Presa nu e vacă sfântă. Jurnaliștii nu dețin adevărul absolut și se întâmplă să o dea și ei în bară. Și, da, uneori, sunt constrânși de situație să opereze cu jumătăți de măsură și să nu spună chiar tot ceea ce cred. Dar asta nu înseamnă deloc că sunt niște nevertebrate docile, care se prostituează pentru bani, cum își permit deseori să afirme unii politicieni. 

Asistăm, în ultima vreme, la o adevărată campanie de asasinare morală a jurnaliștilor incomozi. Și, oricât ar părea de atipic, atacurile vin nu din partea puterii, cum se întâmplă deseori în statele cu regimuri autoritare, ci exact din sens invers, adică din partea opoziției, care cică pledează pentru respectarea drepturilor democratice și a libertății presei. Dureros este că și unii jurnaliști se lasă atrași în acest joc murdar și își linșează colegii de breaslă, fără nicio remușcare, chiar dacă mai ieri erau prieteni și mâncau din aceeași farfurie. 

Un astfel atac grotesc a fost comis zilele trecute, când câteva instituții de presă și-au permis, vezi Doamne!, să prezinte opiniei publice niște imagini de la protestul opoziției, filmate cu drona, care arată că, în realitate, numărul participanților nu a fost chiar atât de mare, cum încercau să ne convingă organizatorii. Nu sunt trucate, sunt reale, făcute la intervale de timp diferite, pe toată durata manifestației, și pot fi verificate cu ușurință. Aceste imagini erau binevenite, deoarece din înregistrările făcute la sol era greu să-ți dau seama câtă lume a participat la acțiune. Mai ales că unele televiziuni obediente au filmat intenționat din unghiuri care creau impresia de masă.

De altfel, aceasta este o informație de interes public, iar jurnaliștii erau obligați, din punct de vedere deontologic, să o prezinte, mai ales că au la îndemână echipament performant, care le permite să facă asemenea înregistrări. Există foarte mulți oameni care chiar erau curioși să afle cum a fost în realitate. Faptul că informația respectivă nu le convine unor politicieni și activiști nu înseamnă deloc că ea trebuie interzisă. 

Insultele pe care și le-au permis organizatorii protestelor și ortacii lor la adresa acestor jurnaliști au depășit nu doar limitele bunului simț, ci și pe cele legale și ar fi trebuit, în mod normal, să fie condamnate dur de organizațiile care pretind că reprezintă interesele mass-media. Acestea au tăcut însă și chiar le-au luat parte mitocanilor cu cravată, care se cred mai cu moț, din simplul fapt că se află în opoziție. De ce? Simplu, pentru că aceste organizații sunt, de fapt, niște sucursale ale grupărilor politice cu pricina, iar singura lor preocupare este să le asigure protecție mediatică. Altfel spus, să-i ducă în eroare pe partenerii externi și să dea legitimitate abuzurilor pe care le comit favoriții lor.

Curve, zoinițe, lingăi, dihori. Acestea sunt doar o mică parte din etichetele puse jurnaliștilor incomozi de politicieni alde Năstase & company. Ca să nu mai vorbesc despre agresiunile fizice și psihice, la care sunt supuși colegii noștri atunci când îndrăznesc să pună întrebări sau pur și simplu să vină la evenimentele pe care le organizează. De la un om incult și bădăran nu poți avea prea mari pretenții, însă atunci când el țintește funcții de răspundere, acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze. Pe toți, dar mai ales pe jurnaliști. Pentru că, dacă el își permite un asemenea comportament fiind în opoziție, ce va face atunci când va veni la putere? 

Am să vă spun un secret: jurnaliștii sunt oameni informați și au propriile opinii față de ceea ce se întâmplă. Ei îi cunosc foarte bine pe mulți politicieni, funcționari, miniștri, pe unii chiar personal, știu tot felul de dedesubturi și lucruri care, în realitate, arată cu totul altfel decât par la prima vedere. De cele mai multe ori, simpatiile și antipatiile față de persoanele publice au la bază anume aceste detalii. Nu doctrinele, vectorii, programele și alte prostii de genul acesta. Așa-i meseria, n-ai ce-i face. Credeți-mă, foarte mulți jurnaliști chiar lucrează din convingere și spun ceea ce cred, nu neapărat ceea ce le dictează cineva. Faptul că aceste opinii corespund cu unele poziții oficiale se datorează inclusiv faptului că, de regulă, ei aleg să lucreze acolo unde se simt mai confortabil și unde politica editorială le convine mai mult. 

Jurnaliștii nu sunt obligați să-i placă pe unii politicieni în detrimentul altora și nici să fie în rând cu moda. Ei trebuie să fie liberi să-și spună propriul adevăr, chiar dacă acesta nu le convine unora. Iar politicienii care vor să arate frumos la televizor ar trebui să încerce să fie frumoși în realitate și atunci sunt sigur că se vor găsi destui oameni din presă care îi vor arăta așa cum sunt.