PATIMILE LUI IISUS PE CRUCE

Puțini dintre noi îşi închipuie, la propriu, chinurile pe care le-a îndurat Iisus Hristos înainte să moară pentru păcatele oamenilor. Cele şase ore, cât a stat pironit pe Cruce, au fost cumplite din punct de vedere fizic, iar durerea pe care a suportat-o depășește imaginația. În tot acest răstimp, a fost scuipat, batjocorit şi înjurat de plebea care urmărea cu o satisfacție diabolică ultimele clipe din viața pământească a Celui fără de păcat. Doctorul Truman C. Davis a făcut o reconstituire anatomică şi fiziologică a morții prin crucificare şi constată că răstignirea este cea mai cumplită tortură pe care a inventat-o omenirea. Notițele traduse le-am preluat de pe site-ul cocoon.ro şi mi-am permis să intervin un pic pe text. Iată ce scrie doctorul Truman C. Davis:

  1. Crucificarea este cea mai dureroasă moarte inventată vreodată de om, de acolo şi termenul în limba engleză „excruciating”, care înseamnă chinuitor, sfâşietor.
  2. În prima fază, această pedeapsă se aplica celor mai răi criminali de sex masculin. Iisus a refuzat vinul anestezic, care i-a fost oferit de către soldaţii romani, din cauza promisiunii sale date în Matei 26:29 „Iată vă spun vouă, că nu voi bea din acest fruct al vinului până în ziua în care îl voi bea cu voi în împărăţia Tatălui Meu”.
  3. Lui Iisus i-au fost trase hainele jos de către soldaţii romani şi a rămas complet dezbrăcat. (Psalm 22.18 Îmi vor sfâşia hainele de pe mine şi le vor împărţi între ei).
  4. Crucificarea lui Iisus a fost o moarte de o durere oribilă, înceată. Fiind ţintuit pe cruce, Iisus se afla într-o poziţie anatomică imposibil de menţinut.
  5. Genunchii I-au fost îndoiţi la 45 de grade, iar Iisus a fost forţat să îşi menţină greutatea în muşchii coapselor, ceea ce I-a provocat junghiuri severe.
  6. Greutatea lui Iisus se afla acum în picioare, care erau fixate cu piroane de cruce. În timp ce forţa muşchilor slăbea, greutatea corpului se transfera în încheieturi, în mâini şi în umeri.
  7. În câteva minute după crucificare, umerii lui Iisus s-au dislocat. Câteva minute mai târziu, coatele şi încheieturile s-au dislocat şi ele.
  8. Astfel, s-a îndeplinit profeţia din psalmul 22:14 ”Sunt întins ca apa şi toate oasele mele sunt în afara locurilor lor”.
  9. După ce i s-au dislocat încheieturile, greutatea corpului asupra membrelor superioare au cauzat tracţiunea forţelor asupra pectoralilor (Pectoralis Major) şi a peretelui pieptului.
  10. Această tracţiune a făcut ca coşul coastelor să fie împins în sus şi afară, într-un mod nefiresc. Peretele pieptului se afla în permanenţă într-o poziţie de maximă inspiraţie respiratorie. Pentru a expira, Iisus trebuia să îşi forţeze întregul corp.
  11. Iisus trebuia să se apese pe pironul din picioare, pentru a-şi ridica corpul şi a permite coşului pieptului să se mişte în jos şi înăuntru, pentru a expira aerul din plămâni.
  12. Problema era ca Iisus nu putea să se împingă cu uşurinţă pe piroanele aflate în picioarele sale, pentru că muşchii picioarelor îndoite la 45 de grade erau extrem de obosiţi, cu junghiuri severe si într-o poziţie incomodă. Astfel, respiraţia îi cauza dureri groaznice şi avea permanent senzaţia de asfixiere.
  13. După şase ore de la crucificare, Iisus nu-şi mai putea menţine greutatea pe picioare. S-a accentuat dislocarea încheieturilor la mâini, picioare, umeri, coate, iar respiraţia devenea din ce în ce mai dificilă, deoarece necesita ridicarea permanentă a coşului pieptului. Iisus devenise deja dispnoeic, adică nu mai primea suficient aer.
