Pre Scriptum. Poate unii dintre cititorii acestui material vor avea impresia că exagerez. Cred că vor exista şi persoane care vor spune că încerc să-i culpabilizez, fără motiv, pe cei care guvernează astăzi în Republica Moldova. De aceea, vreau să subliniez, de la bun început, că acest articol reprezintă un punct de vedere personal despre cum îmi explic anumite paradoxuri care se produc, de o bună bucată de timp, şi despre care prea puţini preferă să vorbească. Cine nu e de acord cu mine este liber să mă contrazică.

Scurtă incursiune în realitatea politică

Alianţa de guvernământ din Republica Moldova este susţinută fără echivoc de cercuri foarte influente din Occident. Acest fapt este la vedere şi nu poate fi contestat de nimeni. La ora actuală, se creează impresia că, indiferent câte abuzuri şi ilegalităţi ar comite politicienii aflaţi astăzi în fruntea ţării noastre, nimic nu este în stare să-i lipsească de acest sprijin necondiţionat din partea „partenerilor” occidentali. Această complicitate mută, sfidătoare şi de o încăpăţânare de-a dreptul ridicolă dintre unele instituţii europene (care altădată păreau destul de onorabile) şi AIE, ridică mari semne de întrebare.

Orice observator politic onest, care a urmărit procesele politice din Republica Moldova pe perioada, cel puţin, a ultimilor 10 ani, nu poate să nu se întrebe care este cauza acestei schimbări bruşte de atitudine faţă de procesele democratice din Republica Moldova.

Astăzi, cei din exterior care susţin deschis AIE îşi motivează poziţia, deşi nu în mod oficial, prin faptul că principalul oponent politic al actualei puteri din Republica Moldova este Partidul Comuniştilor, iar revenirea acestuia la guvernare, în orice condiţii, este inacceptabilă pentru ei. Aparent, această argumentaţie pare logică, însă doar în cazul în care privim lucrurile prin pretinsa incompatibilitate şi chiar repulsie pe care ar avea-o Europa occidentală faţă de comunism. Însă, dacă ne detaşăm de această falsă percepţie a ceea ce înseamnă Europa occidentală şi valorile ei, şi dacă lăsăm la o parte propria antipatie faţă de comunism, care este, în fond, absolut firească, vom observa că nici UE, nici ONU, nici alte instituţii continentale şi transnaţionale, nu se conduc niciodată pe emoţii şi sentimente, nu abordează lucrurile în cadrul paradigmei comunism-anticomunism, ci într-un mod foarte pragmatic.

Mai trebuie menţionat şi faptul (iar acest lucru trebuie să-l înţeleagă oamenii) că orice decizie, document sau poziţie oficială adoptate de aceste instituţii internaţionale care vizează Republica Moldova reflectă, în principiu, atitudinea unui grup limitat de persoane şi nu a acestor structuri în ansamblul lor. Când ne referim, de exemplu, la atitudinea UE faţă de anumite procese care au loc în ţara noastră, trebuie să înţelegem că vorbim, de fapt, despre poziţia unor funcţionari, a unor birocraţi europeni care au fost împuterniciţi să monitorizeze aceste procese şi să raporteze la „centrală”. Nicidecum nu este vorba de o poziţie/viziune comună a celor 27 de state membre ale UE, chiar dacă majoritatea subscrie formal. Or, anume de aceşti birocraţi depinde, în cea mai mare parte, atitudinea ulterioară a UE şi a altor structuri internaţionale faţă de ţara noastră.

