american, care, în tot acest răstimp, a schimbat un singur lucru acolo – propria coafură? Doar nu credeți că Litvinenco a măsluit concursul în toaletă, pentru că nu mai poate de dragul Veronicăi?

Cine refuză, de mai bine de doi ani, să numească în funcții magistrații și a paralizat astfel întreg sistemul judecătoresc?

Cine a inventat tâmpenia cu vetingul și prevetingul și insistă în această brambureală penibilă?

Cine a început primul să emită sentințe de condamnare, peste capul instanțelor de judecată, încălcând brutal prezumția de nevinovăție și drepturile fundamentale ale omului?

Cine, prieteni?

Faptul că Litvinenco n-a fost în stare să vadă liniile roșii și și-a asumat ca prostul rolul de idiot util, nu-l face automat vinovat de toate relele. E ca în medicină, dacă vrei să tratezi organismul, trebuie să înlături cauza bolii, nu simptomele. Iar cauza acestei boli incurabile este, după cum vă spuneam, Maia Sandu, în primul rând.  

Astea-s, să zicem, cele mai grele păcate, care i se impută Guvernului Gavrilița. Dar ele sunt cu mult mai multe. Nu avem timp să ne referim la toate, cert este însă că mai în toate cazurile există cam același raport între cauză și efect.

În loc de concluzii

Acum, toată lumea și-a ațintit privirile către Dorin Recean, proaspătul premier desemnat, iar unii speră că acesta va guverna altfel, mai bine decât predecesorii săi. Doamne ajută!

Însă dincolo de scepticismul și atitudinea personală față de această candidatură, este important să înțelegem că nu-i suficient să ne raportăm strict la biografia lui Recean și la calitățile sale umane și profesionale. Pentru că succesul său depinde de mult mai mulți factori, în primul rând, de atitudinea lui față de directivele deșănțate, care vor veni de la Președinție și de acum încolo.

Ce făcea Maia Sandu, în timp ce premierul desemnat Dorin Recean se întâlnea cu reprezentanții mediului de afaceri, pentru a-i convinge că, de acum încolo, businessul va avea un aliat de nădejde? Corect, speria investitorii. E și ăsta un indiciu.

Doar nu credeți că Maia Sandu va împărți benevol puterea, de această dată. Poate doar în cazul în care aceasta să nu mai vrea candideze pentru un nou mandat de președinte, ceea ce nu-i exclus. Dar dacă da, eșecul viitorului guvern este aproape garantat.