Şansa ratată a lui Dodon

Sau cum s-a transformat un tânăr tehnocrat respectabil într-un moldovenist de duzină

De când s-a lansat în „politica mare”, fostul comunist Igor Dodon, mai nou lider al socialiştilor moldoveni şi salvator al AIE în cel de-al doisprezecelea ceas, nu pierde nici o ocazie să arate cât de antiromân este. Fără să fie întrebat, acesta repetă ca un papagal teoriile sovietice scoase de la naftalină despre identitatea moldovenilor, încât a ajuns să arate ridicol.

Recunosc: aproape că nu mai urmăresc declaraţiile lui Igor Dodon. Îi citesc doar uneori comunicatele sale de presă şi asta aproape fără nici un interes. Nu mai găsesc nimic interesant la acest politician, iar luările sale de atitudine, mai ales cele privind problemele legate de identitatea moldovenilor, nu fac altceva decât să-mi provoace dezgust. Deşi, aş spune, cu ceva timp în urmă, aveam cu totul altă părere despre el.

Socialistul Dodon, mai moldovenist decât comunistul Voronin

Pentru prima dată l-am observat pe Igor Dodon după ce acesta fusese numit în funcţia de ministru al Economiei în perioada guvernării comuniste. Mi s-a părut atunci un tip destul de simpatic, instruit, tehnocrat prin definiţie, profesionist. Deşi făcea parte dintr-o guvernare comunistă, şi încă într-o poziţie de vârf, de prim-vicepremier şi ministru al Economiei, era greu să-l numeşti comunist. El nu se asocia cu tabăra anchilozată şi îndoctrinată a acestui partid, dimpotrivă, părea un reformator, un politician cu viziuni moderne, de perspectivă. Multă lume îl simpatiza atunci, chiar dacă unii, din varii motive, îl criticau.

A urmat înscrierea oficială a acestuia în rândurile Partidului Comuniştilor. Acest lucru s-a produs abia în primăvara lui 2010, când PCRM pierduse deja puterea. Deşi pasul său a părut cel puţin ciudat, a rămas şi aici spaţiu pentru interpretări. Igor Dodon, devenit peste noapte comunist cu acte în regulă, arăta oarecum nelalocul lui. Părea un corp străin în PCRM. Cei care încă îl mai simpatizau au avut impresia că este vorba de o strategie a lui Dodon, prin care şi-ar fi propus să „europenizeze” PCRM-ul, să-l reformeze, să-l transforme dintr-un partid învechit, de tip sovietic, în unul modern, european. Însuşi Dodon afirma, cu diverse ocazii, că PCRM trebuie să renunţe la simbolistica comunistă şi să devină oficial ceea ce reprezintă de facto, conform statutului şi programului de guvernare – partid de stânga, de orientare social-democrată.

Însă, după cum s-a văzut mai târziu, toate aceste impresii au fost doar simple iluzii. Şi asta s-a observat exact în momentul când Igor Dodon a început să se promoveze pe cont propriu. Atunci când a început să se prezinte în faţa opiniei publice nu doar în calitate de economist, de expert, ci şi ca om politic.

Un detaliu important: după ce i-a criticat pe comunişti că nu vor să se reformeze, să renunţe la ideologia lor perimată şi odioasă, Dodon a Plecat de la PCRM, renunţând la seceră şi ciocan ca simboluri ideologice, dar venind în fruntea PSRM cu steaua sovietică! Că bine s-a mai reformat comunistul Dodon, a schimbat secera şi ciocanul pe steaua roşie.

În momentul de faţă, nu avem nişte sondaje actualizate care să ateste ratingul actual al preşedintelui socialist Igor Dodon. Este însă mai mult ca sigur că, faţă de acum un an, când acesta se avânta în lupta pentru funcţia de primar al capitalei, imaginea sa în faţa opiniei publice a avut dramatic de suferit. Poate faptul că a avut un rol decisiv la alegerea lui Timofti în funcţia de preşedinte a atras anumite simpatii din partea electoratului anticomunist, însă este prea puţin probabil ca aceste simpatii să se transforme în voturi pentru PSRM la viitoarele alegeri.

Eroarea care l-a făcut pe Dodon să piardă primăria capitalei

Decizia lui Dodon a se înscrie în cursa pentru primăria capitalei a fost primul test care a arătat că acesta este un adversar de temut. În primul rând pentru dinozaurii din PCRM care şi-ar fi dorit un candidat mai după chipul şi asemănarea lor. Or, după ce decidenţii din Comitetul Central au refuzat să-l promoveze în acea cursă electorală, Dodon le-a întors spatele şi a decis să participe pe cont propriu la alegeri. Acest lucru i-a speriat pe comunişti, care au înţeles repede că un astfel de scenariu le-ar aduce un rezultat catastrofal la alegerile locale în municipiu.