Aşa-zisele valori, ca paravan al unor interese ascunse

Dar să revenim. Aşadar, este absurd să credem că instituţiile internaţionale acceptă să facă cedări la infinit, chiar şi cu riscul de a se compromite iremediabil în faţa opiniei publice din Republica Moldova, doar din cauză că suferă de fobie faţă de comunism şi simbolurile acestuia. Mai ales că, cu foarte puţin timp în urmă, aceleaşi forţe occidentale pozau la braţ cu liderii comunişti moldoveni, semnau cu ei tratate şi planuri de acţiuni, ofereau asistenţă juridică la mai toate legile promovate de majoritatea comunistă din Parlamentul Republicii Moldova şi, cel mai important, l-au susţinut în 2005, la modul categoric şi decisiv, pe Vladimir Voronin pentru a putea fi reales în funcţia de şef al statului.

Ce s-a întâmplat între timp, or, după cum spuneam mai sus, argumentul luptei cu comunismul nu înseamnă altceva decât o perdea de fum, menită să înşele vigilenţa moldovenilor, îndeosebi a celor marcaţi de sentimente profund anticomuniste? Ce poate oferi actuala alianţă de guvernământ Occidentului sau, mai bine-zis, celor care reprezintă instituţiile occidentale în ţara noastră, astfel încât AIE trebuie păstrată şi menţinută la putere cu orice preţ? În ce constau legăturile misterioase între exponenţii actualei puteri din Republica Moldova şi cei ai structurilor occidentale, fie paraşutaţi la noi în ţară, fie tocmiţi să vegheze asupra noastră de la Bruxelles sau din alte capitale europene?

Ni se vorbeşte continuu despre „succesele AIE”, fără să ne fie prezentată, cel puţin, o probă în acest sens

Zi de zi, oră de oră, timp de aproape trei ani de zile, ni se repetă papagaliceşte că AIE reprezintă singura construcţie politică democratică pe care a avut-o şi o va avea vreo-dată ţara noastră şi singura capabilă să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Auzim permanent elogii la adresa Guvernului de la Chişinău din partea unor importanţi oficiali europeni, care încearcă să ne convingă, cu o ardoare demnă de o cauză mai bună, că inegalabila noastră alianţă de guvernământ a înregistrat, de când a preluat povara conducerii acestui stat, succese mai mult decât remarcabile, de neconceput. Nimeni însă nu ne explică, cu cifre sau alte argumente palpabile şi pe înţelesul nostru, al muritorilor de rând, în ce constau totuşi aceste succese. Dacă înregistrăm atâtea progrese de ce nu le sesizăm, de ce devenim tot mai săraci, de ce creşte criminalitatea şi înfloreşte corupţia, de ce majoritatea cetăţenilor visează să plece din această ţară? Ori ne scapă ceva, ori suntem proşti şi nu înţelegem, ori suntem luaţi de proşti?!

Dacă cineva te laudă, caută să înţelegi ce urmăreşte

Cea mai simplă modalitate de a afla ce aşteaptă cineva de la tine este să urmăreşti ce-ţi reproşează. Atunci când auzi de la cineva laude şi complimente generoase, înseamnă că trebuie să fii atent şi să înţelegi ce vrea, ce urmăreşte sau încearcă să obţină respectivul, în schimbul acestor laude. Or, acest lucru este valabil nu doar în cazul persoanelor particulare, ci şi al relaţiilor dintre organizaţii, structuri social-politice şi chiar state.

Acum, haideţi să facem un simplu exerciţiu şi să încercăm să înţelegem ce doresc să obţină de la noi lobby-ştii AIE din Uniunea Europeană, în schimbul acestei atenţii deosebite şi suport enorm, inclusiv financiar, pe care îl oferă guvernanţilor de la Chişinău.

