Acest interviu face parte dintr-un proiect de cercetare din cadrul SNSPA, asupra evoluţiei social-politice şi a impactului noilor mijloace de comunicare online după evenimentele din aprilie 2009 de la Chişinău. Întrebările au fost formulate de studenta din cadrul SNSPA Corina Ciobanu şi adresate redactorului-şef al ziarului FLUX din Chişinău, Nicolae Federiuc. Răspunsurile vor publicate în spaţiul media românesc.

Corina Ciobanu: – În aprilie anul acesta se împlineşte un an de la protestele tinerilor de la Chişinău, cum apreciaţi valoarea acestora sub aspect social şi politic?

Nicolae Federiuc: – Orice fel de proteste care se desfăşoară în mod paşnic şi care nu atentează la libertatea celui care împărtăşeşte o opinie diferită sunt salutabile şi se încadrează perfect în normele şi valorile democraţiei. Însă ceea ce s-a întâmplat la Chişinău la 7 aprilie 2009 a depăşit categoric cadrul legal şi democratic, iar consecinţele au fost nefaste pentru mulţi dintre cei care au ieşit în piaţă să-şi exprime nemulţumirea faţă de situaţia politică la acel moment, dar şi pentru cei care aveau misiunea să asigure ordinea publică şi respectarea legii. Noţiunea de revoluţie care, aparent, are o conotaţie pozitivă, presupune violenţă şi jertfe umane, şi echivalează, dacă e privită din partea opusă, cu sintagma lovitură de stat. Or, varianta schimbării puterii constituţionale prin violenţă nu se încadrează în noţiunile democraţie şi stat de drept, de aceea, consider că ceea ce s-a întâmplat la Chişinău pe 7 aprilie 2009 şi evenimentele care au succedat, sunt, cel puţin, regretabile. În afară de aceasta, violenţele produse în acea perioadă pot reprezenta un precedent care poate fi preluat de cei care astăzi se află în opoziţie politică, ceea ce ar reprezenta o catastrofă pentru situaţia social-politică din ţara noastră. Exemplul Kârgâstanului este elocvent în acest sens. De aceea, consider că astfel de manifestări extremiste nu trebuie încurajate, mai mult decât atât, trebuie condamnate vehement de mass-media şi societatea civilă, astfel încât populaţia să înţeleagă că astfel de metode în a-ţi exprima nemulţumirea nu sunt nici democratice, nici europene. Ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, aş menţiona că nu putem vorbi de vreun fel de valori promovate pe 7 aprilie, atât timp suma lor, în cazul de faţă, este egală cu violenţă, vandalism şi jertfe omeneşti.

C. C.: – Cum apreciaţi rolul mijloacelor de comunicare online, al blog-urilor, twiter-ului facebook-ului în victoria protestelor de la Chişinău, supranumită şi “revoluţia twiter”?

N. F. – Evenimentele produse pe 7 aprilie 2009 reprezintă rezultatul unei isterii generalizate create pe parcursul mai multor luni, până la alegerile parlamentare din 5 aprilie. Societatea a fost divizată la maximum fiind alimentat constant conflictul dintre generaţii. Iar un rol important în acest sens l-a jucat, din păcate, o parte a presei care a depăşit limitele deontologice, înregimentându-se în jocuri politice nu întotdeauna onorabile. Dacă ar fi însă să mă refer la rolul pe care l-a jucat internetul nemijlocit pe 7 aprilie aş remarca faptul că, deşi a avut un rol important în mobilizarea maselor, termenele de „Revoluţia twiter” sau altele de acest gen sunt cel puţin exagerate. Când spun asta am în vedere că, personal, nu cred în spontaneitatea unor astfel de evenimente şi consider că fără o pregătire minuţioasă din timp nu este posibil organizezi proteste de o asemenea amploare, indiferent cât de activi sunt blogherii sau membrii reţelelor de socializare. Sunt noţiuni care au menirea exclusivă de a impresiona şi de a-i ascunde pe adevăraţii organizatori.

