Vă mai amintiți de anii ’90 de tristă faimă, când erai considerat o nulitate dacă nu ai stat în pușcărie? Da, da, dacă voiai să fii luat în serios de oamenii serioși, trebuia să ai o asemenea experiență în palmares. În caz contrar, erai tratat cu dispreț și marginalizat sau chiar maltratat. Mai grav era că nu toți foștii deținuți se bucurau de respect în societate, ci doar cei condamnați pentru tortură, jafuri sau omor.

Se crease un fel de trend, tinerii se tundeau chel ca pușcăriașii, ascultau muzică chanson rusească despre procurorii și gardienii răi, pe de o parte, și condamnații buni, de cealaltă parte, și încercau, prin toate mijloacele, să aplice în libertate regulile dure din spatele gratiilor. Oamenilor cumsecade le era foarte greu să reziste acelei psihoze colective…

A trecut ceva vreme de atunci, însă boala respectivă este departe de a fi tratată definitiv. Sigur, nu se mai manifestă așa ca înainte, dar continuă să domine încă multe suflete rătăcite. Iar periodic, mai răbufnește la suprafață, asemenea vulcanilor adormiți.

Moldovenii, solidari cu ucigașii și tâlharii

Unii se vor întreba, probabil, dar ce are titlul cu ceea ce am spus mai devreme? Are câte ceva, dacă privim lucrurile un pic mai în profunzime. Pentru că, dincolo partea formală a competiției și preferințelor politice, se întrezărește și partea mai puțin văzută, care se sprijină mai mult pe emoție decât pe rațiune. Or, la bază stă, chiar dacă inconștient, inclusiv acea admirație idioată față de oamenii obscuri cu trecut penal. Pușcăriașii ”buni” care luptă cu gardienii ”răi”.

Ca să fiu mai explicit, vă propun să aruncăm, de curiozitate, o privire și în spatele panourilor electorale, nu doar la imaginea de pe fațadă. Pentru că panourile nu stau acolo de capul lor. Au fost puse de cineva și, cel mai important, sunt plătite de cineva. Iar costurile nu sunt deloc mici. Or, electoratul votează, dar nu-și asumă cheltuielile.

Așadar, ce vedem în spatele afișelor lui Năstase, că despre el este vorba aici? Câteva figuri destul de proeminente: verii Țopa, condamnați la pușcărie în Moldova și refugiați în Frankfurt, Germania, Veaceslav Platon, prins și condamnat ani grei de pușcărie, Renato Usatîi, cercetat penal pentru tentativă de asasinat și refugiat la Moscova, clanul Lucinschi, care colcăie de condamnări, și, bineînțeles, al nostru Vlad Filat, figura centrală, pe care nu are rost să o mai descriu. Ei sunt cei care finanțează opoziția ”antioligarhică”, luptă non-stop ”cu sistemul corupt” și își dedică tot timpul și priceperea pentru ”eliberarea Moldovei și a moldovenilor de sub jugul puterii actuale”.

Dreptul spune că principiul nevinovăției se aplică doar până la condamnare, așa că, până la proba contrarie, ei sunt niște condamnați, niște penali, niște răufăcători, până la urmă. Totuși, se bucură de susținere.

Bineînțeles, explicația nu e doar una și exclusivă, însă unul din motive constă exact în acea atracție involuntară față de tâlharii înfrânți de sistem, descrisă mai devreme. Oamenii manifestă, fără să-și dea seama, solidaritate cu ei și îi ajută să-și ia revanșa. Prin vot, în cazul de față. Desigur, termenii cu care se operează sunt pozitivi și, fără îndoială, mulți cad pradă vorbelor bune, atunci când își formează o părere. Pe de altă parte, vorbele, oricât de bune ar fi, nu sunt în măsură să trezească instinctele. Masele acționează însă nu în funcție de argumente, ci instinctiv, în mare parte.

Miza fără miză a turului doi

Mă aștept ca mulți să sară acum în sus și să mă acuze că-l susțin indirect pe Ceban prin acest articol. Sau că țin cu Plahotniuc și cu nu știu ce binoame. Să mă justific cred că n-are rost, pentru că n-am cum să le schimb părerea. Mai ales că ei sunt siguri că dețin adevărul absolut. Să fie sănătoși și să dea Domnul să aibă dreptate. Dar tare mă îndoiesc.

În ceea ce-l privește pe Ceban, m-am expus și cu alte ocazii. Este un Dodon în miniatură și va face la primărie cam tot atât cât a făcut Dodon la președinție. Adică ne va călca pe nervi și va bate apa-n piuă.

Ce-i de făcut în această situație? Faceți ce vreți, pentru că, indiferent ce drum ați alege acum, ele duc spre aceeași destinație: haos, incompetență, hoție, demagogie și degradare. Așa că eu personal voi contribui la absenteism, ca să nu mă simt complice.

Noapte bună, Chișinău, noapte bună, Moldova.