S-a cam încâlcit treaba în politica de pe Bâc. E ca într-un film în care nu mai înțelegi cine-i personajul bun și cine-i cel rău, chiar dacă unul dintre protagoniști te-a cucerit din start. Or, se mai întâmplă ca treburile să ia o cu totul altă întorsătură și să constați, în final, că ai mizat pe cine nu trebuia. Că personajul rău, pe care îl blamai la început, este de fapt eroul care salvează fata din ghearele asasinului în serie. Nu toți ucigașii au chip de monstru, dimpotrivă, unii sunt chiar de-a dreptul simpatici și credibili.

Doar că aici nu vorbim despre un film, în care, de regulă, binele învinge răul. Viața bate filmul, mai ales când e vorba de politică. Așa că nu-i deloc exclus ca fata să fie sacrificată până la urmă, iar monstrul cel simpatic să triumfe.

Insistența cu care Moscova cere formarea unei coaliții PSRM-ACUM ar trebui cel puțin să-i pună în gardă pe aprigii noștri luptători cu oligarhia, chiar dacă, aparent, ceea ce spun vocile influente de acolo ar fi perfect valabil, după cum afirmă Andrei Năstase. Moscova nu crede lacrimilor și rareori pune interesul altora deasupra propriului interes. Problema e în ce constă acest interes și de ce este atât de preocupată vechea metropolă de soarta guvernării de pe Bâc.

Doar un naiv poate crede că rușii nu pot dormi de grija moldovenilor și că mor de dragul democrației și a luptei cu oligarhia. Cunoaștem prea bine că mama oligarhiei stă în capul mesei la Moscova, iar democrația plânge și suspină acolo. Iar dacă e să comparăm care stat e mai capturat, Moldova sau Rusia, noi cred că nici la concurs nu ne calificăm. În Rusia, opoziția abia răsuflă, iar după fiecare ieșire publică, liderii ei sunt trimiși să mediteze după gratii sau chiar să fie împușcați de-a dreptul (a se vedea cazul Navalnîi sau Nemțov). De presă anti-sistem cred că n-are rost să discutăm.

Prin urmare, apelul lui Dmitri Kiseliov către politicienii moldoveni, prin care îi îndeamnă să facă o alianță anti-oligarhică, pentru a scoate țara din captivitate, arată de-a dreptul bizar. Așa că, acea cupă cu otravă sau mărul otrăvit, la care făcea referire propagandistul-șef al Kremlinului, s-ar putea afla nu la Plahotniuc, ci chiar la umila lui persoană sau, mai exact, la cei care vorbesc prin gura lui.

Într-adevăr, Moscova are motive suficiente să nu-l iubească pe Plahotniuc. Doar că acestea n-au nicio legătură cu statul capturat și nici cu valorile democratice. Tot așa cum e prea puțin probabil ca dosarul penal intentat pe numele liderului democraților, cu doar două zile înainte de alegeri, să aibă vreo legătură cu Codul Penal al Federației Ruse.

Plahotniuc a călcat Moscova pe bătătură în repetate rânduri. Declararea vicepremierului rus Dmitri Rogozin persoană indezirabilă, expulzarea brutală a celor cinci agenți ruși cu acoperire diplomatică, arestarea fostului deputat Iurie Bolboceanu, pentru relațiile sale cu serviciile secrete ruse și, nu în ultimului rând, condamnarea la ani grei de temniță a raiderului Platon, cel care spăla banii oligarhilor FSB-iști, nu se iartă așa ușor.

Aici mai putem adăuga Rezoluția ONU care condamnă prezența militară rusească  în stânga Nistrului, dar și insistența cu care a promovat guvernul Filip proiectele de interconectare energetică cu România, menite să reducă la maximum dependența față de Rusia. Mai ales că, în paralel, Plahotniuc a dezvoltat o relație suspect de strânsă cu americanii. Vizitele nenumărate peste ocean și întâlnirile cu înalți oficiali de acolo, inclusiv cu Victoria Nuland, fostă asistentă a Secretarului de Stat al Statelor Unite pentru Europa și Eurasia, le-au cam provocat indigestie ștabilor moscoviți.

Și astea-s doar lucrurile la vedere. Mai e o problemă legată de statul capturat, numai că arată un pic diferit decât o prezintă Maia Sandu și Andrei Năstase. SIS-ul, Procuratura, judecătoriile, poliția și alte structuri de forță acționează cu totul altfel de când Plahotniuc se află în capul listei. Multe s-au schimbat acolo și toate îs cam în detrimentul agenturii rusești care își face mendrele pe aici, de la Independență încoace. Așa că eliberarea țării din ”captivitate” este poate mai dorită de ruși decât de opoziția antioligarhică de la Chișinău.

Iată de ce Moscova e sinceră când spune că o alianță PSRM-ACUM ar fi soluția cea mai bună. Trișează doar atunci când lasă să se înțeleagă că din asta ar avea de câștigat săracul popor deșteptat al Moldovei, prefăcându-se că pe ea nu o privește. Iar felul în care a fost apostrofat Dodon, după care chemat la raport, împreună cu Zinaida Grecianîi, este grăitor în acest sens. Să vedem ce va zice de această dată președintele nostru, după consultările cu curatorii de la Moscova.

Ecuația e simplă, dragi alegători proeuropeni, care le țineți astăzi pumnii dragilor voștri Andrei și Maia: cu Rusia contra lui Plahotniuc sau cu Plahotniuc contra Rusiei. E grea alegerea, știu, dar de ea multe vor depinde.