Tot exagerată mi se pare sintagma „victoria protestelor de la Chişinău”. Bănuiesc că se are în vedere schimbarea de putere produsă după alegerile parlamentare anticipate de la 29 iulie 2009. Deşi nu exclud că aşa-zisa „Revoluţie” a avut un anumit rol în schimbarea produsă, acesta este unul infim şi a oferit doar mesaje electorale concurenţilor înscrişi în cursa electorală. Or, dacă e să comparăm rezultatele scrutinului din 5 aprilie cu cele de la 29 iulie vom observa că, atât PCRM şi cât şi celelalte partide parlamentare, PL, PLDM şi AMN, au obţinut cam aceleaşi rezultate. Schimbarea de putere s-a produs, în cea mai mare parte, datorită plecării lui Marian Lupu din PCRM şi coalizarea acestuia cu partidele de orientare liberală. Acesta este adevărul în opinia mea, chiar dacă pentru mulţi este neplăcut.

C. C.: – Având în vedere situaţia politică actuală a Moldovei, care va fi impactul viitoarelor alegeri repetate

N. F.: – În momentul de faţă, este greu de anticipat care va fi rezultatul viitoarelor alegeri. Mai ales, că, deocamdată, nu avem nici cea mai vagă idee când şi cum vor fi organizate acestea. Ceea ce pot remarca este că poziţia actualelor partide de guvernământ s-a consolidat, odată cu preluarea controlului asupra celor mai importante instituţii ale statului, cum ar fi televiziunea şi radioul public, Justiţia, Poliţia, Procuratura ş.a.m.d. Dacă anterior toate aceste instituţii serveau în cea mai mare parte interesele Partidului Comuniştilor, astăzi rolurile au fost inversate, iar cei care beneficiază de aceste instrumente sunt actualii guvernanţi. Şi dacă ţinem cont şi de controlul imens pe care îl exercită unii factori guvernamentali asupra unor importante instituţii mass-media private, dar şi presiunile exercitate asupra presei incomode, putem vorbi de un avantaj pe care îl au astăzi componentele alianţei de guvernământ în raport cu situaţia lor de până la alegerile din 2009.

Cu toate acestea, partidele care au preluat puterea după ultimele alegeri, au comis, în această scurtă perioadă de când guvernează ţara, mai multe gafe politice, dintre care unele chiar extrem de sonore, care vor avea un cuvânt greu de spus la viitoarele alegeri. Dintre acestea aş putea enumera intenţia scandaloasă de a ceda Ucrainei teritoriul naţional în regiunea satului Palanca, jocul de-a Constituţia şi avertismentele instituţiilor europene în acest sens, recenta decizie a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitea unei legi adoptate de actualul Parlament care permite deputaţilor să deţină, concomitent, mai multe funcţii publice timp de şase luni, modificarea nejustificată a mai multor legi adoptate de Legislativul precedent care reies din Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova şi care au primit toate avizele instituţiilor europene abilitate. Cele mai relevante sunt însă scumpirile drastice din ultima perioadă şi viaţa din ce în ce mai grea a populaţiei care vor influenţa categoric opţiunile electorale ale celor care au susţinut schimbarea în 2009.

C. C.: – Care sunt şansele unui nou traseu european al Republicii Moldova?

N. F.: – Deşi este prematur să vorbim de o integrare de facto în UE, traseul european al Republicii Moldova este unul clar, categoric şi ireversibil. Populaţia de aici conştientizează din ce în ce mai mult importanţa adaptării cadrului social-politic al Republicii Moldova la cel al civilizaţiilor occidentale, iar dorinţa apropierii de UE şi accesului în UE este din ce în ce mai mare. Republica Moldova este o ţară europeană, iar oamenii înţeleg că sunt europeni şi vor să trăiască ca europenii. De aceea, astăzi cred că putem vorbi fără rezerve că, indiferent de cine va guverna această ţară, viitorul ei este în Europa, nicidecum în altă parte. Şi chiar dacă astăzi nimeni nu poate afirma cu certitudine perioada exactă în care Republica Moldova va deveni membru UE, viaţa de aici va deveni euroconformă, ca să mă exprim astfel, într-un viitor previzibil. Schimbul de generaţii se produce intens, nimeni nu poate opri acest lucru, iar noua generaţie de oameni care preia încet dar sigur pârghiile administrative a fost educată după căderea imperiului sovietic şi va face tot ce-i este în puteri să apropie Republica Moldova de Uniunea Europeană şi, implicit să o îndepărteze de trecutul sovietic. Acest lucru a fost observat până şi de comuniştii moldoveni care, deşi au venit la putere în 2001 promovând intens mesaje specifice comunismului sovietic, în 2005 au înţeles că viitorul este perceput altfel de către oamenii de aici şi singura soluţie de a se menţine în prim-planul vieţii publice este asumarea mesajului proeuropean.

