Opoziția are un rol crucial în democrație. Și anume să stea de veghe și să penalizeze Puterea de fiecare dată când comite un abuz. Să critice și chiar să exagereze pe alocuri. Există însă un detaliu, extrem de important. Acuzațiile și criticile trebuie să fie bazate exclusiv pe interesele cetățenilor. În caz contrar, sunt interpretate, pe bună dreptate, ca răfuieli între diferite grupuri de interese. Acestea nu aduc niciun folos societății, mai mult, creează confuzie și afectează grav bunul mers al lucrurilor.

Ceea ce se întâmplă astăzi în Moldova a depășit deja limitele absurdului. Opoziția noastră arată ca o fătucă înșelată care colcăie de ură și visează zi și noapte la răzbunare. Iar pentru a-și satiface această dorință pătimașă este gata să sacrifice totul, inclusiv propriul viitor. A devenit deja o normă ca numai la auzul numelui Plahotniuc, liderii așa-numitei opoziții să se năpustească furioși, cu ochii înroșiți de ură, iar esența problemei practic nu mai contează. Mai grav este că această ură patologică este transmisă cu bună știință în societate, pentru a o molipsi și a o determina să participe activ la această răfuială interpersonală.

Un exemplu elocvent care reflectă această atitudine disproporționată și contraproductivă este inițiativa recentă a liderului PDM de a introduce votul uninominal la parlamentare. O reformă discutată de ani de zile și agreată de majoritatea politicienilor, inclusiv de cei care reprezintă astăzi opoziția, a devenit prin absurd motivul unei isterii generalizate, menită să creeze panică și arunce în aer orice tentativă de a discuta civilizat o problemă importantă pentru clasa politică și societate, în ansamblu.

Și, după cum am mai spus, problema nu constă în faptul că opoziția critică. Asta e misiunea ei. Grav este că nu prezintă niciun argument mai de Doamne ajută, care să lămurească de ce este rea această inițiativă. În afară de acuzații sterile la adresa lui Plahotniuc nu am auzit nimic plauzibil. O fi Plahotniuc un om care i-a călcat pe bătătură, dar asta e problema lor, nu a noastră. Că liderul PDM nu e ușă de biserică nu pune nimeni la îndoială, dar, după cum spune învățătura creștinească, să arunce primul piatra cel care e fără de păcat. Dacă ei sunt mai buni, să demonstreze. Prin fapte, nu prin vorbe pline de patos. Și dacă subiectul discuției vizează o problemă importantă pentru întreaga societate, să-și lase obsesiile deoparte și să discute normal. Pentru că oamenii nu mai știu ce să creadă acum.

Insist să facem totuși abstracție de propriile frustrări și să privim un pic la rece lucrurile. În prezent, locurile din Parlamentul Republicii Moldova nu sunt decât niște bonusuri pe care liderii partidelor le împart după bunul lor plac. Iar din această cauză, în fotoliile de deputați ajung oameni ale căror merite se calculează în funcție de banii pe care îi plătesc sau loialitatea pe care o manifestă în raport cu sforarii din partide. Pe lângă ei mai găsim acolo amante, cumătri și alte specimene care nu au nici în clin, nici în mânecă cu activitatea de parlamentar. Parlamentul s-a transformat într-un bazar ordinar, iar pretinșii aleși ai poporului sunt o masă amorfă, fără personalitate și substanță, care nu fac altceva decât să paraziteze patru ani pe seama cetățenilor, în timp ce liderii își fac mendrele după bunul plac. Iar după aceea urmează o nouă ”loterie” și povestea începe de la capăt. Cât mai poate fi tolerată această situație? Puteți să nu-l placeți pe Plahotniuc, nimeni nu vă interzice, dar poate totuși aplecați un pic urechea. De dragul țării, nu de dragul lui.

În Republica Moldova, la fiecare ciclu electoral, ni se servesc noi și noi partide. Formațiuni de unică folosință, care apar în funcție de conjunctură. Și poate acesta nu ar fi neapărat un lucru rău, dacă noile partide nu ar fi formate din aceeași oameni vechi. La ce bun să schimbăm haina și culoarea, de fiecare dată, dacă nu schimbăm substanța? Cât putem să ne învârtim în jurul cozii și să ajungem mereu în același punct? E ca și cum a-i distruge casa, o dată la patru ani, ca să o construiești de la zero cu aceleași materiale proaste și uzate, iar singurul lucru nou e că are alt aspect și fațadă. Poate totuși ar fi mai corect și mai ieftin să le reparăm pe cele vechi, dar să avem grijă să folosim, de această dată, materiale de calitate.

Avem nevoie de oameni noi, competenți și cu notorietate, care să dea un plus de calitate actului politic în care sunt implicate partidele, indiferent de vechimea lor. Iar asta presupune ca liderii politici să coboare de pe piedestaluri și să se amestece în mulțime pentru a-i identifica pe acești oameni și a-i pune în valoare. Desigur, ei nu sunt tocmai mulți, de aceea, și competiția va fi mai acerbă. Prin urmare, cel care va fi mai abil și va reuși să-i atragă de partea sa va fi în avantaj. Dar asta e problema partidelor, nu a alegătorilor. Să facem un mic exercițiu de imaginație. În regiunea X există omul Y, care adună cele mai multe voturi în zona sa de acoperire. Liderii politici, și cei de la putere, și cei din opoziție vor încerca să-l coopteze. Indiferent cărui partid i se va alătura, Y va ajunge în Parlament, datorită susținerii populare de care se bucură, iar cetățenii respectivi vor avea propriul reprezentant în forul suprem al țării. Ce mai contează partidul, în aceste condiții?

Liderii opoziției de astăzi critică votul uninominal nu pentru că acest sistem ar fi prost și în detrimentul cetățenilor. Cetățenii sunt ultimul lucru la care se gândesc ei acum. Problema lor constă în faptul că nu au capacitate și destule argumente pentru a-i determina pe oamenii cu un anumit potențial să li se alăture. Și asta deoarece conduc anume acele partide de conjunctură și de unică folosință la care m-am referit mai sus.

Politicienii noștri s-au obișnuit să facă politică de fațadă, adresată celor mulți și necalificați, nu celor puțini care știu să gândească. Pentru că în democrație, din păcate, votul unui nebun este egal cu votul unui geniu, iar unui geniu îi revin, de regulă, o sută de nebuni. Liderii partidelor știu asta, de aceea, preferă să discute cu nebunii. Aduc mai multe voturi, iar voturile, la fel ca banii, n-au miros. Noile condiții însă îi obligă să facă politică pe bune: cu doctrine, strategii, programe consistente și organizații teritoriale solide. Dar cel mai important este că vor fi constrânși să găsească oameni credibili, capabili să adune voturi, în caz contrar, vor rămâne în afara Parlamentului. Ce este rău în asta?

Atunci când ești compleșit e ură, nu poți face fapte bune, oricât de tare ți-ai dori. Pentru că setea de răzbunare îți întunecă mintea și îți face mâna să tremure. Ura este ceva rău prin definiție și nu poate sta la baza a ceva bun. Este o contradicție în sine. Acest lucru ar trebui să-l înțeleagă oamenii de rând, înainte de a se avânta în războaie care nu-i privesc.

– See more at: http://vox.publika.md/politica/ura-patologica-argumentul-opozitiei-528187.html#sthash.EG7Bk97k.dpuf