Capitala, prima jertfă a masacrului politic

Duminică, 20 mai, a început oficial marele război pentru putere, care va atinge apogeul la alegerile parlamentare din toamnă. Sigur, el a început mai devreme, doar că până acum a fost unul de gherilă, iar adversarii doar și-au testat capacitățile de luptă și au încercat să ocupe poziții cât mai bune pentru bătălia finală.

Iar Primăria capitalei devine astfel prima jertfă sacrificată pe altarul războiului. Este limpede că, de acum încolo, administrația locală intră în paralizie. Pentru că asta a vrut populația. Decizie conștientă și asumată. Politica s-a dovedit a fi (pentru a câta oară!) mai importantă decât chestiunile gospodărești, respectiv, ”europenizarea” se amână pentru încă o perioadă nedeterminată.

Bineînțeles că era puțin probabil ca municipalitatea să nu fie afectată de tărăboiul politic din toamnă, însă exista totuși o șansă să nu fie implicată plenar în vărsările de sânge. Adică să nu participe nemijlocit la confruntare și să nu-și irosească toate resursele în acest scop. Acum însă, această șansă a fost spulberată. Indiferent cine va câștiga în turul doi, Ceban sau Năstase, primăria devine o structură eminamente politică, un fel de batalion de elită, poziționat pe prima linie, iar în aceste condiții, pierderile sunt inevitabile.

Uitați de drumuri reparate, parcuri amenajate, servicii publice de calitate sau alte proiecte de dezvoltare a urbei. Înarmați-vă cu răbdare, pentru că vine vara, iar putoarea de la stația de epurare ne va învălui, pur și simplu. Pe de altă parte, vom putea cumpăra țigări și cartele de reîncărcare de la ”budka” de plastic de la colț, pentru că nu cred că va mai pune cineva problema demontării lor. Și proprietarii hârburilor folosite pe post de maxi-taxi pot răsufla ușurați, deoarece nimeni nu-i va atinge, cel puțin în viitorul apropiat…

Altfel spus, capitala se transformă într-o cetate aflată în asediu, iar locuitorii de rând trebuie să știe că vor fi nevoiți să-și sacrifice confortul și bunăstarea de dragul ostașilor care luptă pe ziduri. A la guere comme a la guere.

Strângeți cureaua și luați-vă popcorn, că începe meciul.

P.S. Felicitări și pentru locuitorii din Bălți! Că nu s-au lăsat intimidați și și-au reconfirmat din prima dorința de a păși prin gropi și de a-și duce veacul printre mormane de gunoi. Voia boierului, cum spune vorba populară. Dacă e politică, politică să fie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s