Există în Republica Moldova un nucleu dur, cam 8-10 la sută din populație, care nu se schimbă odată cu trecerea anilor. Sunt oameni sensibili și sinceri, devotați și consecvenți, dispuși să facă sacrificii de dragul idealului în care cred. Unii sunt mai școliți, alții mai puțin, dar emană cu toții un soi de înțelepciune încărcată de modestie, un fel de cumințenie și smerenie, pe care nu le mai găsești la alte pături sociale.
Trăiesc cu Dumnezeu în suflet, sunt exigenți față de ei înșiși și nu aruncă vorbe-n vânt. În plus, sunt printre puținii care se preocupă să-și argumenteze simțirile, chiar dacă, de cele mai multe ori, ceilalți nu-i ascultă sau nu-i înțeleg. Într-o proporție covârșitoare, acești oameni sunt unioniști, deoarece manifestă un respect deosebit pentru tot ceea ce-i legat de neam, credință, istorie, cultură, tradiție și înaintași.
Nu-i căutați printre bogați, că nu sunt acolo, nici factori de decizie nu prea reușesc să ajungă, poate doar uneori și atunci pe termen scurt. În toate timpurile, ei au fost generația de sacrificiu, fundamentul pe care alții și-au ridicat imperii de slavă și putere. Au rămas mereu jos, pentru că nu știu să profite, nu știu să trădeze și se rușinează să se înfrupte primii. Așa că, de regulă, rămân doar cu firimiturile.
Din punct de vedere politic s-au orientat, de obicei, spre taberele de dreapta, mai conservatoare. Au fost în Frontul Popular, apoi în PPCD, după aceea, pe mulți din ei i-am putut vedea în PL…
Astăzi însă au rămas pe dinafară. Este pentru prima dată, în scurta istorie a Republicii Moldova, când nu mai au cu cine se asocia. 10 la sută din populație, probabil cea mai responsabilă categorie, a rămas fără reprezentare politică. Li s-a închis, în cel mai brutal mod posibil, ușa în nas. Au fost umiliți, direct și în văzul tuturor, de cei pentru care erau dispuși, din nou (!), să se sacrifice. Acum sunt derutați, pentru că au refuzat să-și asculte instinctele, pentru că s-au încăpățânat să creadă că vor reprezenta și ei o miză, că cineva, care-și zice astăzi de dreapta și se crede favorit, va conta pe ei. Țeapă.
Maia Sandu și Andrei Năstase, pentru că despre ei este vorba, au decis, în autosuficiența lor nebună, că n-au nevoie de acest electorat. Că e prea principial, iar din această cauză, profitorii de duzină care-i înconjoară s-ar putea simți deranjați. Îmi veți spune că PL-ul nu mai e reprezentativ, că s-a compromis între timp. Este adevărat. Din PL a rămas doar simbolul, doar că în politică simbolurile au un rol foarte important. Ele conferă identitate și fac distincția. Blocul ACUM, cu un PL în interior, ar fi creat impresia că reprezintă tot electoratul de dreapta. Cel puțin ar fi păstrat această aparență. Fără liberali însă, nu mai rămâne nicio umbră de îndoială că tandemul PAS și PPDA îi reprezintă pe oricine, numai nu pe unioniști. De fapt, a fost o ultimă confirmare pentru naivii care au tot refuzat până acum să vadă evidențele.
Ce pierde blocul ACUM prin această atitudine? Simplu, minus 10 la sută. Unioniștii însă riscă să piardă totul. Să rămână, în premieră, fără o reprezentare clară în viitorul Parlament. Ar fi păcat să se întâmple asta, acum, când tendințele unioniste sunt mult mai pronunțate decât în perioadele precedente.
Totuși, vinovați pentru această situație sunt, în primul rând, fruntașii liberali. Pentru că au mers de bună voie la abator. Că și-au călcat demnitatea în picioare, acceptând să fie umiliți în public. Degeaba face acum Dorin Chirtoacă apel la unitate pe segmentul unionist. Trebuia să facă asta încă din vară, când toată lumea care gândește asemeni lui trăgea semnale de alarmă. Problemele și interesele personale au prevalat însă atunci, în detrimentul întregii mișcări.
Așadar, inconsecvența liderilor PL a spulberat ultima șansă a acestui partid de a redeveni nucleul care coagulează în jurul său toate energiile unioniste. Așa terfelit cum este, nu-i rămâne decât să-și direcționeze forțele care i-au mai rămas spre cei care au înțeles riscurile cu mult înaintea lui. Și au încropit un bloc, așa cum au putut. Vorbesc, bineînțeles, despre Convenția Euro-Unionistă.