PRIMĂVARA ÎNCEPE CU DOGA. Și câte ceva despre mărunții care profanează, crezând că au dreptul

„Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,

Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el

Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă.”

(Mihai Eminescu, Scrisoarea I)

Această palmă de pământ, pe care ne-a hărăzit-o Dumnezeu să ne ducem veacul, n-a oferit mare lucru omenirii, să fim sinceri. N-am cucerit Cosmosul, nu ne-am remarcat prin forță și curaj nemaipomenit, poate doar uneori, izolat, nu am inventat nimic ieșit din comun, care să schimbe cursul istoriei universale. Nu că n-am vrut, dar suntem prea mici ca să avem pretenții atât de mari.

Dar câte ceva am reușit totuși. Ceva ce a învins neputința noastră și a uimit străinătatea. Periodic, dintre noi, din locuri necunoscute sau uitate, răsare câte un vlăstar, care reușește, singur (!), să facă mai mult decât noi toți grămadă. Și ne ridică pe umerii lor deasupra altor neamuri. Prin ei ne facem cunoscuți, prin ei ne facem respectați, prin ei supraviețuim. Sunt acel elixir magic, care ne ține în viață și ne dă puteri, care ne întărește demnitatea și ne alimentează dragostea pentru propria noastră obârșie.

Unii strălucesc mai tare, alții mai puțin, cert e că ei sunt cei care ne aduc lumina. După aceea, mor, iar noi le facem monumente, la care depunem flori și ținem discursuri pompoase. Uneori încărcate de ridicol.

Îi cunoașteți? Ar trebui, mai ales că unii ne-au fost sau ne mai sunt contemporani.

Unul dintre este Eugen Doga. Geniul care a făcut ca dragostea să cânte și să atingă până și inimile reci. Cel care iubește fără a cere să fie iubit. Care a ales, necondiționat, să-și trăiască înțelepciunea printre ai săi. A cucerit toate înălțimile, dar s-a întors acasă, la oamenii lui. Să respire același aer ca și noi, să meargă pe aceleași cărări, să îndure aceleași nedreptăți. Ca noi să-l putem vedea, atinge, să simțim că valorăm și noi ceva. Și să-i putem imprima vorba vie, pe care apoi să le-o dăruim urmașilor noștri. Pentru că numele lui nu încape într-o viață.

Este adevărat, nimeni nu-i proroc în țara lui. Ne învață Scriptura. Pentru că așa e omul, prețuiește doar ceea ce pierde. Nimicnicia este plină de orgolii, iar prostia se vrea deasupra geniilor. Doar că toate astea-s trecătoare și dispar repede, precum ceața de dinaintea răsăritului, care acoperă frumusețea Creației, dar se usucă și dispare, imediat cum se intensifică Lumina.

Așa că e firesc, chiar dacă nedrept, ca și Doga să îndure hula și umilința. E prea mare ca să treacă neobservat și prea mulți sunt cei care vor să-și croiască slavă pe numele lui sau, pur și simplu, să profaneze, în goană după atenție. Am asistat, în ultima vreme, la o adevărată campanie de linșare publică a marelui compozitor. Pentru că a spus ce-i place și ce crede el că e mai bine.

Credeți că a greșit? Dar cine sunteți voi să-l judecați? El, Eugen Doga, poate spune ce vrea, poate face ce vrea, poate iubi pe cine vrea, poate sta lângă cine vrea. El și-a câștigat acest drept, a oferit mult prea mult, pentru a obține atât de puțin. Dar voi, hulitorii, ce-ați făcut, pentru a obține un asemenea drept?

Să vă fie rușine, nemernicilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.