Avem astăzi de a face cu o mare minciună, care ne transformă (pentru a câta oară!) în oi bune de muls și după aceea de sacrificat. Se numește ”alternativa proeuropeană a actualei guvernări”, cea care încearcă acum să monopolizeze toată dreapta eșichierului politic și pozează în ultim bastion al democrației. Cu voce răgușită, privire pierdută și trup istovit, ni se prezintă ca fiind tânără, onestă, fără bani și susținere, dar, totodată, rezistentă și curajoasă, singura în măsură să zdruncine sistemul corupt.

Paradoxal, dar lumea chiar e tentată să o ia de bună și nu observă că, de fapt, îi are în față, în carne și oase, pe exponenții defunctului PLDM, cel învechit în rele, cu întreaga lui armată de propagandiști, reîncarnați in corpore în noua ”speranță democratică” pre nume PAS-PPDA. Aceleași figuri, același conținut, același public-țintă, aceeași presă ”independentă”, aceeași societate ”civilă” și aceiași internet-activiști.

Și cum o minciună o naște pe alta, acești impostori, deghizați în salvatori ai națiunii apăruți de nicăieri, au lansat o ditamai gogoașă, tocmai bună de ingurgitat pentru masele ”proeuropene”: în Republica Moldova s-a instaurat DICTATURA! Te trec fiorii, nu alta. Ce înseamnă dictatură, nu se obosește să explice nimeni, nici măcar experții cu barbă roșie, care știu exact definiția. Dar nici nu-i nevoie, pentru că, în acest caz, s-ar ajunge la concluzia că, în realitate, în Republica Moldova nu e niciun fel de dictatură. Sunt doar niște disfuncții în sistem, vechi de când e lumea ”democratică” de la noi. Și niște oameni șmecheri care profită de ele. Din toate părțile. Dacă era dictatură, n-am fi avut atâta presă ”de opoziție”, partide ”revoluționare” și ONG-uri ”antisistem”, iar poliția avea să le dea protestatarilor bastoane în cap, nu apă de băut.

Iar cei care îi înjură pe bieții polițiști, care sunt scoși din case, în ploaie sau arșiță, de fiecare dată când speculanții politici decid să-și facă mendrele în stradă, ar trebui, în loc să le numere banii, să se întrebe ce s-ar întâmpla dacă ei n-ar fi acolo. Nu e greu să-ți dai seama, dacă arunci o privire la comportamentul acestor apărători fervenți ai ”democrației”.

La protestul de duminică, vorbitorii de pe scenă se jurau că luptă pentru dreptate și libertate, nicidecum pentru cele trei partide organizatoare, care pozau țanțoș în față. Fals. Și această acțiune, la fel ca altele, este una eminamente electorală și a fost organizată exclusiv în interesul celor trei partide. Sau, mă rog, două, că al treilea este muma lor. Dacă protestul exprima cu adevărat ”vocea poporului deșteptat”, pe scenă ar fi trebuit să fie cel puțin câte un exponent de la fiecare partid care a criticat deschis invalidarea primarului ales. Dar alții nu au fost lăsați, chiar dacă au vrut, ca nu cumva să culeagă și ei niște dividende. Pe de altă parte, dacă s-ar fi dorit într-adevăr ca nemulțumirea oamenilor să nu fie confiscată de anumiți politicieni, aceștia n-ar fi trebuit, în genere, să iasă în față. Trebuia să stea în mulțime, ca toată lumea, și să lase microfonul deschis pentru toți doritorii. Protestele populare, sincere și firești anume așa arată.

Cameleonul și-a schimbat, în stilu-i specific, doar culoarea și forma, suficient cât mulțimile să înghită momeala. Degeaba îi explici, degeaba îi arăți evidențele, omul închide ochii și nu vrea să le vadă, pentru că el preferă minciuna. Și-i gata să-ți dea în cap, dacă încerci să-i iei bomboana otrăvită de la gură.

Minciuna este o armă teribilă, mai ales dacă e ambalată frumos. Ea este dulce și aromată, ușor de înghițit și molipsitoare. Prea puțini rezistă în fața minciunii, pentru că așa e firea omului – îi place să asculte cu urechile, nu cu inima. Inima spune adevărul, iar adevărul, de cele mai multe ori, nu te măgulește. Adevărul este aspru și tăios, provoacă mustrări de conștiință și disconfort, necesită foarte mult efort și sacrificiu. Dar cel mai important este că te rupe de ceilalți și te lasă singur. Împotriva tuturor. Nu degeaba ne spune învățătura să ne temem de lauda mulțimii, nu de hula ei. Hula este o anexă a minciunii și capătă ușor proporții de masă.

P.S. Știu că la ultimele proteste au fost și mulți oameni sinceri, care chiar cred în ceea ce li se spune. Din păcate, ei sunt din nou folosiți, iar după aceea, vor fi aruncați la tomberon, ca de fiecare dată. Să-i acuz n-am dreptul, pot doar să-i compătimesc și să sper că încă vor mai apuca să se dezică de MINCIUNĂ.