Respectarea Legii şi a Constituţiei nu contează. Excludem această variantă

De când a preluat puterea în Republica Moldova, Alianţa pentru Integrare Europeană a comis gafe juridice şi politice monumentale, care, în mod normal, ar fi trebuit să fie taxate de către instituţiile europene abilitate. Am să aduc spre exemplu cazul „aşilor din mânecă” ai lui Mihai Ghimpu, care insista, încă în 2010, să modifice Constituţia prin referendum, în pofida faptului că ideea sa a fost respinsă, în repetate rânduri, de Comisia de la Veneţia (principala instituţie responsabilă de verificarea cadrului legal în Uniunea Europeană), ca fiind neconstituţională şi împotriva normelor şi practicilor europene. Ce a urmat apoi? Fostul secretar general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, a ignorat avizul negativ al Comisiei de la Veneţia şi le-a dat undă verde guvernanţilor de la Chişinău în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei prin referendum. Tentativa a eşuat însă la 5 septembrie 2010. Au urmat un şir întreg de situaţii mai mult sau mai puţin similare. Autorităţile europene fie au aprobat, în mod deschis, acţiuni vădit ilegale şi antidemocratice, fie au tăcut complice, fără să zică nici da, nici ba. Or, parafrazând un proverb rusesc, „tăcerea înseamnă încuviinţare”.

Ce concluzii putem trage din această situaţie? Prima şi cea mai importantă este că atât pe reprezentanţii Consiliului Europei, cât şi pe ceilalţi „reprezentanţi” nu-i interesează faptul dacă autorităţile moldovene respectă Constituţia şi practicile europene. Iar exemplul pe care vi l-am prezentat arată că această atitudine a existat de la bun început. De aceea, este inutil astăzi să tot încercăm să convingem comunitatea internaţională că autorităţile de la Chişinău deţin ilegal puterea pentru că au ieşit din cadrul constituţional. Ei înţeleg şi fără noi foarte bine acest lucru, doar că subiectul nu-i interesează. Prin urmare, această variantă pică din start.

Excludem şi varianta privind consolidarea instituţiilor democratice

Să trecem la următoarea variantă. La modul teoretic, una dintre condiţiile de bază pe care comunitatea internaţională le-o impune statelor cu aspiraţii de integrare europeană este dezvoltarea şi consolidarea instituţiilor democratice. Asta înseamnă următorul lucru: Justiţie independentă, separarea puterilor în stat, presă liberă, societate civilă puternică.

Ce s-a întâmplat la noi, după venirea la putere a AIE? Partidele din AIE au semnat un acord de constituire a alianţei şi o anexă secretă prin care şi-au partajat, asemenea unor negustori de la piaţă, instituţiile statului de drept care sunt apolitice prin definiţie şi pe care nici un partid sau grup politic nu şi le poate subordona. Mai ales printr-un document adoptat oficial, prin semnătură. Această regulă se aplică peste tot în Uniunea Europeană. Fără excepţie. Este vorba despre Procuratura Generală, Curtea Supremă de Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Curtea de Conturi, Comisia Electorală Centrală ş.a.

Aş mai aminti aici, cu titlu de paranteză, că una dintre restanţele de bază ale Republicii Moldova în faţa Consiliului Europei, pentru care ţara noastră continuă să se afle sub monitorizare, este reforma Procuraturii Generale. Această reformă nu a fost realizată nici în fază de proiect. Iar o ţară aflată sub monitorizarea Consiliului Europei nu are nici o şansă să se integreze în UE. Aşa e regula.

Aţi auzit ca „partenerii” externi ai AIE să le reproşeze vre-odată, clar, răspicat şi ultimativ, aceste lucruri? Eu nu. De aceea, exclud şi această variantă.

Nici lupta cu corupţia şi crima organizată nu se încadrează în preocupările occidentalilor

În momentul de faţă, Republica Moldova este codaşă în Europa la capitolul luptei cu corupţia şi crima organizată. Acest lucru îl atestă atât studiile din străinătate cât şi rapoartele interne. Biroul Naţional de Statistică, dar şi alte instituţii abilitate în domeniu ne anunţă periodic despre o creştere constantă, de la an, la an, a nivelului corupţiei şi crimei organizate.

