Şoferii, primarul, Legea şi bunul-simţ

Fiecare ţară, naţiune are caracteristicile ei distincte şi individuale care o face diferită de celelalte. Chiar şi făcând abstracţie culoarea pielii sau a părului, care, în mod clar, accentuează diferenţele la nivelul aspectului fizic al oamenilor, în funcţie de spaţiul geografic în care trăiesc, există şi multe alte caracteristici după care îţi dai seama de unde aproximativ provine omul pe care îl ai în faţă. Este vorba de stilul în care se îmbracă, modul în care se mişcă, felul în care ţi se adresează, expresia feţei etc., etc. Oamenii care călătoresc mult şi au ocazia să interacţioneze cu persoane de diverse naţionalităţi încep, la un moment dat, să recunoască originea etnică a persoanei, fără să aştepte ca aceasta să deschidă gura ca să audă ce limbă vorbeşte.

Cu toate acestea, există o anumită categorie de oameni care nu se deosebesc între ei, indiferent dacă trăiesc în America, Africa, Europa, Asia sau Australia. Aceşti oameni, indiferent de locul în care îşi duc traiul, arată cam aşa: aspect fizic neîngrijit, faţă de bădăran, agresiv, needucat, suficient de „descurcăreţ” şi „îndrăzneţ” atunci când vrea să-ţi vândă sau să cumpere ceva, zgomotos şi antipatic… Pe ei foarte rar îi întâlneşti pe stradă sau plimbându-se în parcuri, ei nu merg la teatru sau la cinema, nu scriu niciodată poezii şi nici nu plâng niciodată. Ei detestă legile şi regulamentele şi râd de cei care li se supun.

Ei sunt oamenii care, deşi au paşaport, buletin, permis de conducere şi alte acte din care rezultă ţara de originea şi locul de domiciliu, nu se încadrează în tipajul specific naţiunii din care fac parte. „Naţionalitatea” sau, mai bine-zis, „naţia” lor nu cunoaşte frontiere, pentru că toţi sunt o apă şi-un pământ. Aţi înţeles despre cine vorbesc? Desigur, despre o anumită categorie de şoferi, pe care majoritatea dintre noi o cunoaşte. Ei sunt cei care ne depăşesc în serpentine, împingându-ne spre marginea prăpastiei, ne claxonează din spate, deşi semaforul arată încă roşu, lovesc oamenii pe trecerile de pietoni şi sunt siguri că-s nevinovaţi, înjură ca la uşa cortului sau chiar sunt gata să sară la bătaie, dacă simt că „au dreptate”, nu-ţi vor ceda niciodată trecerea dacă sunt pe drumul principal, îşi permit fără nici o jenă să oprească în mijlocul drumului şi să blocheze circulaţia, pentru a schimba o vorbă cu un amic pe care îl întâlnesc în trafic, ascultă muzică de proastă calitate cu volumul dat la maximum…

Această „naţie” de oameni o întâlneşti aproape la tot pasul. De obicei, ei sunt şoferi de taxi, de microbuz, de autobuz, de TIR şi alte tipuri de transport de utilitate publică. Ei sunt pretutindeni. În orice ţară, pe orice continent…

***

Urmăresc de vreo două zile protestul pe care îl organizează şoferii de maxi-taxi din Chişinău. Ascult şi citesc, de asemenea, opiniile exprimate de analişti, funcţionari şi oameni simpli vizavi de această situaţie penibilă în care se zbate capitala de câţiva ani buni încoace. Unii condamnă, pe bună dreptate, autorităţile pentru faptul că recurg la presiuni, dar nu oferă soluţii. Alţii exaltă de bucurie sau îşi maschează cu greu satisfacţia pentru faptul că, măcar în cel de-al doisprezecea ceas, obrăznicia şoferilor de „rutiere” este cumva pedepsită.

De cealaltă parte, capitala „geme”, de trei zile consecutiv, toate staţiile şi intersecţiile sunt inundate de oameni nervoşi, care nu reuşesc să ajungă la serviciu, din cauză că nu au cu ce se deplasa.

Primarul capitalei este nervos, şoferii de maxi-taxi sunt şi ei supăraţi, iar locuitorii capitalei scuipă şi-i înjură pe toţi ceilalţi laolaltă.

Am ajuns într-o situaţie în care toţi reprezintă partea vătămată (cu excepţia companiilor de taxi care abundă de clienţi şi a posesorilor de autoturisme personale care, în sfârşit, pot circula liber prin oraş).

