Liderii defunctului bloc ACUM ne-au lăsat ieri pe toți cu gura căscată. Cică și-au asumat unilateral guvernarea și și-au partajat unul altuia cele mai importante funcții în stat, cea de președinte al Parlamentului și cea de premier. Exact ce și-ar dori poporul ”deșteptat”, care i-a luat din stradă și i-a trimis în forul suprem al țării, la alegerile din 24 februarie.

Presa loială și analiștii de curte s-au grăbit să ne asigure că avem de a face cu cea mai importantă manifestare de curaj din ultimul secol, iar votanții creduli s-au bucurat că, în sfârșit, își vor putea lua țara înapoi.

Toate bune și frumoase, doar că mai e un detaliu, pe care toți cei pe care i-am numit îl ignoră cu o stupizenie uluitoare. Blocul ACUM are în Parlament 26 de mandate de deputat, adică nici o treime din numărul total și exact jumătate din cât ar fi nevoie pentru crearea unei majorități la limită. În aceste condiții, ”curajul” lor seamănă leit cu cel al lui Don Quijote și Sancho Panza, care, călare pe o mârțoagă și un măgar și cu arme de carton, au pornit în misiune cavalerească, stârnind mirarea și râsul oamenilor sănătoși la cap.

Poate situația n-ar arăta atât de ridicol, dacă ar exista măcar un indiciu, care să confirme că cei doi ”cavaleri proeuropeni” și-au asigurat un minim suport care să facă posibilă îndeplinirea acestei idei fantasmagorice. Adică măcar ceva care să ne arate că este totuși posibilă preluarea de către opoziție a conducerii Parlamentului și votarea unui guvern, fie el și minoritar. Dar așa ceva nu există. Culmea e că cei doi, în loc să explice de unde vor lua cele 25 de voturi care nu le ajung, și-au reiterat indisponibilitatea de a se așeza la masa de dialog și și-au împroșcat cu noroi oponenții din Parlament, singurii care le-ar putea acoperi goliciunea politică. Să-ți pui mâinile în cap, nu alta.

La fel e și cu ”cele 10 porunci”, fără valoare juridică și aplicabilitate practică, înregistrate în Parlament ca petiții, care cică i-ar motiva pe deputații socialiști și pe democrații onești să facă abstracție de linia oficială a partidelor și să li se alăture, de dragul interesului național antioligarhic.

Explicații sunt două: fie proaspeții aleși ”antioligarhici” sunt niște diletanți căzuți de pe altă planetă, care n-au idee cum se face politica în Parlament, fie încearcă să profite de naivitatea propriilor votanți și să se retragă ”onorabil” în opoziție. Ceea ce-și doresc, de fapt, dar nu pot spune cu voce tare. Vorba aceea: prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul.

Faptul că cei doi reprezentanți ai ”poporului deșteptat” se confruntă cu probleme grave de discernământ nu e o noutate. Au demonstrat-o de-a lungul întregii lor cariere politice. Totuși, ei nu sunt singuri acolo. Există printre ei și oameni care au parcă un pic de minte și experiență și care ar putea măcar periodic să-i trezească la realitate. De ce nu o fac rămâne o enigmă.

Sigur, circul e interesant și se vor găsi mereu spectatori, doar că gluma se îngroașă și, în foarte scurt timp, multora le-ar putea trece bucuria în scârbă. Pentru că în această situație penibilă, nu există decât două soluții rezonabile, ori o coaliție PDM-PSRM, ori alegeri anticipate. Ce e mai bine pentru țărișoara noastră democratică, vă las să răspundeți singuri.

Un lucru însă trebuie reținut: indiferent care din cele două variante va fi pusă în aplicare, principalii vinovați vor fi circarii fostului ACUM, care, de atâta dragoste de sine, sunt gata să sacrifice o țară întreagă. Bineînțeles, dacă putem vorbi despre Republica Moldova ca despre o țară întreagă.

P.S. O mică remarcă și pentru cei ahtiați de așa-numitul curaj al lui Andrei și Maia de a nu strânge mâna întinsă a președintelui Dodon. Nu, acesta nu e curaj și nici verticalitate. Aceasta este lipsă totală de educație și de bună cuviință. Orice om cu șapte ani de acasă răspunde la salut, indiferent din care parte vine. Cei care nu respectă această normă elementară de etică sunt niște bădărani. Or, fiecare dintre noi a simțit pe pielea lui cum e să ai un bădăran în preajmă. Deloc confortabil. Așa că degeaba vă bucurați că bădăranii și mojicii au ajuns în Parlament. Deși fiecare înțelege diferit noțiunea de confort, unii chiar se complac în băloșenie.