Însă, chiar şi fără aceste rapoarte oficiale, este lesne de observat că în Republica Moldova înfloreşte contrabanda (cazurile răsunătoare de contrabandă cu ţigări din ultima perioadă vorbesc de la sine), evaziunea fiscală (exemplu ne servesc acumulările modeste la Buget care provin din impozite), însuşirea abuzivă a bunurilor publice şi private (marile scandaluri legate de atacurile raider), crima organizată (atentate sângeroase, omoruri comise în public, asasinate în serie etc.), trafic de carne vie şi pedofilie (au fost descoperite reţele importante care se ocupau de trafic de copii şi abuz sexual asupra minorilor, în care erau implicaţi inclusiv oficiali europeni) etc., etc.

Câţi dintre oficialii occidentali le-au arătat din deget autorităţilor de la Chişinău ca urmare a constatării acestei situaţii? Poate doar sporadic şi timid, foarte timid. Au existat unele reacţii anemice în legătură cu atacurile raider comise asupra unor bănci, dar şi acelea pentru că vizau anumite interese occidentale.

Aşadar, nici la acest capitol AIE nu are motive să se îngrijoreze, pentru că nici această problemă nu pare a fi în vizorul lobby-ştilor din exterior.

Migraţia în masă şi sărăcia lucie a populaţiei, o problemă ca şi inexistentă

La acest subiect am să mă opresc foarte pe scurt. Totuşi, este necesar să-l trecem în revistă, pentru că asigurarea dreptului cetăţenilor la un trai decent reprezintă, de asemenea, o condiţie importantă a UE pentru ţările cu aspiraţii integraţioniste.

Voi menţiona doar că „partenerii” occidentali nu doar că nu le-au reproşat autorităţilor de la Chişinău faptul că nu-i asigură celei mai importante părţi a populaţiei nici măcar minimul de existenţă, mai mult decât atât, le-au impus să adopte politici şi practici care să îngreuneze şi mai mult viaţa cetăţenilor.

Singura cerinţă clară şi ultimativă – legalizarea homosexualităţii

Iată că am ajuns şi la subiectul iniţial. Iar ideea principală a acestui material, implicit a întrebării retorice din titlu, constă în faptul că instituţiile occidentale au avut totuşi anumite obiecţii faţă de autorităţile de la Chişinău, pe care le-au formulat cu regularitate în ultimii trei ani. Şi trebuie să fii ori naiv, ori răuintenţionat ca să nu observi că singurul lucru pe care i-a interesat şi îi interesează pe cei care trag sforile în Occident este aşa-zisa discriminare a homosexualilor, lesbienelor şi transsexualilor în Republica Moldova.

Prin urmare, singura „reformă” asupra căreia insistă, în mod clar şi direct, comunitatea internaţională este adoptarea Legii antidiscriminare. Şi nu este vorba nu despre toate tipurile de discriminare (fenomen pe care, trebuie să recunoaştem, îl putem întâlni în Republica Moldova). Ci, în mod particular, acest proiect de lege se referă la o presupusă discriminare a persoanelor cu orientare sexuală netradiţională. Afirm acest lucru cu toată responsabilitatea, având la bază faptul că în Republica Moldova există o sumedenie de legi, inclusiv care reies din Constituţie, care condamnă discriminarea de orice fel, cu excepţia, celei pe bază de orientare sexuală, acest lucru nefiind nicăieri prevăzut expres. Or, nevoia de a adopta o lege separată în acest sens ascunde anume aceste intenţii.

Câteva exemple care vin în sprijinul acestei supoziţii

Pentru a vă convinge că această ipoteză merită toată atenţia am să vă aduc doar câteva exemple care demonstrează preocuparea excesivă a unor funcţionarii de rang înalt din Occident, care au vociferat, în repetate rânduri, obiecţii privind modul în care se respectă „drepturile” pederaştilor în ţara noastră şi, respectiv, necesitatea adoptării unei legi antidiscriminare.

