Leul moldovenesc, străin şi neacceptat în România

România şi Republica Moldova sunt două ţări-surori, populate de acelaşi popor, au aceeaşi limbă şi cultură, un trecut comun şi un viitor european comun. Asta declară, de fiecare dată, oficialii de la Bucureşti la mai toate întâlnire formale sau mai puţin formale cu „fraţii mai mici” de „dincolo de Prut”. Nu vreau să vorbesc despre cât de sincere sunt aceste persoane când declară asemenea lucruri. Voi spune doar că toate aceste ieşiri emotive, lacrimogene şi solemne nu prea mai sensibilizează multă lume. Pentru că, în cea mai mare parte, reacţia omului simplu din Republica Moldova sună cam în felul următor: „Domnule, vorbiţi foarte frumos, dar acum spuneţi-ne, vă rog, ceva concret”…

Am să mă opresc asupra unui detaliu pe care puţini îl iau în serios. Un detaliu căruia, într-un mod paradoxal şi de-a dreptul impardonabil, nimeni sau aproape nimeni dintre cei care au puterea să decidă nu-i dă importanţă, nu ştiu din ce cauză.

Este vorba de leul moldovenesc care, din motive absolut inexplicabile, nu are nici o valoare pe teritoriul României. Când spun că nu are valoare am în vedere faptul că, în România, nu poţi face nici un fel de tranzacţii comerciale în valuta naţională a Republicii Moldova şi, mai mult decât atât, nu există instituţii bancare şi nici măcar birouri de tip Exchange unde să poţi cumpăra sau vinde lei moldoveneşti (cu excepţia câtorva puncte de schimb valutar, foarte puţine, de altfel, amplasate în imediata apropiere a frontierei moldo-române, a căror menire este, de facto, jecmănirea moldovenilor care, din neglijenţă sau neatenţie, nu şi-au convertit leii moldoveneşti într-o valută mai „importantă”).

Cel mai grav este că această situaţie de-a dreptul jenantă nu are nici o explicaţie cât de cât plauzibilă. Or, între Republica Moldova şi România (mă refer la populaţia celor două ţări, nu la nivel oficial) există o comunicare continuă, permanentă şi intensă de mai bine de două decenii. Zeci de mii de tineri moldoveni îşi fac studiile în România, iar alte zeci de mii de cetăţeni moldoveni se deplasează periodic în ţara vecină în scopuri diverse. Nu am în faţă nişte date exacte, însă se pare că dintre toate statele situate geografic în vecinătatea imediată a României, comunicarea dintre cetăţenii români şi cei moldoveni este cea mai intensă.

Cu toate acestea, observăm că dintre toate ţările vecine, singura ţară a cărei valută nu este acceptată pe teritoriul României este cea a Republicii Moldova, adică leul moldovenesc. Toate celelalte – hrivna ucraineană, leva bulgărească, forenţii ungureşti, dinarul sârbesc – pot fi găsite la mai toate punctele de schimb valutar, nemaivorbind de faptul că pot fi schimbate în lei româneşti oriunde în România. Pe lângă toate acestea, oficiile de schimb valutar din România acceptă şi multe alte tipuri de valută, cum ar fi: euro, dolari, lire sterline, franci elveţieni, dolari canadieni, dolari australieni, yeni, yuani, coroane suedeze, coroane daneze, coroane cehe, ruble ruseşti, zloţi polonezi.

Cum se explică, aşadar, această atitudine discriminatorie faţă de leii moldoveneşti? De ce un cetăţean moldovean cu lei (moldoveneşti) în buzunar riscă să rămână în drum sau să moară de foame în România, din simplul motiv că banii săi nu sunt acceptaţi nicăieri?

Majoritatea ţărilor din lume manifestă, de obicei, o atitudine specială faţă de valutele ţărilor cu care se învecinează şi, în multe cazuri, acceptă să facă tranzacţii comerciale în valuta ţării vecine, chiar dacă, la nivel oficial, alţi bani decât cei ai ţării gazdă nu sunt acceptaţi.

Acest fenomen poate fi observat şi în Ucraina unde, pe litoralul Mării Negre, de exemplu, poţi cumpăra mărfuri sau achita servicii direct cu lei moldoveneşti, fără să te mai oboseşti să-i transformi în hrivne ucrainene.

O veche vorbă românească spune că diavolul se ascunde în detalii. Iată, deci, un detaliu care reflectă, într-o anumită măsură, natura relaţiilor (practice, nu teoretice) dintre România şi Republica Moldova. Nu vreau să par sarcastic, însă, atât timp cât România nu va renunţa la această atitudine discriminatorie faţă de Republica Moldova, tensiunile şi frustrările care există pe cele două maluri ale Prutului nu vor dispărea. Pentru că anume de soluţionarea acestor mici (!) deficienţe depinde apropierea şi dragostea reciprocă dintre oamenii din cele două state.

Iar toate aceste marşuri unioniste, încurajate tacit de factorii de decizie de peste Prut, şi toate aceste discursuri pompoase şi lacrimogene ale oficialilor e la Bucureşti nu vor putea niciodată să le schimbe moldovenilor din Republica Moldova (cei mulţi şi simpli, desigur) atitudinea faţă de românii din România. Atitudine care, trebuie să recunoaştem, nu este încă suficient de favorabilă, din păcate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s