Reprezentanţii administraţiei municipale sunt într-o situaţie dificilă, pentru că, dacă cedează în faţa protestatarilor, haosul din oraş de până acum va continua de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, doar că preţul pe care îl vor plăti oamenii pentru călătoria cu microbuzul va fi mai ridicat. Altfel spus, astăzi, capitularea primarului în faţa şoferilor ar însemna perpetuarea acestei situaţii încă mult timp înainte. În cazul în care se ţine „tare” şi nu cedează, va trebui să găsească de urgenţă soluţii de alternativă privind transportul public de călători. În caz contrar, cei din fruntea administraţiei capitalei vor fi puşi în situaţia să-i înfrunte şi pe cetăţenii municipiului care sunt direct afectaţi de această criză.

Şi şoferii de maxi-taxi joacă la limită şi nu au dreptul să cedeze, pentru că, în caz contrar, vor fi ţinuţi în poziţie de şah (amenzi usturătoare, interzicerea majorării tarifului, indiferent de cheltuielile pe care aceştia le suportă, dar şi stigmatizarea publică continuă) până când, uşor, uşor, vor fi înlăturaţi din „afacere”. Iar microbuzele vor fi înlocuite cu alt mijloc public de transport, mult mai confortabil şi mai civilizat. Acest lucru înseamnă pentru ei bani pierduţi, pentru unii – mulţi bani, iar pentru alţii – singurul mijloc de a-şi întreţine familia.

A treia categorie, cea mai afectată, o reprezintă populaţia municipiului Chişinău. Drama acesteia constă în faptul că nu se poate alia cu nici cu una dintre cele două tabere menţionate mai sus. Pe de o parte, oamenii conştientizează faptul că microbuzele, în calitatea lor actuală de transport public, nu mai pot fi tolerate. De cealaltă parte sunt revoltaţi, pe bună dreptate, pe faptul că Primăria nu le asigură soluţii de alternativă, din care cauză au serios de suferit.

Dar… orice criză îşi are partea ei pozitivă. Pentru că anume în perioade de criză se rezolvă cele mai grave probleme şi se fac cele mai importante descoperiri. Şi sper din tot sufletul că nimeni dintre cei vizaţi de criza respectivă nu vor ceda şi că, presaţi de împrejurări, vor genera soluţii. Convenabile tuturor, dar, în primul rând, locuitorilor capitalei.

***

Primarul Dorin Chirtoacă le-a spus şoferilor de maxi-taxi că, dacă nu vor respecta regulile şi nu se vor conforma exigenţelor care derivă din poziţia lor de prestatori de servicii publice, nu vor avea dreptul să majoreze taxa de călătorie. Şi nici nu se vor putea bucura prea mult timp de această afacere.
Iată care sunt acestea:
1. Transportarea călătorilor în limita numărului de locuri disponibile conform paşaportului tehnic al unităţii de transport.
2. Respectarea limitei de viteză de 50 km/oră.
3. Oprirea unităţii de transport numai în staţiile de aşteptare a transportului.
4. Respectarea orarului de circulaţie şi afişarea acestuia în interiorul fiecărui microbuz. Orarul va conţine ora şi minutul de sosire a unităţii de transport în staţie.
5. Excluderea fumatului, a utilizării telefonului mobil, a aparatelor audio şi video în timpul efectuării rutei.
6. Cuplarea centurii de siguranţă, asigurarea unui comportament civilizat al şoferului, plasarea la vedere a unei fişe personale a şoferului eliberată de angajator care să conţină: fotografie, nume, prenume, datele de contact ale companiei etc.
7. Asigurarea stării tehnice corespunzătoare a unităţilor de transport, precum şi a unui aspect îngrijit şi curat.
8. Amenajarea staţiilor terminus, asigurarea condiţiilor igienice pentru angajaţi.
9. Dotarea microbuzelor cu sisteme de monitorizare GPS pentru verificarea în trafic a unităţilor de transport pe traseu (viteza, itinerar, orar, staţionare etc.) Crearea unui centru comun de monitorizare a reţelei de microbuze.
10. Concedierea şoferilor nedisciplinaţi (mai mult de 3 abateri/lună) şi neadmiterea reangajăriii lor pe alte rute (întocmirea unei liste negre a şoferilor).

Ridicolul situaţiei constă anume în condiţiile pe care le impune Primăria. Or, dacă citeşti aceste condiţii, observi că obiectul negocierilor constă în… respectarea Legii. Adică Primăria acceptă majorarea tarifului, în cazul în care şoferii îşi asumă angajamentul să respecte Legea şi regulile de circulaţie. Dacă însă nu vor respecta Legea, vor fi impuşi să presteze servicii de transport public în condiţiile tarifului actual. Altfel spus: dacă încalci Legea, primeşti doar 3 lei, dar dacă o respecţi, câştigi 5. Cu alte cuvinte, pentru primarul Chirtoacă respectarea legii este o chestiune ce poate fi negociată. Ăsta, da, stat de drept!

În această situaţie, atitudinea primarului este una de capitulare. Nu în faţa şoferilor, ci a ilegalităţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s