  14. Mișcările în sus şi în jos pe cruce pentru a respira, îi provocau dureri insuportabile în încheieturi, picioare, coate, umeri.
  15. Mușchii inferiori au dezvoltat niște junghiuri teribile de la efortul de a împinge picioarele în jos, de a-şi ridica corpul pentru a putea expira, într-o poziţie anatomic compromisă.
  16. Durerea din nervii mediani, străpunşi în încheieturi, exploda în fiecare moment.
  17. Iisus era acoperit de sânge, după ce fusese biciuit crunt, şi transpirat, din cauza eforturilor groaznice de a respira. Pe lângă asta, era complet dezbrăcat, iar masele îl înjurau, batjocoreau şi râdeau de El. Mama lui Iisus era şi ea acolo şi trebuia să îndure toate acestea.
  18. Din punct de vedere fiziologic, corpul lui Iisus intra într-o fază terminală, iar pentru că nu putea să-şi menţină o ventilaţie corectă a plămânilor, se afla acum într-o stare de hipoventilare.
  19. Nivelul de oxigen începea să scadă şi a dezvoltat hipoxie (nivel scăzut de oxigen în sânge). Pe lângă asta, din cauza respiraţiei restricţionate, nivelul de dioxid de carbon din sânge a crescut, condiţie numită Hypercapnie.
  20. Creşterea nivelului de CO2 a stimulat inima să bata mai rapid, pentru a creşte transfuzia de oxigen şi înlăturarea dioxidului de carbon.
  21. Centrul respirator din creierul lui Iisus trimitea mesaje urgente către plămâni să respire mai rapid şi Iisus a început să gâfâie.
  22. Reflexele fiziologice ale lui Iisus îl îndemnau să respire mai adânc şi, involuntar, se mişca mai repede pe cruce, înfruntând dureri cumplite.
  23. Hipoxia (prea puţin oxigen) şi Hypercania (prea mult CO2) au făcut inima să bată din ce în ce mai tare, astfel că Iisus a dezvoltat tahicardie.
  24. Iisus nu băuse nimic în ultimele 15 ore, în plus, îndurase şi o biciuire care era sa îi fie fatal. Tot corpul îi sângera, de la biciuire, de la coroana de spini, de la cuiele din încheieturi, picioare şi mâini, de la bătăi şi căzături.
  25. Iisus era foarte deshidratat, iar tensiunea I-a scăzut foarte mult şi măsura nu mai mult de 80/50.
  26. Suferea de Hypovolaemie de gradul I (puţin sânge în organism), Tahicardie (bătaie rapidă a inimii), Tachypnoea (respirație accelerată) şi Hiperhidroză (transpiraţie abundentă).
  27. Inima lui Iisus devenea din ce în ce mai slabă, iar plămânii începeau să se umple cu edemă pulmonară. Asta făcea sa I se exacerbeze respirația, care era compromisă sever.
  28. Iisus se afla deja în insuficiență cardiacă şi respiratorie şi îi era foarte sete, deoarece pierduse toate lichidele.
  29. Iisus avea nevoie de transfuzie de sânge şi plasmă pentru a mai putea fi salvat.
  30. La un moment dat, Iisus nu mai putea respira şi a început să se sufoce. La acest stadiu, dezvoltase deja Hameopericardium.
  31. Plasma şi sângele s-au adunat în jurul inimii, stare numită Pericardie. Acest fluid a cauzat aşa numita Temponadă Cardiacă, care nu mai permitea inimii să bată cum trebuie.
  32. Din cauza eforturilor fiziologice ale inimii şi a stării de Haemopericardie, Iisus a suferit probabil o ruptură cardiacă, care I-a fost fatală.
  33. La ora trei ziua, Iisus a rostit „Tetelastai”, ceea ce înseamnă „S-a terminat”. Imediat după aceea, şi-a dat sufletul.
  34. Când soldaţii au venit sa îi rupă picioarele, Iisus era deja mort. Niciun os nu i-a fost rupt, aşa cum a şi spus profeţia.

Au trecut 2000 de ani de atunci, iar oamenii continuă să-L scuipe şi să-L batjocorească pe Hristos cel răstignit, fără să-şi dea seama de ce fac asta. Doamne, miluiește poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta.

Sărbători luminate vă doresc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s