* În luna octombrie 2011, ambasadorul UE la Chişinău, Dirk Schuebel, a declarat, într-un interviu la un post de radio internaţional, că Republica Moldova nu va obţine un regim liberalizat de vize din partea Uniunii Europene dacă nu va adopta Legea antidiscriminare;

* În luna martie 2011, vicepreşedintele Parlamentului European, Monica Macovei, declara, în cadrul unei vizite la Chişinău că salută proiectul legii antidiscriminare, dar, în special, pentru includerea sintagmei „orientare sexuală” printre criteriile de nediscriminare;

* Tot la începutul anului 2011, şi reprezentanţa ONU în Moldova saluta decizia Executivului de la Chişinău de a aproba proiectul de lege antidiscriminare. „Aprobarea acestui proiect de lege de către Guvern aduce Republica Moldova cu un pas mai aproape de eliminarea unei lacune importante în cadrul legal al ţării”, se spunea într-un comunicat al organizaţiei;

* În februarie 2012, în cel de-al doilea Raport de Progres privind implementarea de către Republica Moldova a Planului de Acţiuni RM-UE privind liberalizarea regimului de vize, se menţiona că Republica Moldova a realizat progrese în ajustarea cadrului legislativ la standardele UE în domeniul drepturilor omului, dar Comisia Europeană recomandă adoptarea unei legi cuprinzătoare antidiscriminare;

* La 12 martie 2012, Organizaţia Naţiunilor Unite i-a cerut Guvernului Republicii Moldova să-şi reafirme „angajamentul în domeniul drepturilor omului”, să condamne şi să anuleze „regulamentele discriminatorii” adoptate recent de câteva municipalităţi din ţară (adresarea se referă la deciziile Consiliului municipal Bălţi şi Consiliul raional Anenii Noi, care au interzis promovarea deschisă a homosexualităţii în regiunile respective). Iată ce declara, la 7 martie 2012, Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon: „Suntem martorii unui model de violenţă şi discriminare îndreptată spre oameni doar pentru că sunt gay, lesbiene, bisexuali sau transsexuali. Aceasta este o tragedie monumentală pentru cei afectaţi şi o pată pe conştiinţa noastră colectivă”.

Acestea sunt doar câteva dintre puţinele exemple care există în acest sens şi pe care, din lipsă de spaţiu şi timp nu le putem reproduce aici.

Alte 200 de milioane de dolari în schimbul „drepturilor” sodomiţilor?

Marţi, 13 martie, Guvernul ne-a anunţat, printr-un comunicat de presă, că Republica Moldova va beneficia de o nouă asistenţă financiară din partea ONU în valoare de 200 de milioane de dolari. Anunţul a fost făcut de ministrul de Externe, Iurie Leancă, şi coordonatorul rezident al ONU la Chişinău, Kaarina Immonen.

Nu vreau să par cinic sau nerecunoscător, dar impresia care mi se creează este că, şi în această situaţie, accentul se pune, în special, pe adoptarea, în schimbul acestor bani, a Legii antidiscriminare. Asta dacă ţinem cont de esenţa reproşurilor de până acum faţă de Republica Moldova din partea acestei organizaţii.

Concluzie

Aşadar, constat că actuala alianţă de guvernământ din Republica Moldova se bucură de acest suport extern, doar pentru simplul fapt că reprezintă singura structură politică din ţara noastră care este dispusă, în principiu, să legalizeze homosexualitatea. Faptul că nu a făcut-o până acum are mai multe cauze, între care opoziţia vehementă a populaţiei faţă de această controversată lege, dar şi pentru că ne aflăm într-o permanentă campanie electorală, iar partidele din AIE riscă să-şi pună cruce pe viitorul lor politic, din momentul în care pe străzile Chişinăului şi ale altor localităţi din ţară vor începe să defileze homosexuali despuiaţi care îşi vor etala, în mod vulgar, sexualitatea lor perversă.

Dar nu-i nimic. „Partenerii” sunt dispuşi să mai aştepte. Să se mai limpezească apele. Cel mai important lucru pentru ei este, în momentul de faţă, ca AIE să nu piardă puterea.