C. C.: – Întrucât se ştie că traseul european al statelor ex-comuniste din estul Europei, a inclus în mod obligatoriu integrarea în structurile euro-atlantice (NATO), cum credeţi că va reuşi Republica Moldova atingerea dezideratului integrării europene, având în vedere că RM şi-a propus să fie o ţară neutră, ca şi Elveţia, care nu face parte din UE?

N. F.: – Integrarea în UE a ţărilor post-comuniste la care aţi făcut referire nu a fost condiţionată oficial niciodată cu integrarea în structurile Alianţei Nord-Atlantice. Repet, oficial, adică nu e existat o condiţionare expresă în acest sens. Însă integrarea în NATO a reprezentat un argument forte pentru ţările care îşi doreau integrarea în UE, deoarece excludea o posibilă lipsă de securitate în interiorul Uniunii Europene, care risca să fie „importată” în UE odată cu integrarea unor ţări aflate anterior în sfera de influenţă rusească. Republica Moldova nu este o excepţie în acest sens, iar o posibilă aderare la NATO ar simplifica radical traseul european al ţării. În afară de asta, umbrela NATO ne-ar asigura mult mai multă stabilitate şi ar crea o deschidere importantă pentru investitorii din Vest care s-ar simţi mult mai sigur investind aici. La întrebarea dacă va putea Republica Moldova să se integreze în UE fără a adera la NATO, nu am un răspuns pentru că, deocamdată, nimeni dintre oficialii europeni nu a fost categoric în această privinţă. Cu toate acestea, lipseşte un precedent în acest sens, ceea ce mă face să cred că integrarea Republicii Moldova în UE fără NATO nu este posibilă. Personal, îmi doresc ca Republica Moldova să înceapă negocierile privind aderarea la NATO, pentru că acest lucru ar fi în beneficiul ţării mele.

În ceea ce priveşte comparaţia cu Elveţia este irelevantă şi nu merită atenţie, pentru că neutralitatea interzice, prin definiţie, dislocarea de trupe străine pe teritoriul naţional. Or, „autorul de suflet” al statutului de neutralitate al Republicii Moldova este chiar Federaţia Rusă, care îşi menţine în mod anticonstituţional şi sfidător trupele pe teritoriul nostru naţional şi este singura ţară care încalcă aşa-zisa neutralitate a Republici Moldova.

C. C.: – Cum vedeţi ajustarea relaţiilor dintre Bucureşti şi Chişinău?

N. F.: – Orice apropiere a relaţiilor dintre România şi Republica Moldova este salutabilă şi necesară. România este cel mai important prieten al Republicii Moldova şi a oamenilor care locuiesc aici. Republica Moldova actuală (Basarabia) a fost despărţită de România fără voia ei în urma unui pact criminal dintre Hitler şi Stalin. Iar dacă soarta a făcut ca astăzi să existe două state româneşti, este mai mult evident că relaţiile dintre ele trebuie să fie doar frăţeşti. Iar caracterul acestor relaţii trebuie să fie nu doar sentimental, ci unul pragmatic, astfel încât oamenii care locuiesc pe ambele maluri ale Prutului să fie motivaţi practic pentru a încuraja apropierea celor două ţări. România ar trebui să fie mult mai prezentă în Republica Moldova şi, totodată, să-i ajute pe moldoveni să ajungă mai uşor în România. De cealaltă parte, Chişinăul trebuie să dea dovadă de mai multă deschidere în relaţiile cu România. Din păcate, în perioada fostei guvernări cel mai mult au avut de suferit relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti. Este vorba de un moft politic regretabil care a funcţionat în detrimentul intereselor naţionale ale cetăţenilor moldoveni în particular. În momentul de faţă, se pare, relaţiile dintre România şi Republica Moldova încep să reintre pe făgaşul normalităţii. Iar acest lucru este unul pozitiv.

C. C.: – Cum apreciaţi impactul legii cetăţeniei române şi a modificării acesteia, având în vedere că este vorba de peste 800.000 de cereri de obţinere a cetăţeniei deja depuse?

