FENOMENUL PROST & LIKE & SHARE. Când urăști sau iubești doar ca să fii în rând cu lumea

Prostia are foarte multe forme. Ea poate fi inofensivă și izolată, dar și foarte periculoasă și contagioasă. Depinde de nivelul la care se manifestă. Și, dacă pe timpuri, ea putea fi ținută oarecum sub control, odată cu apariția internetului, barierele s-au rupt și a răbufnit în spațiul public cu o forță atât de mare, încât este imposibil de oprit. Adio, analiză competentă! Adio, presă de opinie! Adio, minte lucidă!

Cândva, pe când presa scrisă era încă dominantă, existau doar câteva repere. Când se producea ceva important, fugeai la chioșc și cumpărai FLUX-ul, Timpul, Jurnal de Chișinău, ȚARA, Moldova Suverană și alte ziare importante, iar primul lucru pe care îl făceai era să cauți editorialul. Ca să vezi ce cred editorialiștii despre fenomenul în cauză.

Sigur, și editorialiștii aveau partea lor de subiectivism. Și ei erau constrânși de anumiți factori externi să promoveze o anumită idee sau abordau problema din perspectivă proprie. Totuși, ei operau cu argumente. Ei nu aruncau vorbe în vânt. În caz contrar, erau puși la zid de condeierii oponenți și riscau să cadă în ridicol. Iar atunci când te aliniai la o poziție sau alta, în funcție de propriile simpatii sau antipatii, aveai, cel puțin, un fundament sub picioare. O linie de gândire calificată și argumentată. Cei care vorbeau după ureche, pur și simplu, nu erau băgați în seamă.

Să devii editorialist la ziar însemna să treci testul timpului. Trebuia să curgă foarte multă cerneală până să ajungi să te dai și tu cu părerea. Era o selecție riguroasă în interiorul redacțiilor, pentru că de modul în care comentai actualitatea depindea bunul nume al instituției pe care o reprezentai.

Acest lucru este extrem de important, pentru că politicienii și factorii de decizie se vedeau nevoiți să se raporteze la aceste articole de atitudine. Nu le puteau ignora, pentru că, în acest caz, erau puși la zid de opinia publică. Ștacheta era foarte sus și n-aveai cum să te prefaci că nu o observi.

Astăzi, avem zeci de televiziuni, sute de posturi de radio și mii de site-uri de știri. Cu toate acestea, calitatea informației este atât de proastă, încât îți vine să urli. Sunt și acum oameni care gândesc ce spun înainte de a scrie, dar nu mai apuci să-i asculți, pentru că se pierd printre valurile de prostie. Pentru că astăzi orice semidoct poate spune ce vrea și nu există niciun mecanism de triere a informației. Iar efectele sunt dezastruoase. Pretențiile față de clasa politică au devenit foarte mici, iar din această cauză, nimeni nu se mai obosește să-și formuleze mesaje consistente, demne de luat în calcul. E suficient să se înconjoare cu țipălăi care să le facă Like & Share și s-au scos. Pot debita prostiile de pe lume, nu-i penalizează nimeni.

Să luăm, de exemplu, cazul cetățenilor turci expulzați de Serviciul de Informații și Securitate. Nici n-au ajuns bine la aeroport, că acolo îi și așteptau ”liderii de opinie”. S-a ridicat un ditamai tărăboi, dar nimeni, absolut nimeni, nu s-a obosit să explice de ce-i rău, dacă-i rău, sau de ce-i bine, dacă-i bine. Dar știți de ce? Pentru că ei habar nu au ce se întâmplă. 90 la sută din cei care au luat atitudine n-au idee cine-i Fethullah Gulen, iar despre Recep Erdogan știu, cel mult, că-i președintele Turciei. Invocă cu o mină idioată Carta Europeană a Drepturilor Omului, fără să știe, elementar, că aceasta nu interzice expulzarea unor cetățeni străini de pe teritoriul unui stat suveran, mai ales dacă serviciile de inteligență constată existența unui pericol.

Cum poți să afirmi public că SIS a comis un abuz, fără nicio probă mai de Doamne ajută? Fără să-ți pui întrebări, fără să ceri explicații, fără să investighezi cazul, fără să cunoști datele problemei, în general.

Opoziția o înțeleg. Ea a cam rămas fără muniții în lupta sa pentru putere, așa că a folosit cazul ca pe o armă împotriva guvernării. De ce să nu-l folosească, când există atâția netoți care îi țin isonul? Scopul scuză mijloacele, scoate apă și din piatră seacă. Dar opinia publică ar trebui să-și pună întrebări, înainte să sară cu gura. Dar nu, ea se aliniază trendului. Pentru că nu mai e nimeni să o oprească. Pentru că nimeni nu mai simte nevoia să se sprijine pe argumente, nu mai caută repere, atunci când afirmă ceva. Mi se pare trist.

Pe vremea guvernării comuniste, așa-numita lume bună tot era împotriva regimului. Tot erau proteste, chiar mult mai consistente decât cele din prezent. Voronin era, pur și simplu, dat de pământ de liderii de opinie ai vremii. Doar că ei erau autentici, nu niște parveniți ca acum. Ei nu improvizau de dragul criticii. Iar când, în noiembrie 2003, acesta a respins Planul Kozak, l-au susținut. Toți deopotrivă, chiar dacă nu aveau ochi să-l vadă. Pentru că erau oameni serioși și aveau discernământ.

Astăzi, întreaga societate a ajuns la cheremul unor agramați, care au o singură calitate, de a fi vizibili pe facebook. Și ne mai mirăm de ce ne merge prost. E o consecință a prostiei generalizate, pe care o acceptăm cu atâta ușurință. Ne-am dezobișnuit să alegem grâul de neghină, iar asta ne va costa scump, în foarte scurt timp.

N-am soluții să vă propun, dar pot să fac un îndemn: când vrei să spui că fata popii îi curvă, întreabă-te măcar dacă popa are fată. De dragul unui adevăr elementar, care te poate face liber de răspundere în fața propriei conștiințe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s