Opoziția de dreapta a murit și nu ”MAIAre” nicio șansă. Cel puțin în forma actuală. Maia Sandu și Andrei Năstase au risipit creditul de încredere pe care l-au avut și au cam epuizat toate șansele de reabilitare. Oricât s-ar supăra adepții mai înflăcărați care încă mai speră la revanșă, se vede deja cu ochiul liber că proiectul lor a dat chix. Au fost aproape, dar nu suficient. Lipsa de experiență și de viziune și-au spus cuvântul.

Astăzi, cei doi succesori ai PLDM nu mai sunt în stare să țină grămadă electoratul condamnatului Vlad Filat, politicianul care a cunoscut cea mai amețitoare ascensiune pe scena politică autohtonă, urmată de cea mai dură cădere. Și problema lor constă nu atât în puterea adversarului, cât în propria neputință și lipsă de sinceritate.

Debutul în politică, mai ales atunci când încaleci un electorat gata format, seamană mult cu intratul în horă. În primă fază, ești un pic derutat, deoarece nu reușești să prinzi din prima pasul cu ceialalți dansatori și chiar ești nevoit uneori  să te oprești, ca să poți intra în ritm. În toată această perioadă de ezitare, oamenii din jur manifestă o toleranță solidară față de micile tale stângăcii și așteaptă răbdători să te mobilizezi. După aceea, dacă ești abil și ai simțul tactului, începi să iei turații și chiar să-i faci pe restul să joace după tine.

Doar că există și din acei care vor tare mult să danseze, însă nu prea au această abilitate. Oricât ar încerca, nu fac decât să-i împiedice pe toți ceilalți și să strice toată hora. Pe aceștia oamenii nu-i suportă prea mult. După ce le expiră ”perioada de grație”, fie îi îndeamnă discret să-și caute ceva mai bun de făcut, fie abandonează ei înșiși jocul.

Așa e și în politică. Nimeni nu așteaptă de la tine să faci din prima bortă-n cer. Cu toții înțeleg că un începător are nevoie de o mică perioadă de adaptare și îi oferă acest timp. Doar că, după aceea, trebuie să te iei în mâini și să te apuci să joci. Dacă trece prea mult timp, dar tu continui să te împleticești, lumea îți spune ”Pa!”

Filat a prins repede ritmul, însă a fost prea lacom și îngâmfat. Mai mult, și-a supraevaluat capacitățile și a început să se rotească prea repede, până a amețit și s-a dus de-a berbeleacul. Totuși, hora a continuat să se învârte, așa că Maia ar fi putut, în principiu, să-i ia locul și s-o conducă mai departe. Dar nu a fost în stare. Pentru că n-are simțul ritmului, iar Andrei nici atât. Iar să-l acuzi pe Plahotniuc de acest lucru e ca și cum i-ai înjura pe muzicanți că îți cântă prea repede. Degeaba cauți vinovați pe la televiziuni sau te iei de piept cu poliția, problema e în tine, nu în ei. Dacă ești bun, nu te poate opri nimeni, dar dacă nu, nu te ajută nici Jurnalul, nici TV8-ul, nici ProTV-ul, nici societățile civile, nici măcar PPE-ul. Place, nu place, acesta e adevărul.

Maia Sandu și Andrei Năstase au încălecat un electorat fără să-i analizeze profilul. Or, acesta este destul de pretențios, pentru că este format din oameni școliți și practici, care nu stau prea mult pe loc. Ei vor soluții rapide și consistente, iar dacă nu ești capabil să le oferi, te aruncă la gunoi.

Dar ce soluții au generat Maia și cu Andrei până acum? Jos Plahotniuc!, asta e soluția lor? Dar ce facem cu pensiile, salariile, problemele economice, educația, sănătatea, emigrația masivă, prăbușirea demografică, corupția, securitatea, conflictul transnistrean, suspansul geopolitic și multe altele? Eu n-am auzit nicio idee clară din partea lor. Doar isterie pe loc gol și bâlbâială. Iar asta le-a jucat festa.

Să pui în cârca lui Plahotniuc toate problemele existente este cel puțin neserios. Mai ales când ești cel care a guvernat țara, până nu demult. Moldovenii sunt toleranți și răbdători, dar nu sunt găleată cu proști. Ei nu cer prea mult, dar nici nu le place când îi joci pe degete și încerci să-i atragi în jocuri care nu-i privesc în mod direct. Or, războiul acestor politicieni cu Plahotniuc nu prea are legătură cu nevoile poporului. Este problema lor, proprie și personală, pe care încearcă să o extrapoleze la nivelul întregii țări, în speranța că, până la urmă, adversarul lor va fi declarat țap ispășitor și va fi luat în furci. Adică vor lua focul cu mâna celor mulți. Lucrurile nu sunt însă chiar atât de simple.

Ei se fac că uită că Plahotniuc a existat întotdeauna, doar că, de fiecare dată, îl chema diferit. Vorbim, de fapt, despre omul din vârful puterii. Ieri l-a chemat Filat, alaltăieri Voronin, înainte îi zicea Lucinschi și așa mai departe. Maia și Andrei au vrut să-l dea pe ăsta jos ca să-și aducă Plahotniucul lor și au crezut că nimeni nu-și va da seama de asta. Dar lumea și-a dat seama. Mai ales că, din câte se vede, Plahotniucul lor nu e cu nimic mai bun decât cel de azi, dimpotrivă. Țopii, Usatîi, Platon și Lucinschi or fi o soluție bună pentru ei, dar permiteți-mi să mă-ndoiesc că și pentru țară.

Este adevărat, sinceritatea este “călcâiul lui Ahile” al politicienilor. E greu să fii sincer când lupți pentru putere. Ești nevoit să exagerezi, să promiți marea cu sarea și să-ți ascunzi slăbiciunile. Totuși, dacă minciuna e prea mare, iar adevărul mititel, nu prea ai cum să fii convingător și pierzi, mai devreme sau mai târziu. Filat a pierdut după ce a câștigat, pentru că nu a vrut să fie sincer și corect nici atunci când avea aproape totul. Sandu și Năstase nu au fost în stare nici de atât.

Finita la comedia. Terenul s-a eliberat. Mai vine cineva sau ne-mpăcăm cu PD-ul?