Şi oponenţii politici ai PCRM au înţeles că Dodon este un adversar pe măsură, cu şanse reale de a învinge. De aici şi bâlbâiala din interiorul AIE, urmată de retragerea lui Victor Bodiu din cursa electorală în favoarea lui Dorin Chirtoacă.

Până la urmă, Dodon totuşi a pierdut. Desigur, această înfrângere la limită lasă loc de multe interpretări. Cu toate acestea, Dodon a comis, în opinia mea, cel puţin, o greşeală foarte gravă care l-a costat scump. Mai mult decât atât, el continuă să calce pe aceeaşi greblă.

Fiind perceput ca tehnocrat, economist cu experienţă, tânăr şi ambiţios, Dodon a beneficiat iniţial de simpatia multora dintre chişinăueni, dintre care o parte semnificativă nu era nici pe departe reprezentată de simpatizanţi ai comuniştilor. Dezamăgiţi profund de prestaţia lamentabilă a lui Dorin Chirtoacă în calitate de primar în primul său mandat, locuitorii municipiului Chişinău erau gata să-şi dea votul pentru cineva care să nu facă doar politică searbădă, ci să se ocupe de treburile capitalei. Iar candidatul Dodon era, fără îndoială, unul dintre marii favoriţi la acest capitol în percepţia opiniei publice. Or, în loc să-şi valorifice acest potenţial de imagine, Dodon a făcut o turnură spectaculoasă în toiul campaniei electorale, redirecţionându-şi mesajul electoral de la problemele stringente reale cu care se confruntă capitala şi ţara în general, la cele de ordin identitar şi ideologic. „Tehnocratul” şi „gospodarul” Dodon a devenit brusc moldovenist convins, luptător împotriva unei pretinse expansiuni a vecinilor de peste Prut şi critic dur al celor care se identifică drept români sau chiar unionişti. De ce a făcut acest lucru? Din convingere personală? Puţin probabil. Mai curând acest lucru i-a fost cerut de finanţatorii campaniei sale electorale, despre care lumea spune că au viză de reşedinţă chiar în inima Moscovei.

Dodon nu se bucură de credibilitate atunci când abordează asemenea subiecte, pentru că nu are suficientă pregătire în acest domeniu. El nu înţelege că, într-o discuţie cu un istoric sau lingvist, ar arăta ca un copil de la şcoală care încearcă să-şi contrazică profesoara, folosind drept argumente frânturi de idei auzite la televizor sau concluzii ale discuţiilor purtate cu copiii din mahala. În virtutea condiţiilor privilegiate, în ceea ce priveşte sursele de informare şi învăţământul, care este relativ mai calitativ în Chişinău decât în restul ţării, locuitorii capitalei au cam depăşit etapa în care îşi pun întrebarea cine sunt şi apoi se ceartă de la răspunsurile pe care le dau. Discuţiile despre „cine suntem, români sau moldoveni?”, sau „ce limbă vorbim, moldoveneasca sau româna?”, nu fac decât să irite cea mai mare parte a cetăţenilor, care aud acest refren de mai bine de 20 de ani şi care de mult li s-a făcut lehamite.

În afară de asta, apelând la această aşa-zisă strategie, Dodon s-a distanţat de cea mai mare parte a intelectualităţii concentrate în capitală: ziarişti, artişti, actori, profesori, medici şi, desigur, tineri şi studenţi, pentru care trecutul sovietic reprezintă o istorie tristă, o tragedie naţională. Or, am întâlnit personal oameni care erau gata să-l voteze pe Dodon şi care ulterior au renunţat la această intenţie, după ce acesta a început să debiteze învechitele idei sovieto-comuniste despre „limba şi naţiunea moldovenească”, ocupată de… români!?

Trăim în secolul XXI. Suntem inundaţi de informaţie din cea mai diversă. Avem mii de tineri care studiază în străinătate şi alte sute de mii de conaţionali care muncesc în ţări europene şi care aşteaptă să se schimbe ceva în ţara asta. Avem un stat cu instituţii putrede care trebuie reconstruite, şi probleme cu duiumul care trebuie soluţionate.

Dragi politicieni, noi ştim de mult cine suntem şi ce limbă vorbim. Şi, în fond e treaba fiecăruia dintre noi să considere ce vrea. Iar dacă există anumite dubii sau suspiciuni, lăsaţi-i pe istorici, lingvişti, oameni de ştiinţă să le descâlcească. Nu vă băgaţi acolo unde nu vă pricepeţi şi ocupaţi-vă de problemele care ne frământă pe noi, cetăţenii. Dacă sunteţi, cu adevărat, statalişti, aşa cum pretindeţi, faceţi în sfârşit ca acest stat să fie unul funcţional, ajutaţi-ne să construim o ţară normală în care să ne placă să trăim. Căci de la cearta voastre semidoctă pe teme identitare şi lingvistice ni s-a cam acrit.

Nicolae FEDERIUC

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s