N. F.: – România are o obligaţie morală faţă de cetăţenii actualei Republici Moldova care şi-au pierdut cetăţenia fără voia lor, odată cu anexarea Basarabiei la imperiul sovietic. Majoritatea oamenilor din Republica Moldova sunt foşti cetăţeni români sau descendenţii acestora. De aceea, redobândirea cetăţeniei române de către cei cărora le-a fost luată forţat este un lucru firesc şi logic. Personal, nu-mi explic de ce România s-a eschivat atâta timp să soluţioneze această problemă. Mai ales că este o chestiune care reprezintă o problemă internă a României şi nu afectează statutul său de membru al UE. Noile prevederi legislative în acest sens, adoptate în ultima perioadă la Bucureşti, au simplificat, într-o anumită măsură, posibilitatea de a-ţi redobândi cetăţenia română, ceea ce este îmbucurător. Cu toate acestea, şi în astfel de condiţii, moldoveni care solicită cetăţenia română întâmpină multe dificultăţi. Prea multă corupţie şi, mai ales, birocraţie.

C. C.: – Cum apreciaţi relaţiile dintre Republica Moldova şi Rusia?

N. F.: – Relaţiile Republicii Moldova cu Federaţia Rusă nu sunt şi nici nu au fost niciodată normale. Când spun normale mă refer la relaţiile dintre două ţări suverane, care se recunosc reciproc şi care se respectă reciproc. Din păcate, Moscova, deşi recunoaşte de jure statul Republica Moldova, de facto continuă să ne trateze ca pe nişte vasali aflaţi în sfera sa de influenţă, aşa cum s-a obişnuit pe timpul Uniunii Sovietice. Desigur, sunt de acord ca Republica Moldova trebuie să aibă relaţii bune cu Federaţia Rusă, care poate fi un partener important pentru noi. Din păcate însă, condiţiile pe care le impune Moscova în acest sens depăşesc cadrul intereselor naţionale ale Republicii Moldova. La Moscova, parteneriatele comercial-economice cu ţările vecine sunt văzute prin prisma intereselor geopolitice ale Federaţiei Ruse şi sunt condiţionate de aceste interese. De aceea, Rusia este văzută, nu doar din Republica Moldova, drept un partener nesigur pe care nu te poţi baza. Autorităţile moldovene trebuie să facă tot posibilul ca relaţiile dintre Moscova şi Chişinău să fie cât mai normale, dar să nu transforme acest obiectiv într-o obsesie. Locul Republicii Moldova este în UE alături de România. Şi e timpul ca Rusia să înţeleagă acest lucru.

C. C.: – Cum apreciaţi prezenţa armatei a 14-a pe teritoriul RM şi cum vedeţi rezolvarea diferendului Transnistrean?

N. F.: – Prezenţa armatei ruse pe teritoriul naţional al Republicii Moldova este ilegală şi contravine Constituţiei naţionale. Republica Moldova este un stat suveran, recunoscut internaţional, inclusiv de Federaţia Rusă, iar menţinerea pe teritoriul nostru a unor trupe de ocupaţie reprezintă o ingerinţă gravă în treburile interne ale ţării noastre şi acest lucru trebuie curmat. Cheia soluţionării conflictului transnistrean nu este nici la Chişinău, nici la Tiraspol. Este la Moscova. Şi atât timp cât Moscova nu va dori ca acest conflict să fie soluţionat, el nu va fi soluţionat. De aceea, îmi permit să afirm că, deocamdată, nu există nici o formulă de soluţionare a acestui conflict în interesul Republicii Moldova. Cât va dura această situaţie este greu de spus. Până când Federaţia Rusă va accepta să respecte tratatele internaţionale la care este parte şi să se conformeze deciziilor care se iau la nivel internaţional. Amintesc că Federaţia Rusă a fost obligată, la summitul CSI de la Istambul din 1999, să-şi retragă imediat şi necondiţionat armata de pe teritoriul Republicii Moldova. Au trecut mai mult de 10 ani de atunci, iar Rusia refuză să se conformeze fără a avea vreun motiv legal. Despre ce fel de parteneriat cu Rusia mai putem vorbi în astfel de condiţii?

C. C.: – Vă mulţumim!